Putin acuză Occidentul că ”agravează” tensiunile în Ucraina şi susţine că s-au depăşit anumite limite în Marea Neagră

350

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat joi ţările occidentale că ”agravează” tensiunile în Ucraina şi în Marea Neagră, denunţând zboruri ale ”bombardierelor strategice” în apropierea frontierelor ruse, relatează AFP şi Reuters.

„Partenerii noştri agravează situaţia livrând arme moderne Kievului şi efectuând exerciţii militare provocatoare în Marea Neagră şi în alte regiuni apropiate de frontiera noastră”, a declarat el, cu prilejul unei reuniuni la Ministerul rus al Afacerilor Externe.

„În ceea ce priveşte Marea Neagră, asta depăşeşte cu adevărat anumite limite. Bombardiere strategice zboară la 20 km de frontierele noastre şi transportă, după cum se ştie, arme foarte periculoase”, a adăugat preşedintele rus.

El a reproşat de altfel occidentalilor că nu iau suficient de în serios avertismentele Moscovei privind depăşirea unor „linii roşii”.

„Preocupările şi avertismentele noastre privind extinderea NATO spre Est au fost complet ignorate”, a mai afirmat Putin, care a mai reproşat NATO că a distrus toate mecanismele de dialog.

Aceste afirmaţii intervin într-un context de tensiuni în creştere între Moscova şi ţările occidentale.

Detalii, AICI

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și