Recrutorul celor opt persoane din Republica Moldova acuzate că pregăteau patru asasinate la comandă la Kiev a fost trimis în judecată. Pentru uciderea țintelor ar fi fost alocate 400.000 de dolari. Banii urmau să fie transferați în criptomonede.
Procurorii anunță printre persoanele vizate se numărau un militar, un jurnalist cunoscut, un membru al conducerii unei întreprinderi strategice de stat și un reprezentant pentru comunicare din administrația publică ucraineană, scrie jurnal.md.
Cei opt moldoveni recrutați de învinuit și-ar fi împărțit rolurile și au început pregătirile la Kiev. Aceștia ar fi închiriat o locuință și ar fi urmărit victimele, inclusiv deghizați în curieri ai serviciilor de livrare.
Totodată, ei ar fi stabilit modul în care urmau să primească armamentul și locurile unde acesta trebuia depozitat. Din grup făceau parte cetățeni ai Republicii Moldova și ai Ucrainei.
O femeie din Ucraina a fost deja condamnată în acest dosar, după ce ar fi amplasat două grenade într-un automobil abandonat în apropierea locului de muncă al uneia dintre ținte.
Asasinatele au fost prevenite, datorită intervenției forțelor de ordine din Moldova și Ucraina. În cadrul perchezițiilor, de la suspecți au fost ridicate grenade, detonatoare, inclusiv cu acționare de la distanță, arme de foc și o mitralieră Kalașnikov.
Bărbatul care a recrutat persoanele implicate în comiterea acțiunii se află în arest preventiv. Dosarul său urmează să fie examinat de Judecătoria Chișinău. Pentru omor la comandă, Codul Penal al Republicii Moldova prevede pedepse de până la 20 de ani de închisoare.
În februarie 2026, au fost reținute 11 persoane bănuite că ar fi pregătit omoruri la comandă a unor persoane din Ucraina. Conform presei, printre posibilele victime se număra și jurnalistul ucrainean Dmitrii Gordon.
