Germania a anunțat câte tancuri Leopard va primi Ucraina: ”Primul a ajuns la Kiev. Vor urma şi altele”

102

Noul ministru german al apărării, Boris Pistorius, aflat marţi la Kiev într-o vizită surpriză, a declarat că Ucraina va primi peste 100 de tancuri de luptă de tipul Leopard 1A5 de la mai multe ţări europene, relatează DPA.

Cel puţin trei batalioane ar urma să fie echipate cu aceste tancuri până în primul sau al doilea trimestru al lui 2024, a declarat politicianul german cu prilejul vizitei, care a fost ţinută secretă din motive de securitate.

Pistorius nu a precizat ce ţări europene în afară de Germania vor furniza tancuri Leopard 1. Anunţul de marţi vine după ce guvernul german s-a angajat luna trecută să furnizeze tancurile mai moderne Leopard 2, într-o schimbare majoră după luni de apeluri ale Ucrainei la trimiterea de arme grele pentru a înfrunta trupele invadatoare ruseşti.

”Primul Leopard 2 a ajuns la Kiev. Vor urma şi altele”, a postat pe Twitter, ironic, ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, postând o fotografie în care apare în compania lui Pistorius, care ţine în mână un model redus al tancului german, relatează AFP.

Un purtător de cuvânt al ministrului ucrainean a confirmat pentru AFP că fotografia este realizată marţi, la Kiev. Cu acest prilej, Pistorius s-a întâlnit şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit DPA.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și