Close Menu

    Subscribe to Updates

    Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.

    Tiraspolul se confruntă cu probleme financiare

    6 iunie 2025

    IPN: Transnistria intră într-o nouă criză. Deficit de gaz lichefiat la toate benzinăriile

    6 iunie 2025

    Rușii riscă până la 5 ani de închisoare pentru susținerea examenului de engleză IELTS

    6 iunie 2025
    Facebook X (Twitter) Instagram
    Facebook X (Twitter) Instagram
    DISINFO.MDDISINFO.MD
    • Moldova
    • Externe
    • Opinii
    • Analize
    • Stopfake
    • Română
    DISINFO.MDDISINFO.MD
    Prima pagină » Șor a lansat un post tv online de știri, care emite din Rusia, cu prezentatori din Republica Moldova
    Moldova

    Șor a lansat un post tv online de știri, care emite din Rusia, cu prezentatori din Republica Moldova

    17 septembrie 2024
    Facebook Twitter LinkedIn Email VKontakte Telegram WhatsApp Copy Link
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Email Copy Link

    Un nou post TV online, MD24, dedicat Moldovei, emite 24 din 24 de ore. Aici sunt promovați politicieni afiliați lui Ilan Șor, condamnat în Moldova, care locuiește acum la Moscova. Prezentatorii postului de știri sunt cetățeni ai Moldovei, dar, aparent, conținutul este creat în Rusia, scrie newsmaker.md.

    Ce am aflat despre acest post TV?

    MD24 transmite continuu pe site 24/7, deși unele subiecte sunt înregistrate. Transmisiunea continuă este disponibilă doar pe site-ul postului,  nu și pe rețelele sociale Facebook sau YouTube, deși aceste platforme permit acest lucru.

    Pe site-ul postului de știri nu există informații despre fondatori, politica editorială sau locația acestuia. Datele despre proprietarul domeniului sunt, de asemenea, ascunse.

    Despre Moldova – din Rusia?

    Se pare că studioul principal al postului de știri nu se află în Moldova, ci în Rusia, iar transmisia se face de acolo. În promo-ul postat pe rețelele sociale ale postului, publicat acum două săptămâni, apar trei prezentatori: Svetlana Ceban, Nadejda Verina și Ilia Cernîșov. De asemenea, pe rețelele sociale sunt înregistrări ale unor emisiuni în cadrul cărora comicul și bloggerul Dmitri Buimistru ia interviuri invitaților.

    Este de remarcat faptul că toate interviurile publicate pe site-ul și pe rețelele sociale ale postului sunt înregistrate online, prin videoconferință. NM nu a găsit nicio înregistrare a vreunui interviu sau comentariu filmate în studioul MD24. De asemenea, se știe că prezentatorii care lucrează la MD24 nu locuiesc în Moldova. Buimistru, de exemplu, după cum s-a aflat acum câteva luni, a părăsit Moldova în iarna anului 2023. Anunțul a fost  făcut de bloggerul Dmitri Garcaliuc pe canalul său de YouTube „Маленькая страна”. Buimistru a confirmat informația într-un alt videoclip, menționând că a fost nevoit să plece din țară, dar nu a dezvăluit motivele. Acesta a spus doar că nu dorește nimănui „astfel de motive” care l-au forțat să-și părăsească patria.

    Prezentatoarea Svetlana Ceban s-a născut în Moldova și a lucrat la postul TV moldovenesc NIT. Ulterior, conform rețelelor de socializare, a lucrat la posturile TV rusești NTV și RBC și, în prezent, conform paginii ei de Facebook, locuiește la Moscova.

    Nadejda Verina a lucrat anterior la postul TV moldovenesc CTC-Mega. Conform unei surse a NM, care o cunoaște pe prezentatoare, aceasta, la fel, locuiește acum la Moscova. Ultimul loc de muncă al lui Ilia Cernîșov, conform informațiilor de pe rețelele de socializare, a fost agenția Sputnik Moldova (proprietarul agenției de știri Sputnik este MIA „Rusia astăzi”).

    În același timp, pe MD24 apar corespondenți din Moldova care le povestesc prezentatorilor din studio despre ceea ce se întâmplă aici.

    NM a contactat prin Facebook toți cei patru prezentatori menționați pentru a le cere un comentariu referitor la informațiile despre acest post TV, dar până la momentul publicării acestui articol, niciunul dintre ei nu a răspuns.

    Despre ce se vorbește pe MD24?

    Pe post apar politicieni și experți din opoziția moldovenească, inclusiv persoane apropiate omului de afaceri și politicianului Ilan Șor, condamnat la închisoare în Moldova. De exemplu, pe canalul de YouTube MD24 sunt publicate fragmente din emisiuni cu liderul partidului „Șansă” Alexei Lungu, consilierul bașcanului Găgăuziei Iurii Cuznețov, deputatul partidului „Renaștere” Alexandr Nesterovschi și reprezentanți ai acestui partid din consiliul municipal Bălți, precum Veaceslav Jucov și Iurii Vitnianschi.

    Printre rubricile și temele de pe site-ul postului se află o secțiune dedicată blocului „Victorie” creat de Șor. În emisiunile și știrile postului sunt criticate președinta Maia Sandu, integrarea europeană și referendumul privind integrarea europeană, care urmează să aibă loc concomitent cu alegerile prezidențiale din Moldova pe 20 octombrie.

    Detalii: https://newsmaker.md

    #prezentatori #Rusia #sor #tv online Republica Moldova
    Share. Facebook Twitter LinkedIn Email VKontakte Telegram Copy Link WhatsApp

    Related Posts

    Tiraspolul se confruntă cu probleme financiare

    6 iunie 2025

    IPN: Transnistria intră într-o nouă criză. Deficit de gaz lichefiat la toate benzinăriile

    6 iunie 2025

    Papa Leon și Putin au avut prima conversație. Liderul rus s-a plâns pe Zelenski, iar suveranul pontif a cerut pace

    6 iunie 2025

    Ucrainenii au folosit AI ca să lovească cu drone bombardierele lui Putin. Momentul în care distrug „Lebăda Albă”

    5 iunie 2025

    Tiraspolul se confruntă cu probleme financiare

    6 iunie 2025

    IPN: Transnistria intră într-o nouă criză. Deficit de gaz lichefiat la toate benzinăriile

    6 iunie 2025

    Rușii riscă până la 5 ani de închisoare pentru susținerea examenului de engleză IELTS

    6 iunie 2025

    Papa Leon și Putin au avut prima conversație. Liderul rus s-a plâns pe Zelenski, iar suveranul pontif a cerut pace

    6 iunie 2025

    Kievul anunță când va fi operațional fondul SUA pentru exploatarea minereurilor ucrainene

    6 iunie 2025
    DISINFO.MD
    © 2025 Disinfo. All Rights Reserved. Dezvoltat de Disinfo.

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.