Pe măsură ce bugetele pentru apărare cresc pe întreg continentul, diferențele dintre strategiile naționale de achiziții și blocajele unor proiecte emblematice ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea Europei de a transforma unitatea politică declarată într-o descurajare credibilă.
În contextul în care Washingtonul semnalează o disponibilitate redusă de a menține rolul dominant în arhitectura de securitate transatlantică, iar Rusia își extinde producția militară dincolo de necesitățile războiului din Ucraina, guvernele europene au majorat cheltuielile pentru apărare. Cu toate acestea, în locul unei convergențe în jurul unei planificări și achiziții comune, statele membre ale Uniunea Europeană urmează în mare parte abordări naționale.
Euractiv avertizează că această fragmentare adâncește diferența dintre retorica politică despre unitate și realitatea operațională din teren.
Cheltuielile cresc, coordonarea întârzie
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a îndemnat în repetate rânduri Europa să își consolideze postura de apărare. La Davos, el a afirmat că „Europa trebuie să știe să se apere singură”, criticând totodată guvernele europene pentru că nu au prioritizat mai devreme investițiile în securitate.
Însă problema nu ține doar de volumul cheltuielilor, ci și de coerența acestora.
Administrația președintelui american Donald Trump a încurajat aliații europeni să „preia conducerea” în gestionarea amenințărilor regionale. Rearmarea a devenit astfel un test al credibilității apărării colective în cadrul NATO. Totuși, planificarea rămâne inegală, iar strategiile de achiziții diferă considerabil între state.
Franța, Germania și Italia – care găzduiesc unii dintre cei mai mari producători europeni de armament – au preferat acorduri bilaterale care păstrează controlul industrial la nivel național, în detrimentul unei coordonări aprofundate la nivel european. Potrivit analizei, această abordare subminează implementarea unor inițiative comune precum „Foaia de parcurs pentru apărarea europeană”.
Detalii, AICI