Scrisoarea anonimă care riscă să pună capăt ambiției lui Mark Rutte de a prelua șefia NATO
Premierul în exerciţiu al Țărilor de Jos, Mark Rutte, este acuzat într-o scrisoare anonimă pusă pe seama unor funcționari din biroul său și din Ministerul olandez de Externe că a „ascuns informații negative” și a menţinut un „control ferm” asupra comunicaţiilor despre ofensiva israeliană împotriva Hamas pentru a-şi „proteja” sprijinul din partea SUA pentru candidatura la postul de secretar general al NATO.
Scrisoarea, publicată luni de cotidianul olandez NRC, a fost de asemenea transmisă Curţii de Apel a Țărilor de Jos în vederea susţinerii unei acţiuni judiciare împotriva statului olandez, după ce acesta a furnizat Israelului piese de schimb pentru avioane de luptă F-35, în pofida războiului din Fâşia Gaza, transmite agenția de presă EFE, citată de Agerpres.
Publicată anonim, scrisoarea ar fi fost redactată de un grup de circa 20 de funcţionari şi diplomaţi critici faţă de poziţia oficială a Guvernului Țărilor de Jos cu privire la ofensiva militară israeliană în enclava palestiniană declanșată ca răspuns la atacul sângeros al Hamas asupra teritoriului statului evreu.
Rutte este acuzat că a muşamalizat informaţii negative despre Israel. Semnatarii scrisorii susțin că au primit o solicitare în care erau întrebaţi: „Ce am putea spune astfel încât să pară că Israelul nu comite crime de război?”.
Premierul Mark Rutte încearcă „să ascundă” informaţii „politic sensibile” despre Israel, precum „posibilele încălcări ale dreptului umanitar internaţional” pentru a-şi proteja candidatura la postul de secretar general al NATO, având în vedere că oricine îi va succeda în acest post lui Jens Stoltenberg va avea nevoie în primul rând de sprijinul SUA, aliatul Israelului, acuză semnatarii scrisorii anonime.
Ministerul olandez de Externe a contestat demersul acestui grup de funcţionari, calificând scrisoarea lor drept „extrem de răuvoitoare”, „complet inadecvată”, „lipsită de fundament” și negând totodată că ar fi încercat să acopere posibile crime de război israeliene. O poziţie similară a fost exprimată şi de Ministerul pentru Afaceri Generale, precizează EFE.
Totuşi, cotidianul NRC susține că echipa sa de jurnalişti s-a aflat o perioadă în contact cu mai mulţi funcţionari şi a observat astfel „marea nemulţumire de la Externe faţă de refuzul Olandei de a cere o încetare a focului în Fâşia Gaza”. De asemenea, scrie acelaşi cotidian, funcţionarii au transmis scrisoarea anonim deoarece se tem pentru locurile lor de muncă.