Convenţia de la Istanbul: între minciuna şi adevăr. Un deceniu de la semnare

467

Convenția de la Istanbul „distruge valorile și tradițiile creștine”, „promovează avortul”, „legalizează căsătoriile între persoanele de același sex”, „interzice Paștele” sau „profanează sistemul educațional”. Acestea sunt doar câteva falsurile despre Convenția Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice (numită și Convenția de la Istanbul). Cel mai frecvent, falsurile despre acest document sunt răspândite de politicieni sau de persoane care fac parte din anumite grupuri religioase. Experții în drepturile omului încurajează populația să nu se lase manipulată de aceste mesaje, or, singurul scop al Convenției este prevenirea și combaterea violenței față de femei.

Pe 26 aprilie, liderul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Igor Dodon, a declarat în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune „Primul în Moldova” că PSRM nu va permite ca R. Moldova să ratifice Convenția de la Istanbul, deoarece „documentul impune statele semnatare să protejeze și interesele minorităților sexuale”. „În ce privește această Convenție de la Istanbul (…) este un document internațional, iar când o țară îl semnează, își ia niște obligații suplimentare, în ceea ce privește drepturile, în afară de femei și alții, și legat de minoritățile sexuale. (…) Noi vom face tot posibilul ca această Convenție să nu fie ratificată. Este poziția principială a PSRM”, a declarat Dodon. Cu toate că afirmațiile lui Igor Dodon referitoare la Convenția de la Istanbul sunt false, mai multe site-uri, preponderent cu politică editorială pro-PSRM, le-au tirajat fără să explice ce reprezintă, de fapt, Convenția de la Istanbul. Astfel, Ntv.md (site-ul postului de televiziune NTV Moldova, deținut de deputatul socialist Corneliu Furculiță) a titrat: „PSRM nu va permite ca R. Moldova să ratifice Convenția de la Istanbul”, iar site-ul Abcnews.md a scris că „președintele PSRM a explicat că prin acest document statele semnatare sunt impuse să-și asume angajamente suplimentare legate de drepturile comunității LGBT”. Știri cu un conținut similar au fost publicate și de Primul.mdBreakingnews.mdA-tv.mdTelegraph.md etc.

Ce reprezintă Convenția de la Istanbul și de ce este importantă ratificarea ei?

În realitate, Convenția de la Istanbul, adoptată acum zece ani, la 11 mai 2011, recunoaște violența față de femei ca o încălcare a drepturilor omului și o formă de discriminare a femeilor. Documentul reprezintă cel mai eficient instrument internațional pentru a asigura prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței în familie. Violeta Andriuța, avocată și juristă la Centrul de Drept al Femeilor, confirmă că acest document cere incriminarea și sancționarea legală a diferitelor forme de violență împotriva femeilor, de exemplu a violenței în familie, a hărțuirii, hărțuirii sexuale și violenței psihologice și economice. „Convenția își propune să schimbe mentalitatea și abordarea cetățenilor, astfel încât să avem o societate în care violența față de femei nu va fi niciodată acceptată, justificată sau tolerată”, afirmă experta.

Republica Moldova a semnat Convenția de la Istanbul la începutul anului 2017, fiind cel de-al 44-lea stat semnatar, însă până în prezent deputații nu au aprobat proiectul de lege de ratificare a Convenției. Jurista V. Andriuța spune că ratificarea acestui document internațional va proteja femeile din R. Moldova: „Ratificând Convenția, R. Moldova va fi obligată să-și modifice legislația, să introducă măsuri practice și să aloce resurse pentru a nu mai tolera violența împotriva femeilor și violența în familie”. Scopul termenului „gen” care se regăsește în textul Convenției nu este de a înlocui definiția biologică a cuvântului „sex”, și nici noțiunile de „femeie” sau „bărbat”, ci să accentueze inegalitățile și stereotipurile din societate.

Falsuri atribuite Convenției: distrugerea familiei tradiționale și promovarea căsătoriilor dintre persoane de același sex, 

Nu este prima dată când cei care sunt împotriva ratificării Convenției răspândesc afirmații false, în special despre conceptul de „gen” inclus în textul Convenției. De cele mai multe ori, manipulările vin din partea politicienilor sau sunt răspândite de unele grupuri religioase. Portalul european Euobserver.com a selectat cele mai frecvente mituri despre această Convenție europeană, inclusiv că „ar susține o ideologie de gen distructivă” sau „ar legitima migrația ilegală”. Se mai afirmă că țările semnatare ar fi obligate să introducă în legislație noțiunea de „al treilea gen”, iar prevederile Convenției „amenință valorile familiei tradiționale”, „profanează sistemul educațional” sau că „ar interzice Paștele”. Aceste afirmații sunt false, iar textul Convenției de la Istanbul nu conține astfel de restricții.

 

 

 

 

Consiliul Europei dezminte

Consiliul Europei și Comisia de la Veneția au combătut miturile legate de Convenția de la Istanbul. „Convenția de la Istanbul nu stabilește noi standarde privind identitatea de gen și orientarea sexuală, și nici în legătură cu recunoașterea legală a cuplurilor de același sex. Convenția de la Istanbul interzice discriminarea pe mai multe considerente, inclusiv identitatea de gen și orientarea sexuală (Articolul 4, paragraful 3), pentru a asigura protecție și sprijin pentru toate victimele violenței, indiferent de caracteristicile pe care le-ar putea avea”, se spune în ghidul cu întrebări și răspunsuri referitoare la Convenție.

Strategie de PR pentru unii politicieni

Avocatul Vadim Vieru, directorul Programului drepturile omului de la Asociaţia Promo-LEX, avocat care a apărat în instanța de judecată multe victime ale violenței în familie, susține că declarațiile politicienilor care resping Convenția de la Istanbul sunt iresponsabile, iar scopul este, de fapt, să-și facă PR politic în rândul oamenilor care nu au dezvoltată gândirea critică. „Politicienii deseori folosesc clișee și promovează stereotipuri pentru a ajunge mai ușor la electorat. În cazul dat, se merge pe un fals că această Convenție ar susține minoritățile sexuale, iar scopul este evident: manipularea și radicalizarea unei categorii a electoratului”, afirmă expertul, care cheamă autoritățile R. Moldova să ratifice Convenția în pofida prejudecăților.

Până în prezent, Convenția Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice a fost semnată de 46 din 47 de state-membre ale Consiliului Europei, inclusiv UE, iar 33 de țări au și ratificat-o (Convenția a fost ratificată anterior și de Turcia care însă și-a retras semnătura).

Mariana Jacot, Asociația Presei Independente

Acest articol este publicat de  Asociația Presei Independente (API), în cadrul proiectului „Dezvoltarea gândirii critice în rândul populației rurale, elevilor și viitorilor profesori”, finanțat de Ambasada SUA. Opiniile exprimate în cadrul proiectului aparțin autorilor proiectului și nu corespund neapărat celor ale Ambasadei SUA.

 

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și