Un proiect finalizat al acordului SUA-Ucraina, privind resursele minerale rare, a fost prezentat luni la Washington și se axează pe un cadru pentru un fond de reconstrucție pentru Ucraina. Garanțiile de securitate au fost amânate pentru discuții ulterioare, potrivit unei surse ucrainene familiarizate cu negocierile, deşi Statele Unite se opun acordării garanţiilor, conform CNN.
Un draft de proiect finalizat a fost prezentat la Washington, care se axează pe un fond de reconstrucţie pentru Ucraina. Conform unei surse citate de CNN, Statele Unite nu vor să ofere garanţii de securitate Ucrainei.
„Partea americană se opune foarte mult includerii garanțiilor de securitate. […] Totul este pregătit din partea noastră. Am finalizat proiectul. Am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a face condițiile rezonabile. Ca urmare, acesta este un acord-cadru privind modul de creare a fondului pentru reconstrucția Ucrainei. Este prevăzut un acord separat privind modul în care acesta va funcționa”, a declarat o sursă ucraineană.
Negocierile privind un acord care să consolideze interesele SUA în rezervele Ucrainei sunt în curs de desfășurare, ultimul proiect prezentat de Casa Albă solicitând 500 de miliarde de dolari din resursele naturale ale Ucrainei, inclusiv minerale esențiale, pentru a recupera ajutorul american acordat Ucrainei, notează The Kyiv Independent.
Consilierul pentru securitate națională al președintelui Donald Trump, Michael Waltz, a declarat că nu există negocieri privind aderarea Ucrainei la NATO.
„Asta nu este negociabil. Nu văd ca Statele Unite să permită Ucrainei să intre în NATO”, a declarat Waltz luni pentru Fox News, conform CNN.
Discuțiile dintre SUA și Ucraina privind utilizarea resurselor naturale ucrainene sunt în „stadiul final”, deoarece „aproape toate detaliile cheie au fost finalizate”, a declarat viceprim-ministrul pentru integrare europeană și euroatlantică și ministrul justiției, Olha Stefanishyna, conform The Kyiv Independent.
„Ne angajăm să finalizăm rapid acest lucru pentru a trece la semnarea sa”, a declarat Stefanishyna pe platforma X.
Deși a lăudat discuțiile ca fiind constructive, oficialul nu a furnizat niciun detaliu cu privire la deliberări sau la conținutul acordului.
Detalii, AICI