Fico vrea să scoată Slovacia din UE, avertizează liderul opoziției: „Pregătește terenul”

0

Liderul opoziţiei slovace Michal Simecka a lansat marţi o încercare de a destitui guvernul naţionalist de stânga printr-o moţiune de cenzură, acuzându-l pe premierul Robert Fico că pregăteşte terenul pentru retragerea ţării din Uniunea Europeană, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Efortul opoziţiei pare a fi sortit eşecului, întrucât este de aşteptat ca Fico să fie susţinut de majoritatea fragilă pe care se bazează în parlament.

Şeful executivului a căutat să menţină relaţiile cu Rusia încă de la începutul războiului din Ucraina şi a stopat ajutorul militar oficial pentru Kiev. El a criticat sancţiunile impuse Moscovei de Uniunea Europeană şi a agravat tensiunile cu Kievul după ce livrările de gaz rusesc via Ucraina s-au oprit la finalul anului trecut.

Lider al partidului Smer-SSD şi aflat la al patrulea mandat de premier, Robert Fico a declarat că Slovacia trebuie să se pregătească pentru „toate situaţiile de criză posibile” cu care UE s-ar putea confrunta pe termen scurt, sugerând chiar o ieşire din blocul comunitar.

„Aceasta nu poate fi citită în vreun alt fel decât cum am avertizat deja: guvernul Smer pregăteşte terenul pentru a conduce Slovacia spre ieşirea din Uniunea Europeană”, a declarat în parlament Michal Simecka, liderul partidului Slovacia Progresistă.

„Consider că aceasta este un pericol existenţial atât de mare pentru interesele noastre naţionale, încât nu trebuie să facem altceva decât să declarăm lipsa de încredere” în guvern, a adăugat liderul opoziţiei de la Bratislava.

Premierul Fico a declarat în faţa parlamentarilor că politica externă a ţării sale este decisă de NATO şi UE, dar că Slovacia nu poate rămâne „statică” într-o lume aflată în dezvoltare rapidă.

El s-a pronunţat împotriva extinderii votului cu majoritate în mai multe domenii la nivelul UE, ceea ce ar limita puterea veto-urilor naţionale.

În decembrie anul trecut, Robert Fico s-a întâlnit la Moscova cu preşedintele Vladimir Putin, într-o vizită neanunţată, pentru a discuta despre războiul din Ucraina şi situaţia livrărilor de gaz. De asemenea, el a călătorit în China, Brazilia şi Turcia pentru a dezvolta relaţiile în cadrul unei politici externe pe care o numeşte multidirecţională.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și