Salvat sau trădat? Ce va face Moscova cu Lukașenko – analiza propagandei
Autor: Xenia Kirilova pentru Delovaia Stolitsa
În timp ce Kremlinul încearcă să se distanțeze ușor de dictatorul belarus și să convingă Occidentul că nu va trimite trupe militare la solicitarea lui Alexandr Lukașenco, în Rusia au apărut o serie de susținători aprigi ai dictatorului.
Pe fundalul rezistenței eroice continue a belarușilor în fața dictaturii lui Lukașenko, liderii europeni au adoptat într-un final o declarație comună în care au anunțat oficial că nu recunosc rezultatele alegerilor prezidențiale și chiar examinează posibilitatea de a-l declara pe Lukașenko persona non grata în Uniunea Europeană. În același timp, poziția finală a Moscovei este încă neclară.
«Rău, dar e al nostru»?
Oficial, Vladimir Putin a fost printre primii care l-au felicitat pe dictatorul belarus cu ocazia așa-numitei victorii la alegeri. Se pare însă că, deocamdată, sprijinul Kremlinului s-a limitat doar la această formalitate. Se crează impresia că Moscova însăși nu poate decide dacă ar trebui să sară în apărarea unui lider odios, care își pierde rapid legitimitatea atât în exterior, cât și în ochii propriilor cetățeni.
Dacă e să studiem cu atenție declarațiile propagandiștilor și politicienilor ruși apropiați guvernării, se crează impresia că Rusia are mai multe strategii. Poate fi vorba atât despre o invazie militară (și nu neapărat în susținerea lui Lukașenko, ci după scenariul trupelor de menținere a păcii, sub pretextul protejării oamenilor și pentru a opri vărsările de sânge), dar și despre o posibilă ” mediere” pentru soluționarea panșnică a conflictului dintre cetățeni și autorități (atât în combinație cu un sprijin ușor pentru Lukașenko, cât și fără el).
Imediat după alegeri, în spațiul informational rusesc au fost exprimate mai multe opinii potrivit cărora Lukașenko ”este răul nostru” și este ”răul mai mic” în comparație cu „revoluțiile colorate” și riscul de a pierde Belarusul de pe orbita influenței rusești. În același timp, pierderea legitimității de către Lukașenko era percepută drept o pârghie de influență asupra lui. Această abordare a fost cel mai bine formulată de jurnaliștii de la ziarul pro-Kremlin ”Vzglyad”.
”Dacă Occidentul nu recunoaște colectiv (n.r. alegerile), atunci întreaga strategie de lungă durată a lui Lukașenko pentru normalizarea relațiilor cu statele transatlantice pentru echilibrarea influenței rusești va fi în pericol de colaps. Mai mult, după alegeri, Lukașenko însuși nu va mai fi Batyka pentru o parte semnificativă a populației țării. Aceasta înseamnă că capacitatea lui de a rezista presiunii rusești va fi limitată – și atunci, numai atunci, va trebui să răspundă pentru ceea ce a făcut și a spus”, scriu autorii.
Însuși Lukașenko a susținut aprig acest punct de vedere, încercând să-și dovedească importanța vitală pentru Kremlin.
”Vreau să spun că protejarea Belarusului de astăzi reprezintă protejarea întregului nostru spațiu, statului, dar și un exemplu pentru alții. Dacă belarușii nu reușesc, acest val se va rostogoli încolo. De asta s-au agățat de noi așa”, încerca Lukașenko să-și convingă partenerii europeni.
Incertitudinea Kremlinului
Cu toate acestea, în ciuda fricii patologice a elitelor rusești față de orice fel de revoluții, se pare că șantajul lui Lukașenko și flirtul întârziat cu Kremlinul nu au convins conducerea Federației Ruse de nevoia de a-l susține. Se pot distinge două argumente principale care fac ca Moscova să tindă să renunțe la dictatorul care a devenit deja supărător.
În primul rând, Kremlinul, prin gura mai multor vorbitori afiliați, arată că principala condiție pentru a-l sprijini pe Lukașenko este aderarea efectivă a Belarusiei la Rusia sub pretextul „integrării profunde” în cadrul statului Uniunii. Cu toate acestea, experiența multor ani de interacțiune cu Batyka arată că dictatorul belarus, chiar într-un stat slăbit și pe timpul deteriorării relațiilor cu Occidentul, nu se dă convins de Moscova și nu vrea să împartă puterea cu nimeni, nici măcar cu Vladimir Putin. Adică, Kremlinul nu mai are încredere în Lukașenko.
În al doilea rând, se pare că, de această dată, Moscova nu se grăbește să-și repete greșeala din anii trecuți, mizând pe un lider nepopular și asimilând astfel valul de negativ public îndreptat împotriva acestuia. Este tocmai situația din 2013-2014, când Kremlinul l-a sprijinit pe Viktor Ianukovici în Ucraina. Consecințe similare au fost și în 2016, când Rusia nu doar că a intervenit în alegerile americane în susținerea lui Donald Trump, dar și a sărbătorit deschis victoria lui, cu șampanie în Duma de Stat. Drept urmare, toate s-au întors împotriva Rusiei, au urmat noi sancțiuni, închiderea a două consulate, numeroase investigații ale canalelor de influență rusească și o creștere a asistenței americane acordate Ucrainei.
În acest caz, după cum remarcă experții Centrului de cercetare strategică și de politică externă din Minsk, nu este profitabil ca Moscova să transforme protestul anti-Lukașenko în unul anti-rus și, prin urmare, Kremlinul încearcă în prezent să se distanțeze de Batyka, care a devenit prea toxic atât în ochii comunității mondiale, cât și în a propriilor oameni. În acest context, încercările strategilor politici ruși de a prezenta nemulțumirea în masă a belarușilor drept protest „pro-rus, nu anti-rus” sunt destul de vorbitoare.
Aliații neașeptați
În timp ce Kremlinul încearcă să se distanțeze ușor de dictatorul belarus și să convingă Occidentul că nu va trimite militarii la solicitarea acestuia, în Rusia au apărut un șir de susținători aprigi ai lui Lukașenko. Cheia constă în fenomenul descris anterior, când, pe fondul căderii ratingului lui Putin în Rusia, a scăderii nivelului de trai și a creșterii neîncrederii față de autorități, construcțiile propagandistice ale Kremlinului au început să se îndrepte împotriva lui.
Citiți tot articolul aici: Деловая столица