Un fost comandant NATO prezice terminarea războiului din Ucraina: Ce îl poate convinge pe Putin
Fostul comandant al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), James Stavridis, a prezis la emisiunea lui Smerconish de la televiziunea americană CNN cum se va termina războiul din Ucraina. Amiralul a spus că Trump va pune presiune pe ambele părți, iar Putin se va alege cu 20% din Ucraina, care va primi garanții de securitate și o cale spre NATO.
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat anterior că, dacă ar fi la masa negocierilor cu Putin și Volodimir Zelenski, războiul dintre cele două națiuni est-europene s-ar încheia „în 24 de ore”, potrivit Newsweek
Stavridis, un amiral în retragere, i-a spus lui Michael Smerconish de la CNN că, dacă Trump poate pune capăt războiului Rusia-Ucraina în 24 de ore, „voi fi primul care îi va vota pentru premiul Nobel pentru pace”
„Ceea ce sper că va face, și cred că va face, este să pună presiune pe ambele părți pentru a ajunge la masa negocierilor și va ieși cam ca la sfârșitul războiului din Coreea, Michael, adică Putin, din păcate, dar într-o lume reală, va rămâne cu aproximativ 20 la sută din Ucraina, bucata pe care o deține în prezent, dar restul Ucrainei, cei 80 la sută, toate acele resurse, marea majoritate a populației rămâne democratică, liberă”, a spus Stavridis.
El a adăugat că Ucraina va primi, de asemenea, o „cale către NATO, probabil în trei până la cinci ani, în mod realist. Nu este cel mai rău rezultat din lume.”
Când a fost întrebat de Newsweek cât de mult crede că ar dura negocierile în mod realist odată ce Trump va fi în funcție, Stavridis a răspuns într-un e-mail: „Țineți cont de faptul că o înțelegere negociată nu este ceva ce Statele Unite pot impune.”
„Negocierea unei încetări a focului și a unei eventuale reglementări va dura luni întregi. Intrarea Ucrainei în NATO ar putea fi realizată în câțiva ani”, a adăugat el.
Ucraina, în prezent partener NATO, a încercat de mult timp să se alăture alianței militare transatlantice, chiar înainte de invazia Rusiei. Dar Zelenski a recunoscut anterior că ar fi „imposibil” ca asta să se întâmple înainte de sfârșitul războiului.
Stavridis i-a spus lui Smerconish că Ucraina ar putea obține și aderarea la Uniunea Europeană (UE), care a investit miliarde de dolari pentru a ajuta țara să lupte împotriva invaziei Rusiei, care a început în februarie 2022.
Citește mai mult AICI