Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat asigurarea serviciilor de internet de bază pentru populaţie, a informat luni presa locală, anticipând astfel posibilitatea unor noi întreruperi masive ale reţelei la ordinul Serviciului Federal de Securitate (FSB), scriu agențiile de presă EFE și Agerpres.
Autorităţile ruse vor trebui să asigure „funcţionarea neîntreruptă a serviciilor esenţiale, inclusiv a sistemelor de asistenţă medicală, a sistemului federal de informaţii de stat, a sistemelor de plăţi şi a accesului cetăţenilor la aceste servicii pe durata restricţionării reţelei de informaţii şi telecomunicaţii pe internet”, se menţionează în comunicatul publicat de Kremlin.
Măsurile trebuie pregătite până la 1 iulie anul acesta, responsabilitatea revenind prim-ministrului Mihail Mişustin şi directorului FSB, Aleksandr Bortnikov.
Ordinul lui Vladimir Putin instituţionalizează întreruperile de internet în ţară
Instrucţiunile au fost elaborate în urma unei reuniuni cu membrii guvernului rus, care a avut loc pe 23 aprilie.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni în acest sens că autorităţile au ca obiectiv „să se asigure că serviciile electronice cu adevărat esenţiale figurează pe „listele albe” şi că funcţionarea acestora este garantată”.
Înscrierea pe aşa-numitele „liste albe” este strict reglementată de autorităţi şi cuprinde o serie de site-uri web şi aplicaţii ruseşti.
