Tribunalul Militar al Garnizoanei Reutov l-a condamnat pe fostul șef de serviciu al Institutului de Cercetare Nr. 1 al FSB, locotenent-colonelul Serghei Efimov, la 13 ani de închisoare într-o colonie cu regim general, o amendă de 1,5 milioane de ruble și retragerea gradului militar. De asemenea, acesta nu va putea ocupa funcții în serviciul public timp de cinci ani, relatează RBC.
Co-inculpata în dosar, contabila companiei „Intelferrum”, Marina Halandaci, a fost condamnată la 10 ani de închisoare și o amendă de 1 milion de ruble.
Cei doi au fost găsiți vinovați de fraudă în proporții deosebit de mari și spălare de bani în cadrul unui grup organizat. În cazul lui Efimov, instanța a reținut și acuzația de abuz de serviciu în executarea unui contract de apărare al statului.
Ambii inculpați și-au declarat nevinovăția.
Potrivit anchetei, în 2023 Efimov ar fi influențat achizițiile publice de componente pentru sistemele de bruiaj împotriva dronelor „Obereg-22”, „Obereg-23” și „Oblik-22” prin intermediul unor companii aflate sub controlul său — „Spețtehmet” și „Intelferrum”. Cea din urmă era administrată de prietenul său din copilărie, Aleksei Sokolov.
Prejudiciul estimat de anchetatori este de 12,7 milioane de ruble.
Potrivit procurorilor, inculpații ar fi asigurat câștigarea licitațiilor de către firmele lor prin oferte la prețuri supraevaluate, iar după primirea fondurilor bugetare ar fi transferat banii prin conturi controlate de ei, prezentând operațiunile drept livrări reale de echipamente.
Detalii, AICI
