După declarațiile președintelui american Donald Trump potrivit cărora războiul prelungit a slăbit Rusia atât militar, cât și economic, iar Ucraina ar putea recâștiga întreg teritoriul cu sprijinul NATO și UE, Ministerul Finanțelor de la Moscova a anunțat o nouă măsură fiscală: majorarea taxei pe valoare adăugată (TVA) de la 20 la 22 la sută, începând cu 1 ianuarie 2026. Măsura este prevăzută în proiectul de buget pentru 2026 și perioada anilor 2027 – 2028, publicat miercuri, 24 septembrie.
Potrivit instituției, veniturile suplimentare vor fi direcționate în primul rând spre finanțarea „apărării și securității”, scriu Radio Svoboda și Deutsche Welle.
Propunerea vine pe fundalul unui deficit bugetar în creștere. Dacă pentru 2025 Ministerul de Finanțe estima un deficit de 1,17 trilioane de ruble (0,5% din PIB), în perioada ianuarie – august curent acesta a ajuns la 4,19 trilioane de ruble (1,9% din PIB).
Situația este cauzată de scăderea veniturilor din petrol și gaze cu peste 20% și de majorarea cheltuielilor pentru războiul din Ucraina cu peste 21%.
Surse Reuters susțin că guvernul de la Moscova se află în fața unor opțiuni „rele și foarte rele” pentru a acoperi golurile bugetare.
Pe lângă creșterea TVA, Ministerul rus al Finanțelor propune eliminarea facilităților fiscale temporare anti-COVID, reducerea plafonului de venituri pentru aplicarea regimului simplificat de TVA de la 60 de milioane la 10 milioane de ruble, modificarea impozitării caselor de pariuri și privatizarea marilor companii de stat.
Conform investigațiilor The Bell, TVA este una dintre principalele surse de venit la bugetul Rusiei: în 2024, împreună cu taxa pe extracția resurselor minerale, a adus circa 70% din încasări. Majorarea cu două puncte procentuale ar putea aduce suplimentar aproximativ 1 trilion de ruble anual (circa 0,5% din PIB).
Totuși, experții afirmă că măsura va încetini consumul și va pune presiune suplimentară pe inflație. Rusia a mai majorat TVA ultima dată în ianuarie 2019, de la 18 la 20%.
Expertul în relații internaționale de la WatchDog.MD, Grigore Guzun, consideră declarațiile lui Donald Trump ca fiind „una dintre cele mai dure poziții” exprimate de liderul american până acum.
Potrivit expertului, mesajul lui Trump transmite trei idei majore:
- 1.Ucraina, cu sprijin occidental, ar putea nu doar rezista, ci și recuceri teritoriile pierdute.
- 2.Rusia este prezentată ca un „tigru de hârtie”, cu o armată epuizată și incapabilă să obțină victoria promisă.
- 3.Economia rusă traversează o criză profundă, cetățenii plătind prețul direct al războiului.
„Trump dă de înțeles că timpul nu lucrează în favoarea Moscovei, ci a Ucrainei. Este un argument menit să sublinieze că fereastra de oportunitate pentru Kiev este deschisă acum și că Occidentul trebuie să acționeze”, e de părere Guzun.
Analistul atrage atenția că mesajul lui Trump poate reprezenta fie un semnal de schimbare a politicii americane, fie o retorică menită să testeze reacțiile internaționale.
Indiferent de interpretare, declarațiile ar putea marca un punct de cotitură în discursul politic legat de războiul din Ucraina.
„Mesajul pare a fi un avertisment strategic: dacă Rusia nu reușește să închidă conflictul cât mai curând, atunci balanța puterii se poate întoarce definitiv împotriva sa”, a conchis expertul de la Chișinău.