În timp ce resping Rusia pe câmpul de luptă, ucrainenii depun totodată eforturi pentru a contracara poveştile false ale Kremlinului despre trecutul lor.
O „luptă amară” între două versiuni asupra trecutului Ucrainei şi relaţiei ei cu Rusia este dusă în paralel cu focurile de artilerie, relatează The Guardian.
Pozând într-un istoric amator, Vladimir Putin încearcă să impună o interpretare asupra trecutului în acord cu viziunea sa pentru prezent şi viitor. Printre ideile vehiculate de liderul de la Kremlin este că statul ucrainean şi limba ucraineană sunt creaţii artificiale. Prin urmare, el îşi oferă un pretext pentru a jefui şi eventual pentru a domina acest loc văzut ca parte a „lumii ruse”.
„Rusia foloseşte istoria ca armă”, spune Taras Pşenicinîi, vicedecan al Facultăţii de Istorie de la Universitatea Naţională „Taras Şevcenko” din Kiev.
Specializat în Holodomor, foametea organizată în Ucraina sub conducerea lui Stalin, Taras Pşenicinîi este unul dintre apărătorii Ucrainei în această „bătălie subtilă” pentru memorie.
„Manipularea istoriei (de către Putin, n. red.) a creat un spaţiu fals în Rusia care permite perceperea Ucrainei ca pe ceva asemeni unui stat nazist”, spune el, respingând motivul „denazificării” Ucrainei invocat de Putin înainte de a-şi trimite soldaţii în ţara vecină.
„Sarcina noastră principală este să luptăm împotriva naraţiunii pseudo-istorice ruseşti. O altă sarcină este să creăm un nou spaţiu istoric, curăţat de naraţiunile ruseşti, deoarece din 24 februarie s-a produs o schimbare totală asupra percepţiei naţionale”, explică istoricul ucrainean.
„Acum studenţii mei vor să ştie despre istoria Uniunii Sovietice, despre totalitarism. Unul dintre cursurile pe care le predau este despre protejarea moştenirii culturale a Ucrainei”, adaugă el.
Însă pentru alţii istoria mai poate fi populistă şi tranşantă, o tendinţă ce a crescut treptat după obţinerea independenţei, în 1991, apoi după anexarea Crimeii de către Rusia, în 2014.
În restaurantul său cu tematică căzăcească, Valeri Galan, fondatorul Muzeului Întemeierii Statului Ucrainean, are pancarte care insistă către clienţi şi personal: „Noi vorbim ucraineană. Limba contează”.
Pasionat de istorie, Galan recunoaşte că îl admiră pe Stepan Bandera, un naţionalist ucrainean care a colaborat cu naziştii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi a fost ucis într-o operaţiune secretă a KGB.
„Speranţa mea este că după această agresiune înfiorătoare, oamenii îşi vor deschide ochii. Muzeele sunt arme împotriva istoriei false. Istoria nu este o puşcă din care tragi o singură dată. Este o armă care durează zeci de ani”, spune el.
Galan, care a servit în armata sovietică, are un nou proiect, şi anumie o serie de muzee şi expoziţii de comemorare a războiului actual.
„Limba noastră a fost interzisă. Cazacii noştri au fost trimişi în Siberia. Trebuie să le arătăm oamenilor realizările noastre. Cum de la Hoarda de Aur (perioada stăpânirii mongole până în 1502, n. red.) încoace am fost un tampon pentru Europa”, insistă el.
În opinia lui Iaroslav Hriţak, istoric la Universitatea Catolică din Liov, apelul la istorie într-o perioadă de supravieţuire naţională nu este o practică demagogică: „Funcţia principală a istoricului este acum să ofere stabilitate şi asigurări că Ucraina are cereri legitime şi este obligată să câştige”, explică el.
„Istoria are o funcţie terapeutică. Scopul principal al lui Putin este să creeze haos şi confuzie. El se foloseşte de istorii. A contraataca înseamnă a restabili istoria reală. Chestia este că Putin ştie că minte”, insistă istoricul din Liov.
Potrivit lui Iaroslav Hriţak, Ucraina şi Rusia au două strategii complet diferite faţă de trecut. „În ceea ce priveşte Rusia, întoarcerea la istorie este făcută în sensul de a reda măreţia. Am un prieten, un intelectual liberal rus care spune că Rusia este ca un SUV care conduce pe un teren plin de hopuri. Parbrizul este acoperit de noroi, aşa că nu vede decât ce este în spate. Viziunea Ucrainei asupra istoriei este diferită. Vrea să lase în urmă trecutul, unde nu există decât o mare suferinţă, război şi revoluţie”, conchide istoricul Iaroslav Hriţak.