VIDEO Cum arată vila de pescuit construită pentru Putin în Finlanda. De ce au fost oprite lucrările
Jurnaliștii portalului rus Insider au descoperit o vilă abandonată pe care un prieten apropiat al lui Vladimir Putin a început să o construiască pentru președintele rus în Finlanda.
Casa de vacanță, situată pe coasta lacului Saimaa din sud-estul Finlandei, a fost construită pentru Putin de către un prieten apropiat, și a costat aproximativ 3,2 milioane de dolari, potrivit publicației ruse independente The Insider. Aceasta este acum abandonată după ce lucrările au fost oprite pentru că președintele rus nu a avut dorința să vină să pescuiască acolo.
Vila de trei etaje are lift, cramă, garaj subteran, saună, piscină, sală de biliard, birou și opt toalete, a relatat The Insider, care a studiat planul casei.
Totuși, aceasta nu a fost niciodată finalizată, potrivit reporterului The Insider, Serghei Kanev, care a vizitat proprietatea și a publicat o înregistrare video.
Intrând, Kanev a găsit schele, materiale de construcție, plăci de gresie, o scară, cabluri, frigidere și o cadă de baie neinstalată.
„Nu atingeți aceste cutii fără aprobarea mea!”, se poate citi pe o cutie de carton.
Lucrările au decurs cu probleme: echipele de constructori au trebuit schimbate frecvent, deoarece muncitorii erau nemulțumiți de salarii și de condițiile de muncă, a relatat The Insider. În plus, unii muncitori finlandezi au refuzat să lucreze la casă, potrivit publicației.
Vila a fost finanțată de Viktor Hmarin, un coleg de facultate al lui Putin la Universitatea de Stat din Leningrad, care acum face lobby pentru liderul rus, potrivit The Insider. Au mers împreună la dansuri și au fost parteneri de lupte, a adăugat publicația.
În prezent, Hamarin este directorul general al celei mai mari companii hidroelectrice din Rusia și este căsătorit cu o vară a lui Putin, potrivit Forbes.
Hmarin a început să construiască cabana finlandeză sperând că îl va convinge astfel pe Putin să petreacă mai mult timp cu el, potrivit The Insider.
Acesta a investit aproximativ 541.000 de dolari în clădirea principală, 216.000 de dolari pentru o anexă de securitate, 432.000 de dolari pentru materiale de construcție și a avut costuri suplimentare cu poduri de lemn, poteci, o casă de pescuit și alte facilități, potrivit publicației rusești, preluate de Insider (publicație americană).
Nu se știe exact când au început lucrările, dar este cert că asta s-a întâmplat înainte de iulie 2017, anul în care Putin a sosit în orașul Savonlinna, aflat în vecinătate, pentru a se întâlni cu președintele de atunci al Finlandei, Sauli Niinistö.
În timp ce Putin avea întrevederea cu președintele finlandez, un consilier al lui Hmarin a sosit la vilă și le-a spus muncitorilor din construcții să oprească lucrul, motivând că Putin nu mai este interesat să pescuiască în Finlanda, potrivit The Insider, care citează o sursă din cadrul serviciilor de securitate rusești.