Păgânismul VS valorile creștine
Autor: Victor Pelin
„Biserica Ortodoxă din Moldova a avut prilejul, în ultima vreme, să se fi convins că nu are nevoie de vreo protecție din partea politicienilor moldoveni. Cea mai bună protecție pentru prestigiul Bisericii este să se detașeze de politică…”
Pericolul profanării valorilor creștine
În campania electorală prezidențială unii candidații se erijează în fața alegătorilor ca oameni evlavioși. Nu ar fi nimic rău, dacă acești candidați s-ar comporta așa cum li se cade unor credincioși decenți. Din păcate, avem și candidați care vorbesc despre valorile creștine și apărarea acestora, dar se comportă ca niște păgâni înveterați. Mai mult, propagandiștii candidaților respectivi nu se pot abține de la utilizarea factorului religios în lupta lor geopolitică invocând fraze gen: Două Rome au căzut, a treia stă în picioare, iar a patra nu va exista vreodată. Sărmanul propagandist, oleacă doctor în științe politice, de dragul unei fraze folosite aiurea se face repetat de râs.
Oricine nu e oleacă doctor se poate convinge că prima Romă nu doar există, ea este înfloritoare. Acolo a mers politicianul deservit de propagandist pentru a se saluta cu Papa și, posibil, pentru i-a sărutat mâna sau inelul moștenit de la Apostolul Petru. Și a doua Romă e bine mersi, reușind recent să scoată Biserica Ortodoxă a Ucrainei din jurisdicția celei de a treia Romă. Deși, e mare păcat că apărătorul declarat al Ortodoxiei, nu s-a încumetat să se opună, cel puțin verbal, transformării bijuteriei celei de a doua Romă – bazilicii Sfânta Sofia, în moschee. Asta de teamă să nu-l supere pe cumva pe sultanul Erdogan, care i-a reparat clădirea președinției în schimbul a 7 profesori nefericiți. Așa a fost prăvălită, fără drept de apel, lupta geopolitică pe tărâmul pledoariei în favoarea celei de a treia Romă, de cea de a patra nici măcar ne mai fiind nevoie.
Dar să revenim la berbecii noștri. Vorba e că politicianul declarat apărător al Ortodoxiei lunecă în mod repetat spre păgânism, sfidând credința strămoșească. În ajun de alegeri, acesta le-a declarat cetățenilor că o bătrână i-a ghicit în ouă că va deveni președinte chiar din primul tur de scrutin. Poate chiar va deveni, nu avem cum să știm asta. Dar, cum se zice – Doamne ferește! Ar însemna că forțele întunericului au contribuit la alegerea șefului statului! Nouă asta ne mai lipsea? Oare chiar nu știe apărătorul declarat al Ortodoxiei că a recurge la serviciile prezicătoarelor este echivalentul comunicării cu forțele întunericului?
Și nu este pentru prima oară când se întâmplă astfel de lucruri ciudate. Ne amintim și despre recurgerea la consultarea horoscoapelor pentru a se etala în postură de răsfățat al sorții: „S-a întâmplat că în prejma mea sunt doar Vărsători. Soția mea este Vărsător, Greceanîi, Miller, German Gref de la Sberbank, președintele Dumei de Stat tot Vărsător este. Mă uit la ei și văd că s-a adunat o echipă serioasă de Vărsători„. Era atât de simplu să se consulte pentru a înțelege că astrologia nu e altceva decât un gen de determinism păgân, fiind condamnată de sfinții profeți.
Eludarea hotărârii Curții Constituționale
Ne amintim cu toții că la alegerile prezidențiale din 2016 Biserica Ortodoxă a fost acuzată de implicarea în campania electorală de partea candidatului care s-a angajat s-o apere. Dar la momentul validării rezultatele alegerilor Curtea Constituțională (CC) a dezaprobat implicarea Bisericii în competiția politică, în sensul că ceea ce e a cezarului ar trebui delimitat strict de cele sfinte. Anume în acest sens CC a emis Adresarea nr.5 către Parlament, cerând reglementări exprese din parte Parlamentului – elaborarea unor mecanisme sancționatorii prompte și imediate, inclusiv în ordine penală, pentru orice tentativă de implicare a cultelor religioase în campaniile electorale.
Actualmente, sfinții părinți pot judeca ei înșiși, dacă au procedat corect sau ba, atunci când au luat partea unui concurent electoral, care a demonstrat prin fapte concrete ca are predilecție pentru valorile păgâne. Este cu adevărat sfidător că după ce CC a dispus neimplicarea Bisericii în alegeri, candidatul respectiv a recurs la susținerea prezicătoarelor. Astfel a fost eludată hotărârea CC, care este absolut neputincioasă în combaterea implicării forțelor întunericului în campania electorală.
Concluzii
Utilizarea factorului religios în luptele geopolitice este un procedeu depășit. La fel este depășită și însăși geopolitica, împreună cu retorica sa despre trecerea de la lumea monopolară către cea multipolară, în care Rusia reprezintă în pol, cu o filială propagandistică în Republica Moldova. Actualmente, Clubul de la Isborsk pune accentul pe lupta heliopolitică, care deocamdată este bipolară, fiind reprezentată de competiția dintre Ilon Musk și Dmitrii Rogozin.
Biserica Ortodoxă din Moldova a avut prilejul, în ultima vreme, să se fi convins că nu are nevoie de vreo protecție din partea politicienilor moldoveni. Cea mai bună protecție pentru prestigiul Bisericii este să se detașeze de politică.
Sursa: https://www.ipn.md