„Agresiunea lui Putin afectează și presa cehă: Rusia cenzurează ziarul Blesk”. Reacția redactorului-șef al publicației din Praga
Kremlinul monitorizează rețelele sociale și site-urile de știri din întreaga lume. Printre titlurile blocate de autoritatea de cenzură Roskomnadzor în Rusia se numără site-ului ziarului cehesc Blesk.
„Agresiunea lui Putin afectează și presa cehă: Rusia cenzurează Blesk” este titlul articolului publicat chiar pe pagina online a ziarului praghez, care citează dezvăluirile Investigace.cz.
„Motivul blocării întregului server Blesk.cz a fost o știre despre armata rusă care a răpit copii ucraineni”, a scris Investigace.cz.
Între altele, „Cronica războiului din Ucraina”, un livetext despre cele mai importante evenimente de pe front, a fost publicată de Blesk zilnic, în limba rusă, de la începutul invaziei, după ce, chiar în primele zile ale războiului, au apărut informații că mass-media ruse nu au raportat despre atrocitățile comise de soldații Moscovei în Ucraina.
În versiunea rusă a ziarului din Cehia, cititorii au putut găsi relatări și rapoarte ale martorilor oculari, curățate de propaganda și dezinformarea cu care se confruntă mass-media oficială de la Moscova.
„A fost un test pentru a oferi cel puțin o parte din aceste informații cetățenilor ruși, dacă ar fi căutat pe internet. Faptul că Blesk a fost blocat de cenzori din Rusia ne-a asigurat că acest raționament a fost corect”, a explicat redactorul șef al Blesk, Radek Lain.
Citește mai mult AICI