Volodimir Zelenski a anunţat, marţi, că s-au terminat reparaţiile la conducta petrolieră Drujba, care alimentează Ungaria şi Slovacia cu petrol rusesc. Totuși, el a condiţionat redeschiderea acesteia de deblocarea împrumutului european de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, blocat de premierul ungar Viktor Orban, transmit agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.
„Ucraina a încheiat lucrările de reparaţii la secţiunea conductei petroliere Drujba care a fost avariată de o lovitură rusească. Conducta poate fi repusă în funcţiune”, a scris Zelenski pe X.
„Dar noi legăm acest lucru de deblocarea pachetului european de asistenţă pentru Ucraina, care a fost deja aprobat de Consiliul European”, a completat el, făcând referire la ajutorul financiar european de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei de UE sub forma unui împrumut, pe care Kievul îl va rambursa numai dacă Rusia îi va plăti „reparaţii de război”. Dacă nu se întâmplă acest lucru, va fi plătit de statele UE, cu excepţia Ungariei, Republicii Cehe şi Slovaciei, care au refuzat să participe la mecanismul de garantare.
Ungaria şi Slovacia nu mai primesc petrol prin această conductă de pe 27 ianuarie, în urma a ceea ce Ucraina afirmă că a fost un atac cu drone al Rusiei, iar Zelenski a susţinut că reparaţiile necesită timp.
Dar premierul ungar în exerciţiu Viktor Orban şi cel slovac Robert Fico au susţinut că Ucraina a tergiversat repararea conductei într-o acţiune de şantaj împotriva lor, pentru refuzul de a susţine Kievul în războiul cu Rusia şi mai ales pentru că Orban se opune aderării Ucrainei la UE.
Detalii, AICI
