THE INSIDER: Iureșul dinaintea furtunii. De ce rezultatele falsificate din Rusia nu vor putea ascunde șubrezirea puterii
Victoria partidului pro-Putin în alegerile legislative din Rusia nu are nicio legătură cu susținerea reală a acestuia, care este în cădere, explică pe The Insider politologul, economistul și activistul civic Vladimir Milov.
În discuția despre falsificările de la alegerile pentru Duma de Stat este foarte important să nu pierdem din vedere tabloul politic al evenimentelor. Fraudele, într-adevăr au fost impresionante și ne-au readus în 2011, după care a urmat perioada „consensului Crimeii” [de după anexarea din 2014], când autoritățile n-au mai trebuit să recurgă la practici extraordinare și șocante de falsificare. După anexare, a crescut ratingul, Putin și Edinaia Rossia s-au bucurat de o susținere considerabilă, iar ce n-ajungea, se obținea în „sultanatele electorale” și prin mobilizarea bugetarilor.
Alegerile din 17-19 septembrie au arătat că partidul de guvernământ și-a pierdut susținătorii autentici. Pentru a domina în continuare câmpul politic, Kremlinul s-a dezlănțuit și a pornit pe calea lui Lukașenko – falsificând rezultatele alegerilor fără a ține cont de votul real. Anterior, puterea avea o anumită susținere, iar pentru menținerea controlului rezultatele erau doar „ajustate”. Acum nu mai sunt ajustate, le falsifică pur și simplu cap-coadă: potrivit calculelor matematicianului electoral Serghei Șpilkin, la aceste alegeri au fost atribuite fraudulos 14 milioane de voturi, fără de care Edinaia Rossia ar fi obținut doar 31-33%. Adică, mai puțin de 200 de mandate în Duma de Stat, iar partidul de guvernământ, care de 18 ani are majoritatea în parlament, ar fi devenit doar un grup parlamentar mare.
Ce înseamnă aceasta din punct de vedere politic? Pentru început, avem confirmarea oficială a faptului că euforia legată de anexarea Crimeii s-a terminat, iar puterea este nevoită să ia măsuri pentru apărarea propriilor poziții pe fundalul pierderii susținerii majorității populației, retrăgându-se acolo unde am văzut-o după protestele de pe Bolotnaia și Saharova [piețe din Moscova unde s-au desfășurat protestele în 2011], de până la anexare. Anterior, pentru astfel de concluzii erau necesare sondajele, însă acum am văzut clar că fără mobilizarea masivă și forțată a bugetarilor, rescrierea proceselor-verbale și „votul electronic”, partidul de guvernământ pierde evident majoritatea. Nicio confruntare dintre „susținătorii puterii” și „susținătorii opoziției” în alegeri nu a avut loc – în timp ce susținătorii opoziției au fost mulți și vizibili, de cealaltă parte am văzut doar: bugetari triști la coadă la urne, subterfugiile de fraudare a scrutinului ale angajaților de la comisiile electorale, justificări îndoielnice cu privire la sistemul de ”vot electronic” care a răsturnat rezultatele din Moscova (aproape 4% din totalul voturilor la nivel național, soarta a zeci de mandate) și chiar grupuri de „titușki” [grup organizat de tineri cu înfățișare sportivă, utilizat de autorități pentru intimidarea opoziției] la unele secții împotriva observatorilor independenți. Astfel, situația lui Putin este mult mai proastă decât în 2011, când exista un număr considerabil al susținătorilor puterii, care acum nu mai sunt.
Puterea a transmis din timp un semnal societății că înțelege că a rămas fără susținere și că va opune rezistență prin alte metode, adică prin represiuni fără precedent. Ceea ce a început în Rusia din luna ianuarie – încarcerarea lui Navalnîi, arestările și vizitele poliției la domiciliu, care au vizat zeci de mii de persoane, nenumăratele dosare penale, calificările „extremiști”, „organizații nedorite”, „agenți străini”, amenințările în masă ale angajaților din întreprinderile de stat, amenințările adresate prin email susținătorilor lui Navalnîi etc. – au fost un semnal clar: știm că am pierdut susținerea populară, știm că oamenii vor fi indignați de fraudele electorale și vă avertizăm categoric în privința participării la proteste.
Practic, Putin și Consiliul său de securitate au decis să nu aștepte protestele în masă împotriva falsificării alegerilor după modelul Belarus-2020 și au lansat din start semnalul: nici să nu vă gândiți să protestați că vă închidem. Alegerile din 17-19 septembrie au pus punctul pe „i” explicând de ce a fost nevoie de această presiune pe societate. Kremlinul înțelegea căderile catastrofale în ratinguri, a pregătit din timp fraudele și a transmis un semnal de avertizare societății – nu face să vă agitați, suntem pregătiți pentru măsuri radicale pentru a rămâne la putere.
Opozanții Kremlinului și-au legat speranțele la acest scrutin, în primul rând, de ”votul inteligent” [n.t. alegătorii au fost îndemnați să susțină orice candidat cu șanse în afară de candidații puterii] al lui Alexei Navalnîi. Pe de o parte, acestea nu s-au îndreptățit, Edinaia Rossia nu a rămas fără majoritate, nu s-a reușit formarea unui grup parlamentar independent care să conteze. Pe de altă parte, însă, lucrurile arată altfel – însăși puterea a identificat „votul inteligent” drept principalul său rival (întrebați Google, Apple și Telegram [impuse de autoritățile ruse să retragă aplicația ”Votul inteligent”]). Din 2011 nicio altă campanie națională nu a avut atâta succes în privința mobilizării votului de protest și „votează orice partid împotriva ER”, promovată atunci de Navalnîi. Candidații „votului inteligent” deși au pierdut în majoritatea circumscripțiilor, au luptat cu șanse reale pentru victorie – de data aceasta „votul inteligent” nu a comis, practic, nicio greșeală în identificarea celui mai puternic oponent al Edinaia Rossia. Frecvent, diferența dintre candidați era de ordinul miilor sau chiar a sutelor de voturi, iar la Moscova și Sankt-Petersburg „votul inteligent” a câștigat circumscripțiile, partidul de guvernământ fiind salvat doar de votul electronic și falsificarea proceselor-verbale.
„Partidul protestului”, în bună măsură, s-a format organizațional în ultimul scrutin și acesta e un semnal prost pentru Kremlin. Dacă un asemenea sistem de mobilizare a votului de protest a adus rezultate în condiții de represiuni totale și cu Navalnîi la închisoare, acesta va fi greu de stăpânit pe viitor. Da, represiunile și frauda au adus un rezultat formal, dar acestea pot fi comparate cu „cheile de la porțile Moscovei pentru Napoleon”(care obținuse provizoriu controlul asupra capitalei ruse).
Nu este clar ce va face Putin cu rezultatele acestor alegeri, este clar însă că nu are ce să celebreze. Anume conștientizând acest lucru, puterea a întârziat să le anunțe și a făcut-o fără pompă (nici Medvedev nu a fost prezent). Cu toate retușurile și fraudele, Edinaia Rossia nu a putut acumula 50% pe listele de partid, un prag psihologic important, întrucât alegerile din Rusia, de fapt, poartă un caracter de referendum pentru încrederea în guvernanți (la orice referendum un rezultat mai mic de 50% înseamnă „nu”). Putin personal s-a ”înhămat” pentru Edinaia Rossia, i-a nominalizat pe fruntașii partidului la congresul din iunie, a legat alocarea a câte 10 mii de ruble pensionarilor de câștigarea majorității în parlament de către ER, însă pragul de 50% n-a fost depășit. Rezultatul de sub 50% al Edinaia Rossia reprezintă atitudinea față de Putin personal, care s-a implicat activ în campania partidului.
Toate acestea vor schimba dramaturgia pentru 2024 altfel decât își dorește Putin. El ar fi vrut să demonstreze că poate dintr-o singură lovitură răsturna opoziția și obține orice rezultate și-ar dori. Dar nu a reușit. Mai puțin de 50% pentru Edinaia Rossia, cozile de vineri ale bugetarilor siliți să meargă la vot, scandalul cu votul electronic, puse la un loc întăresc percepția că puterea din Rusia a pierdut susținerea și încrederea poporului și se poate menține doar prin mijloacele lui Lukașenko. Dintr-un lider fără alternativă și cu o susținere mare, Putin se apropie de 2024 semănând mai mult cu o ”rață schioapă” – îi rămân doar FSB-ul înarmat, Rosgvardia, Roskomnadzor și noile legi represive.
Sursa: https://www.veridica.ro