Autoritățile ruse au lansat un nou apel de aplicări pentru programul controversat „Alabuga Start”. Oficial se anunță că prin intermediul inițiativei sunt oferite oportunități de relocare, studii și angajare pentru tineri din mai multe state. Realitatea, însă, este mult mai dură. Persoanele sunt duse în regiunea Tatarstan, localitatea Alabuga, prezentată drept zonă economică liberă, apoi impuse să muncească la asamblarea dronelor. Din sumele promise inițial, participanții nu primesc nici măcar jumătate, fiind frecvent amendați, iar o parte din bani le sunt retrași sub pretextul acoperirii plăților pentru studii, alimentare, cazare și altor cheltuieli.
Promisiuni false
Pentru programul din 2026 sunt eligibile persoane dintr-o listă de 85 de state. O bună parte dintre ele sunt africane sau asiatice, însă printre acestea se regăsesc și mai multe state din regiunea post-sovietică sau zone unde Rusia vrea să își consolideze influența. Este vorba inclusiv despre Republica Moldova, Azerbaidjan, Kîrgîzstan, Belarus, Armenia, Tadjikistan și Uzbekistan.

Anii precedenți programul era destinat majoritar fetelor. Condițiile de bază anunțate pe site-ul oficial este ca acestea să fi finalizat 9 clase și să aibă stare bună de sănătate. Nici măcar pașaportul nu este obligatoriu, recrutorii oferind promisiunea că tinerele și-l pot perfecta în perioada examinării dosarelor.


Participantelor la program li se promite cazare în hostel, transfer, transport în Rusia, alocații lunare, asigurare medicală voluntară și ore de limbă rusă. Acestea pot alege dintre șase domenii de activitate: logistică, industrie alimentară, transport, ospitalitate, producție și construcții.

Visul rusesc spulberat
Recrutarea are loc prin intermediul unor formulare și canale de Telegram. Tinerele trebuie să indice obligatoriu date de contact.
Pe site-ul oficial, logarea se face doar prin intermediul numărului de telefon, iar în boturile de pe Telegram trebuie completat un formular cu date personale.
Pe rețelele de socializare, programul este împachetat frumos, sunt promovate imagini foto și video cu participanți, iar pe site-ul oficial recenziile sunt pozitive. Cei recrutați, însă, se confruntă cu realitatea dură.
În anul 2025, mai multe publicații internaționale au scris că tinerele participante la program au trebuit să lucreze în ture de câte 12 ore. În loc să fie chelnerițe, menajere sau să presteze alte servicii, conform contractelor, acestea erau impuse să asambleze drone iraniene, utilizate apoi în atacurile contra Ucrainei.
În Botswana și Africa de Sud au fost demarate investigații împotriva companiilor care se ocupau de recrutarea tinerilor, conform currenttime.tv. Conform mărturiilor participantelor la programul Alabuga Start, până la 90% dintre aplicanți ajung la fabricile de asamblare a dronelor. Fundația pentru Apărarea Democrației din SUA raporta că persoanele admise la program au fost obligate să raporteze în mod constant unde se află, să facă selfie din avion, să transmisă fotografiile biletelor de îmbarcare.
Remunerarea promisă în cadrul edițiilor precedente a programului era de circa 500 de dolari. Din această sumă se deducea cheltuieli pentru cazare, cursurile de limbă rusă și amenzile administrative, iar într-un final femeile primeau a șasea parte din sumă.
Jurnaliștii au mai scris că la întreprinderile unde se asamblează drone femeile erau expuse la substanțe chimice și nu beneficiau de echipamente de protecție, iar după ce Alabuga a fost atacată de drone ucrainene, angajatorii au confiscat pașapoartele străinilor care voiau să părăsească programul.
Minori recrutați pentru asamblarea dronelor
Încă din anul 2023, jurnaliștii de investigație au raportat că la Alabuga ar fi recrutați minori, care să asambleze drone. Despre primele recrutări ale tinerelor din Africa în Tatarstan s-a aflat aproximativ în aceeași perioadă.
Kremlinul nu ascunde că în Tatarstan se asamblează drone. Bunăoară, în iulie 2025, directorul Zonei Economice Libera Alabuga relata pentru postul rusesc de televiziune „Zvezda” că în regiune se asamblează sute de aparate de zbor fără pilot.
După apariția acuzațiilor despre recrutare și exploatarea străinilor, însă, Kremlinul pare să încerce să amelioreze situația cu ajutorul unor blogheri și jurnaliști loiali din străinătate. Bunăoară, în toamna anului 2025, pe canalul de YouTube al lui Ilia Nikolaev, care produce conținut în spaniolă și are peste 80.000 de urmăritori, au apărut relatări ale unor tinere relocate în Alabuga, care afirmă că mărturiile despre munca silită ar fi falsuri. Alți ambasadori care promovează programul sunt jurnaliști, ingineri și anumite persoane publice din state ale Americii Latine, Africii sau Asiei.
Cel mai des, tinerele află despre Alabuga Start prin intermediu rețelelor de socializare. Unele dintre urmăresc video pe TikTok, iar altele sunt abordate pe aplicații de dating, printre care și Tinder.
Promovare directă a războiului
Dacă în Africa și în America Latină tinerelor li se propun bani, relocare și angajare, în Asia Centrală se vorbește verde în ochi despre asamblarea dronelor.
Potrivit currenttime.tv, în Kîrgîzstan reprezentanții Alabuga au semnat un memorandum de cooperare cu Ministerul Educației și Științei, au vizitat liber școli și colegii și au efectuat selecția participanților. Activiștii de la Astana au obținut formulare în care elevii erau informați că pot aplica la program de la 14 ani, mesajele fiind însoțite de sloganuri precum „cu toții avem nevoie de victorie în operațiunea militară specială” și „să construiești drone care distrug inamicul este cool”.
