Close Menu

    Subscribe to Updates

    Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.

    Primul Centru European pentru Securitate Economică, Tehnologie și Reziliență a fost lansat oficial la Bruxelles

    17 martie 2026

    Blackout total în Cuba. Țara e în beznă după ce rețeaua energetică a colapsat din cauza lipsei de combustibil

    17 martie 2026

    Ce țări pot trece prin Strâmtoarea Ormuz. Țările care negociază accesul

    17 martie 2026
    Facebook X (Twitter) Instagram
    Facebook X (Twitter) Instagram
    DISINFO.MD
    • Moldova
    • Externe
    • Opinii
    • Analize
    • Stopfake
    • Română
      • Engleză
    DISINFO.MD
    Prima pagină » Alegeri controlate de Chișinău în Găgăuzia. Președintele Comisiei pentru securitate națională: „Nu vom permite fraudarea scrutinului”
    Moldova

    Alegeri controlate de Chișinău în Găgăuzia. Președintele Comisiei pentru securitate națională: „Nu vom permite fraudarea scrutinului”

    20 noiembrie 2025
    Facebook Twitter LinkedIn Email VKontakte Telegram WhatsApp Copy Link
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Email Copy Link

    Comisia Electorală Centrală din Chișinău va monitoriza viitoarele alegeri pentru Adunarea Populară din Găgăuzia pentru a nu permite încălcarea legislației electorale în regiune și cumpărarea voturilor, cum s-a întâmplat la scrutinele anterioare. Declarația aparține deputatului Lilian Carp, președintele Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, invitat la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova.

    Potrivit parlamentarului, entitatea electorală locală a acționat anterior „în interesul unor grupări”, permițând structurilor create de condamnatul fugar Ilan Șor să distorsioneze procesele democratice și să afecteze integritatea votului.

    „Decizia este că totul va fi controlat de la Chișinău, inclusiv procesele electorale. Aceasta, pentru a nu admite cumpărarea de voturi și fraudarea alegerilor”, a declarat Lilian Carp.

    Vid instituțional și responsabilități

    Alegerile pentru Adunarea Populară, organul legislativ de la Comrat, ar putea avea loc în luna martie 2026, iar instituțiile statului își asumă să monitorizeze procesele și să asigure desfășurarea unor alegeri libere și corecte.

    „Instituțiile destructurează acea piramidă pe care a construit-o Șor în Găgăuzia. Nu a făcut-o fără suportul unor elite de la nivel local”, a precizat deputatul.

    Mandatul actualei componențe a Adunării Populare a expirat pe 12 noiembrie, iar alegerile, care ar fi trebuit să se desfășoare pe 16 noiembrie, nu au putut fi organizate în lipsa unei entități electorale funcționale în regiune.

    Comisia Electorală de la Comrat a fost desființată în 2023, iar noua entitate, creată în iunie 2025, a fost suspendată de instanță.

    Recent, și președintele Adunării Populare, Dmitri Constantinov, și-a anunțat demisia, invocând probleme de sănătate și concediul nefolosit.

    „El a utilizat trei noțiuni: demisie, concediu și faptul că se vor aduna și vor vota. Cred că nicăieri nu pleacă”, a remarcat Lilian Carp.

    Influența grupării Șor și rolul Moscovei

    Ștefan Bejan, expert Watchdog.MD, a menționat, la aceeași emisiune, că gruparea Șor rămâne interesată ca alegerile să aibă loc, pentru a-și consolida influența în Găgăuzia.

    „Nu cred că finanțarea s-a oprit complet. S-a pus doar pe pauză și urmează să fie reluată în condițiile alegerilor”, a specificat expertul.

    Bejan consideră că structura politică a lui Șor a atins apogeul în Găgăuzia.

    „Ei cunosc mai bine decât statul câți oameni trăiesc în regiunea autonomă și cum vor vota”, a precizat acesta.

    Expertul a reamintit și că Dmitri Constantinov are un dosar penal pe rol, în care riscă până la 12 ani de închisoare, ceea ce ar putea explica „jocul său politic”.

    La rândul său, jurnalistul și expertul Mihail Sirkeli a spus că factorii de decizie de la Chișinău – Cancelaria de Stat, Curtea Supremă de Justiție și CEC – pot influența deblocarea situației.

    „Acum mingea e pe partea Chișinăului”, a subliniat jurnalistul.

    Identitate, securitate și viitoarele alegeri

    Deputatul Lilian Carp a afirmat că decizia de a transfera controlul proceselor electorale la Chișinău este motivată și de necesitatea protejării identității culturale și politice a locuitorilor Găgăuziei.

    „Regiunea a alunecat într-o zonă de rusificare și pierdere a identității. Aceasta este cea mai mare problemă”, a afirmat deputatul PAS.

    Și Mihail Sirkeli l-a susținut, spunând că Moscova continuă să influențeze regiunea.

    „Moscova domină spațiul informațional și politic din UTA Găgăuzia de mai bine de 20 de ani. Șor este doar administratorul resurselor politice în regiune”, a conchis analistul.

    Autoritățile centrale anunță că pregătirile pentru alegerile din primăvara 2026 sunt în desfășurare, iar procesele vor fi controlate pentru a preveni fraudele.

    Prezidiul Adunării Populare a decis, pe 14 noiembrie, că proiectul stabilirii datei alegerilor va fi examinat în ședința plenului din 27 noiembrie.

    sursa: radiochisinau

    #alegeri #UTA Găgăuzia
    Share. Facebook Twitter LinkedIn Email VKontakte Telegram Copy Link WhatsApp

    Related Posts

    Poluarea Nistrului i-a făcut pe separatiștii de la Tiraspol să permită accesul în regiune a specialiștilor români

    16 martie 2026

    Adunarea Populară a Găgăuziei vrea să decidă la ședința cu Dodon viitorul alegerilor din autonomie

    16 martie 2026

    FOTO Rețele rusești infiltrate în grupuri Telegram ale moldovenilor pentru colectare de informații militare

    13 martie 2026

    Dodon se implică în alegerile din Găgăuzia? A fost invitat la ședința extraordinară a Adunării Populare, privind scrutinul

    13 martie 2026

    Primul Centru European pentru Securitate Economică, Tehnologie și Reziliență a fost lansat oficial la Bruxelles

    17 martie 2026

    Blackout total în Cuba. Țara e în beznă după ce rețeaua energetică a colapsat din cauza lipsei de combustibil

    17 martie 2026

    Ce țări pot trece prin Strâmtoarea Ormuz. Țările care negociază accesul

    17 martie 2026

    Critici dure pentru premierul Belgiei, care a cerut normalizarea relațiilor cu Rusia pentru energie ieftină

    17 martie 2026

    Putin permite gigantului militar Rostec să ascundă datele financiare

    17 martie 2026
    DISINFO.MD
    © 2026 Disinfo. All Rights Reserved. Dezvoltat de Disinfo.

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.