Mark Galeotti: Putin va rămâne în istorie ca un criminal de război

115

Istoricul Mark Galeotti, specializat în istoria și politica Rusiei și unul dintre experții occidentali care l-au urmărit pe Vladimir Putin încă dinainte ca acesta să ajungă președinte, crede că liderul de la Kremlin e principalul responsabil pentru erorile strategice comise de armata rusă în Ucraina. Profesorul Galeotti a mai vorbit și despre natura puterii în Rusia și legăturile dintre stat, oligarhi, servicii secrete și crima organizată.

„Atât ucrainenii, cât și rușii sunt prea puternici pentru a fi învinși, dar prea slabi pentru a câștiga efectiv războiul din punct de vedere militar”

Chiar a crezut Putin că armata rusă va avea o victorie ușoară și rapidă, că ucrainenii îi vor întâmpina pe soldații ruși cu flori și că Zelenski va fugi? A fost Putin dezinformat? A fost victima propriei Maskirovka?

MARK GALEOTTI: Da. Cred că Putin a crezut în mare măsură, că rușii vor fi primiți ca eliberatori, într-adevăr. Nu uitați, acesta este un om care nu crede că Ucraina există cu adevărat ca țară. El nu crede că ucrainenii sunt un popor adevărat. Probabil că a crezut că întreaga structură a statului se va prăbuși la primul impuls. Și astfel, ar putea să îl aresteze pe Zelenski sau Zelenski ar fugi și ar putea impune un guvern proxy al său. A fost dezinformat? Ei bine, da, a fost dezinformat, dar pentru că a creat un sistem a cărui sarcină este să-l dezinformeze. Vreau să spun că știm de ani de zile că Putin a devenit din ce în ce mai intolerant față de oricine îi pune la îndoială prejudecățile, presupunerile. Deci, da, asta e când te înconjori de yesmeni. Nu ar trebui să fiți surprins când oamenii vă spun că planul dumneavoastră este genial și că nu ar putea eșua și așa mai departe. Așadar, a fost dezinformat, dar din motive proprii. Și acum, întrebarea interesantă este cât de mult i se spune acum despre ceea ce se întâmplă cu adevărat?

VERIDICA: Cum vedeți desfășurarea războiului? Va fi o nouă Cecenie sau un nou Afganistan? Va fi un război de gherilă sau un război de uzură?

MARK GALEOTTI: Cred că, din păcate, ne îndreptăm spre un război de uzură. Chiar și cu asistența occidentală pe care ucrainenii au primit-o și, să fim sinceri, și cu voința lor uimitor de impresionantă de a-și apăra propria națiune. Atât ucrainenii, cât și rușii sunt prea puternici pentru a fi învinși, dar prea slabi pentru a câștiga efectiv războiul din punct de vedere militar. Cred că ne îndreptăm spre un război de uzură pe termen lung, mai ales în Donbas.  Și, în cele din urmă, se va ajunge la întrebarea: în ce moment o parte sau alta va cere pacea, dar cred că nu suntem nici pe departe în această situație. Cred că, din păcate, trebuie să acceptăm că acest lucru va dura luni de zile, chiar și anul viitor, foarte posibil. Și, încetul cu încetul, ambele țări vor trebui să se adapteze și să devină țări luptătoare. Adică, este interesant că deja, de exemplu, Zelenski spune, într-un fel, că Ucraina va trebui să devină ca Israelul. De asemenea, Putin transformă Rusia, în multe privințe, într-o mare mașinărie militară, în care nu mai este loc decât pentru patrioții loiali care urmează linia Kremlinului. Așa că, din păcate, mi-ar plăcea să cred că va exista o cale prin care acest război să se încheie în mod pozitiv, fie că este vorba de o victorie ucraineană, fie că este vorba de un acord de pace. Dar nu cred că suntem nici pe departe acolo.

„Putin a fost arma secretă a Ucrainei tot timpul”

VERIDICA: Dar, revenind la Moscova, armata rusă s-a dovedit a avea tactici și strategii proaste, nu atât de bine echipată, nu este „Marea armată rusă” despre care ni s-a vorbit. Credeți că Putin nu vede asta acum?

MARK GALEOTTI: Cred că, pe de o parte, este cu siguranță adevărat că au ieșit la iveală multe defecte în cadrul armatei ruse. Amintiți-vă că nu au mai purtat un război mare ca acesta de mult timp, cel din Siria a fost o intervenție mică. Acesta este un război terestru major. Și ceea ce cred că a demonstrat cu adevărat a fost faptul că acest razboi este unul clasic, ca în timpul Uniunii Sovietice, că se concentrează mai degrabă pe combatanți, tancuri și pe arme decât pe trupele de suport și legătura între linii, cu alte cuvinte, logistica, cea care asigură muniția, mâncarea caldă pentru soldați, instruirea corespunzătoare. Așadar, da, există unele defecte grave în cadrul armatei ruse, dar cred că, în același timp, acest lucru se datorează în mare măsură strategiei lui Putin. Armata rusă este pregătită să lupte într-un anumit mod. Și nu așa au ajuns să lupte în Ucraina. Adică, dacă ar fi fost războiul generalilor, aceștia ar fi construit în prealabil un fel de bază logistică masivă. Sunt foarte, foarte metodici în această privință. Apoi ar fi lansat un atac aerian uriaș în întreaga Ucraină. Adică, nimic asemănător cu tipul de atacuri pe care le-am văzut, dar un atac inițial devastator pentru a încerca să se asigure că fiecare avion ucrainean este aruncat în aer sau distrus pe aeroportul său, că fiecare cazarmă ucraineană este bombardată. Și apoi ar fi urmat o măcinare lentă și metodică. Așa luptă rușii. Nu este vorba despre un fel de pornire eroică, este vorba despre o luptă lentă. Nu am văzut nimic din toate astea. Am văzut că această decizie de a lupta a fost luată sub impulsul momentului. Mulți generali nu știau cu mai mult de o săptămână înainte că vor intra în Ucraina. Adică, știm din comunicările interceptate că a fost o greșeală dezastruoasă. Am asistat la un bombardament inițial destul de timid, probabil pentru că Putin a crezut că țara îi va cădea în brațe. De ce să distrugi lucruri care crezi că sunt pe cale să devină ale tale? Și apoi am văzut acest spectacol bizar al unor mici unități de parașutiști care încercau să intre în grabă în Kiev, ca și cum ar fi crezut cu adevărat că pot intra acolo și să-l aresteze pe Zelenski.

VERIDICA: Era divizia specială a FSB?

MARK GALEOTTI: Erau parașutiștii, FSB-ul, cecenii și mercenarii din grupul Wagner. Dar cel mai important este că nu a fost un război creat de generali. A fost creat tocmai FSB și de oameni precum Putin, care nu au experiență militară, dar care au crezut că pot planifica un război. Se pare că, în cele din urmă, Putin a fost arma secretă a Ucrainei tot timpul.

VERIDICA: Cum rămâne cu corupția din armată? Acesta este poate principalul motiv al împotmolirii armatei ruse.

MARK GALEOTTI: Exact. Corupția este o problemă masivă. Din nou, știm că rușii știu acest lucru de ani de zile, de zeci de ani, și nu au făcut nimic în acest sens. Dar când rușii planifică războaiele, ei țin cont de acest lucru. Ei știu că va exista multă corupție. Ei vor ști că vor fi multe mașini care nu vor funcționa și altele asemenea. Așa că au tendința de a se aproviziona foarte mult.

VERIDICA: Această corupție este corupția sistemului însuși.

MARK GALEOTTI: Exact. Așa că au luat în considerare acest aspect. Dar, din nou, nu au putut face nimic în această perioadă scurtă. Astfel, am văzut camioane cu anvelope ieftine din China, care s-au făcut praf imediat ce au fost folosite. Am văzut bombe și rachete care nu au explodat. Adică, a fost un spectacol ridicol pentru o țară care încearcă să se prezinte ca una dintre marile puteri globale. Și, din nou, când vine vorba de asta, este vorba de un sistem pe care Putin l-a prezidat timp de 22 de ani. Era atât de dornic să-și întărească armata! Și asta înseamnă că vrea să cumpere tancuri noi și tehnică sofisticată, dar nu este interesat de detaliile reale. Există un vechi proverb care spune că amatorii vorbesc despre tactici, iar profesioniștii vorbesc despre logistică. Știți, sunt toate lucrurile plictisitoare, lucrurile la care Putin nu este niciodată interesat să participe, iar asta a subminat efortul de război al Rusiei.

Citește interviul integral AICI

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și