Țara din UE, apropiată de Rusia, care vorbește despre Al Treilea Război Mondial: ”Numai bunul Dumnezeu mai poate salva lumea de consecinţe”

239

Acuzaţiile de genocid împotriva Israelului sunt un ”nonsens”, a declarat miercuri, 17 ianuarie, la Ierusalim, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, care a promis Israelului sprijinul deplin din partea țării sale în toate forumurile unde este atacat pentru operaţiunea antiteroristă lansată după atacul ”infernal” executat de mişcarea palestiniană Hamas pe 7 octombrie, relatează agenţiile MTI şi EFE.

”Trebuie să recunoaştem dreptul Israelului la autoapărare şi trebuie să vedem clar că succesul operaţiunilor antiteroriste nu este doar de interes israelian, ci global”, a susţinut ministrul ungar într-un mesaj video postat pe Facebook după întâlnirea cu omologul său israelian, Israel Katz.

El a remarcat faptul că, în timp ce persoane neimplicate aflate ”la sute sau mii de kilometri depărtare” ar putea vedea în acţiunile Israelului o chestiune geopolitică sau un conflict armat ce are nevoie de soluţionare, pentru aceia care sunt foarte apropiaţi de conflict este clar că acesta este făcut din ”mii de tragedii umane”.

Peter Szijjarto a apreciat că, pentru a preveni escaladarea conflictului în Orientul Mijlociu, trebuie revenit la ”Acordurile Abraham” de normalizare a relaţiilor dintre Israel şi statele arabe, încheiate când Donald Trump era preşedinte al SUA şi care ”au oferit pentru prima dată speranţa de a se putea trăi în condiţii de securitate normale”.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și