Povestea Iuliei, comandantul unui pluton ucrainean care luptă la Bahmut. Și-a pierdut soțul și tatăl din cauza războiului

138

Iulia Mikitenko este locotenent și comandantul unui pluton de recunoaștere aeriană trimis lângă orașul estic Bahmut. În vârstă de 27 de ani, s-a alăturat armatei în 2016, după care s-a retras ca să înroleze din nou după declanșarea invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina. Ea luptă și pe fondul unor tragedii personale, după ce tatăl și soțul său au murit în contextul conflictului declanșat în estul țării în 2014.

Povestea sa este relatată de Kyiv Post. Avea 22 de ani când a intrat în armată, după o amânare de doi ani pentru a-și încheia studiile de filologie la Kiev.

Ea spune că, inițial, mulți soldați bărbați au refuzat să se afle sub comanda unei femei și au cerut transferul la alte plutoane.

Erau o mulțime de conflicte, și în consecință, am fost nevoită să transfer 80% dintre ei la un alt pluton”, povestește Mikitenko. În prezent, spune că „știe cum să acționeze în anumite situații în care subordonații nu sunt dispuși să asculte” și că nu se mai confruntă cu problemele din trecut în noul ei pluton.

Locotenentul spune că s-a obișnuit să vadă fețe mirate pe câmpul de luptă și că, în pofida faptului că este un ofițer experimentat, tot mai aude comentarii de genul: „Ești fată, cum te poți duce pe câmpul de luptă? Nu ți-e frică de bombardamente?”.

Ea spune că a învățat să ignore aceste comentarii și să se concentreze în schimb pe ce are de făcut. Discriminarea de gen în armată a mai scăzut în ultimii ani, și totuși o mentalitate centrată pe bărbații care luptă încă persistă, unii soldați continuând să judece abilitățile de luptă în funcție de sex.

De când Rusia a invadat Ucraina, în 2014, femeile ucrainene au luptat pentru a sluji alături de bărbați în cele mai fierbinți puncte ale conflictului și au același drepturi. O lege din 2018 a oferit dreptul legal al femeilor de a sluji în prima line.

Circa 60.000 de femei sunt înrolate în armata ucraineană, însă doar un număr estimativ de 5000 dinte ele participă activ la lupte. Doar 8,9% dintre ofițerii din armata ucraineană sunt femei, potrivit unui raport întocmit în martie de Fundația Veteranilor Ucraineni

Invazia rusă a consolidat prezența femeilor în armată, după ce zeci de mii dintre ele s-au prezentat pentru a-și apăra țara.

Mikitenko a trecut prin mai multe tragedii: soțul ei a murit în 2018 în luptă și tatăl ei în 2020 după ce și-a dat foc în semn de protest față de o formulă de a ajunge la pace cu Rusia, susținută de administrația lui Zelenski.

Citește toată istoria AICI

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și