Ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot a avertizat vineri că Parisul nu va tolera nicio tentativă de ingerință străină în alegeri, în contextul unei noi campanii rusești care vizează mai mulți potențiali candidați, la prezidențiale.
„Franța nu va tolera nicio tentativă de ingerință străină în dezbaterea sa democratică, cu atât mai puțin în procesele sale electorale”, a anunțat oficialul.
Declarațiile șefului diplomației franceze vin după criticile apărute în spațiul public din Franța, despre lipsa de răspuns a autorităților în legătură cu presupune operațiuni de manipulare și dezinformare desfășurate de rețele rusești, transmite Agerpres.
O serie de falsuri lansate au vizat trei potențiali candidați la alegerile prezidențiale în doar câteva zile.
Edouard Philippe a fost calomniat în legătură cu starea sa de sănătate, Raphaël Glucksmann a fost atacat prin intermediul partenerei sale, jurnalista Lea Salame, acuzată că a mituit unele mass-media pentru a-i susține candidatura soțului ei, iar Gabriel Attal a fost prezentat ca pacient cu Parkinson.
