Criza rusească 2.0: Solicitările Ucrainei către Occident vs noile scenarii ale Moscovei
Analiză de Dionis Cenușa
Mobilizarea militară rusă la frontiera ucraineană, combinată cu exercițiile militare ruso-bieloruse și sutele de încălcări ale armistițiului de încetare a focului de către administrațiile teritoriilor separatiste ucrainene (OSCE, Februarie 2022), țin în alertă maximă Kievul. Îngrijorările Ucrainei sunt valide, chiar și după ce liderul rus Vladimir Putin a semnat documentele pentru recunoașterea celor două regiuni separatiste ucrainene din Luhansk și Donețk (RBC, Februarie 2022). Pe plan politico-diplomatic, militar și financiar, Occidentul se poziționează de partea Ucrainei. Totodată, sunt depuse eforturi pentru a aduce Rusia la masa de negocieri pentru a preveni declanșarea unui război ruso-ucrainean convențional. Refuzul Moscovei de a accepta soluțiile pașnice de depășire a crizei indică asupra unor intenții strict dușmănoase față de vecinul său.
Din setul de scenarii pe care Rusia intenționa să le pună în aplicare în Ucraina ieșeau în evidență câteva. În primul rând, partea rusă opta pentru revigorarea implementării Acordurilor de la Minsk, cu scopul “federalizării” Ucrainei. Putin vroia să folosească intervenția Franței și Germaniei pentru a exercita presiuni asupra Kievului. Dat fiind faptul că acest scenariu s-a soldat cu eșec, Rusia a decis folosirea “precedentului kosovar” pentru a justifica recunoașterea independenței regiunilor separatiste. Deja exista votul favorabil în Duma de stat, iar propaganda rusească pedala intens narațiunea total falsă despre un așa-zis “genocid” (Kremlin, Februarie 2022), ce ar fi fost comis împotriva vorbitorilor de limbă rusă din regiunile separatiste (unde peste 700 mii de persoane deja au dobândit cetățenia rusă).
Anume în baza acestui scenariu și reieșind din solicitările membrilor Consiliului Național de Securitate al Rusiei, în frunte cu Vladimir Putin (Kremlin.ru, Februarie 2022), cel din urmă a ales să recunoască independența regiunilor separatiste. Alte scenarii discutate pe larg, precum realizarea proiectului Novorossia, unind Donbasul, Crimeea și regiunea transnistreană (Moldova) cu teritoriul rusesc, a fost abandonat. Un asemenea scenariu ar fi fost extrem de costisitor pentru Rusia. Chiar și precedentul kosovar ar putut fi sacrificat de Rusia, dacă NATO închidea ușa pentru Ucraina, acceptând scenariul “finlandizării”. În orice scenariu, pe lângă blocarea extinderii NATO, Moscova are nevoie de “federalizarea” Ucrainei, cu pârghii de influență asupra Kievului prin intermediul regimurilor separatiste din Donbas.
Recunoașterea independenței regiunilor separatiste sau “scenariul Kosovo” devine scenariul principal cu care operează Kremlinul. Acesta i-ar permite Rusiei să complice accesul Ucrainei la NATO în cazul materializării. Or, cazul ucrainean va fi mult mai greu de promovat printre statele NATO pentru a obține unanimitate, chiar dacă Kievul reușește să îndeplinească condițiile de aderare. Același scenariu poate fi folosit de Rusia pentru a crea un nou context pentru negocierile dintre Ucraina și regiunile separatiste, care să înlocuiască Acordurile de la Minsk. În consecință, ar dispărea condiția principală pentru menținerea sancțiunilor UE, în prezent legate de implementarea Acordurilor de către Moscova.
(…)
În loc de concluzii…
Solicitările Ucrainei trebuie luate în considerare în mod urgent. Indubitabil, sancționarea Rusiei este o necesitate dictată de acțiunile acesteia. Aplicarea graduală a sancțiunilor trebuie să înceapă acolo unde sunt dovezi concludente. Chiar dacă sancțiunile occidentale par să nu sperie Rusia, aplicarea lor au o semnificație simbolică pentru partea ucraineană. Totodată, sancțiunile urmează să fie extinse asupra „scenariului kosovar”, care să prevadă penalizarea autorităților și companiilor ruse, implicate în recunoașterea regimurilor separatiste. Or acest scenariu, încalcă Acordurile de la Minsk (și, totodată, le lichidează), tratatele internaționale și perpetuează precedente grave de schimbare a frontierelor în Europe cu forța. De asemenea, trebuie găsite resurse financiare accesibile pentru Ucraina pentru următoarele luni, cel puțin cât timp încă persistă riscul unei invazii, iar criza rusească capătă noi forme. O conferință internațională dedicată Ucrainei ar fi un pas potrivit în această direcție. Nu în ultimul rând, NATO și UE sunt capabile să dezvolte garanții euro-atlantice pentru Ucraina, care să găsească inspirație în aranjamentele turco-azere.
Escaladarea crizei rusești poate fi prevenită doar dacă solicitările Kievului sunt auzite în capitalele occidentale. Occidentul colectiv are instrumentele necesare pentru a sancționa Rusia atât preventiv, cât și post-factum, oferind asistență financiară necesară și un set de garanții de securitate Ucrainei. Politica de sancțiuni a Occidentului trebuie extinsă urgent peste procesul de recunoaștere a independenței regiunilor separatiste. Soluționarea crizei rusești nu trebuie să fie făcută din contul Ucrainei, ci prin cooperarea Ucrainei cu Occidentul.
Citește analiză integrală AICI