Close Menu

    Subscribe to Updates

    Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.

    „Suntem gata să învățăm chineza”. Locuitori din Irkutsk îl roagă pe Xi să le construiască școală în cartier, după ce Putin le-a ignorat scrisorile

    20 mai 2026

    Moscova acuză Letonia că vrea să ofere spațiul aerian Ucrainei, pentru atacuri cu drone. „Va urma răzbunarea”

    20 mai 2026

    Președinta și premierul Lituaniei, evacuați. Populația – îndemnată să se adăpostească. Zborurile au fost suspendate

    20 mai 2026
    Facebook X (Twitter) Instagram
    Facebook X (Twitter) Instagram
    DISINFO.MD
    • Moldova
    • Externe
    • Opinii
    • Analize
    • Stopfake
    • Română
    DISINFO.MD
    Prima pagină » Alianța Șor – Mitropolia Moldovei. Mai mulți preoți, trimiși în ”pelerinaje” la Moscova pentru instructaj și carduri ”MIR”
    Moldova

    Alianța Șor – Mitropolia Moldovei. Mai mulți preoți, trimiși în ”pelerinaje” la Moscova pentru instructaj și carduri ”MIR”

    19 august 2024
    Facebook Twitter LinkedIn Email VKontakte Telegram WhatsApp Copy Link
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Email Copy Link

    Se duc în ”pelerinaje” obscure la Moscova, unde sunt primiți regește, serviți cu mâncăruri și băuturi scumpe și ”luați în seamă” de reprezentanți de rang înalt ai Patriarhiei ruse, iar la întoarcere primesc carduri eliberate de Promsviazbank, pe care li se promite că vor primi salarii și ajutoare pentru biserică. Este vorba despre zeci de preoți ai Mitropoliei Moldovei, pe care condamnatul fugar Ilan Șor și șefii săi de la Kremlin intenționează să-i folosească în perioada următoare în scopuri electorale, pentru a încerca să o învingă pe Maia Sandu la alegerile prezidențiale și să deturneze referendumul privind integrarea europeană.

    ”Pelerinaje de spălare a creierilor”

    Potrivit surselor Deschide.MD, în perioada lunilor august-septembrie 2024 sunt programate mai multe deplasări ale preoților Mitropoliei Moldovei în Rusia, finanțate de oligarhul fugar Ilan Șor cu susținerea Patriarhiei de la Moscova, la care ar urma să participe, în total, peste 120 de fețe bisericești. Plecările sunt organizate de fiecare protopop, care folosește grupurile interne de pe Viber, unde le propune doritorilor să călătorească în Rusia.

    În calitate de organizatori ai pelerinajelor au fost identificați protopopul din Hîncești, Serghei Slănină, protopopul orașului Ungheni, Bartolomeu Turtureanu, sau secretarul arhiepiscopului Petru Mustață, Vadim Corotinschi. Aceștia fac parte din Episcopia de Ungheni și Nisporeni și au organizat deplasările preoților din eparhiile lor.

    De asemenea, protopopul de Comrat, Petru Cheleș, a organizat plecările din UTA Găgăuzia, iar Mihail Mungiu, secretar-vicar al Episcopiei de Cahul și Comrat, i-a îndemnat pe preoții din Cahul, Comrat, Cimişlia și Cantemir să plece în pelerinaj.

    Din cadrul Eparhiei de Soroca, organizatorul a fost secretarul Nicolae Craveț, iar din partea Eparhiei de Edineț – secretarul Adrian Cotelea.

    În aceeași schemă este implicat și arhiepiscopul Marchel, care ar fi luat deja copiile pașapoartelor preoților aflați în subordinea sa pentru a-i trimite în așa-zisul ”pelerinaj de spălare a creierilor” în Federația Rusă.

    Episcopul de Bălţi şi Făleşti Marchel

    Episcopul de Bălţi şi Făleşti Marchel

    Sursele noastre au remarcat că însăși procedura și forma organizării pare una stranie. ”Mulți preoți au nedumerire privind programul și scopul vizitei, întrucât pelerinajele nu se încadrează în nicio sărbătoare sau context religios”, notează persoane din cadrul Mitropoliei.

    Primire ”regească” pentru preoții moldoveni

    Mâine, 20 august, 51 de persoane vor zbura spre Moscova, cu escală prin Istanbul. Este vorba despre 24 de preoți din Florești și Soroca, care vor fi însoțiți de soții sau copiii lor. Pentru a nu bate la ochi, aceștia vor fi împărțiți în trei grupuri mai mici, care vor zbura la ore diferite.

    Odată ajunși la Moscova, preoții vor participa la câteva conferințe religioase, cu prezența unor reprezentanți de rang înalt din cadrul Patriarhiei de la Moscova, la care se va discuta despre starea Bisericii Ortodoxe Ruse și va fi pus accent negativ pe Biserica Ortodoxă din Ucraina. Deși nu cunoaștem mai multe despre programul delegației în cauză, sursele noastre din cadrul Mitropoliei Moldovei ne-au oferit detalii despre o vizită organizată anterior. Atunci, preoții au avut parte de o primire ”regească”, fiind serviți cu mâncare și băutură scumpă și acceptând cadouri. De asemenea, aceștia au vizitat renumitul atelier bisericesc ”Sofrino”, mai multe mănăstiri ruse și au avut întrevederi cu teologi vestiți.

    Atelierul Sofrino

    Atelierul Sofrino

    ”Donații” pentru întreținerea bisericilor

    Mai mult, la finalul vizitei, fiecare preot paroh primește câte un card ”MIR”, emis de banca Promsviazbank, aceeași instituție financiară implicată în schema prin care Ilan Șor a încercat să cumpere voturile pensionarilor din Găgăuzia și Orhei în schimbul unui ”ajutor” lunar de 2000 de lei.

     

    Cardurile primite nu au bani pe ele, însă preoților li se promite că, ulterior, pe conturi vor fi transferate sume care pot ajunge și la 1000 de euro lunar în calitate de ”donații” pentru întreținerea bisericilor, precum și pentru eventuale salarii din partea Patriarhiei Ruse.

    Astfel, fiecare preot semnează un contract cu Promsviazbank pentru a primi cardurile, pe care nu este, însă, scris numele și prenumele acestuia, dar care este înregistrat la bancă pe numele său. Sursele noastre spun că această măsură a fost luată pentru a fi evitate cazurile din anii precedenți, când reprezentanții Mitropoliei Moldovei împărțeau cardurile cui doreau.

    Prima delegație care a fost în ”pelerinaj” la Moscova a primit cardurile în cadrul unei ceremonii organizate la Academia de Teologie de la Moscova. Atunci, mitropolitul Pavel, vicarul Mitropoliei de Moscova a Patriarhiei ruse, le-a spus că banii care vor ajunge pe carduri vor fi o ”surpriză” din partea Patriarhiei.

    Scopul acestor ”pelerinaje”, este clar, să convingă fețele bisericești să colaboreze cu gruparea criminală Șor în scrutinele electorale care urmează. Am încercat să obținem un comentariu din partea Mitropoliei Moldovei, însă secretarul mitropolitan, Vadim Cheibaș, nu ne-a răspuns la telefon.

    #moscova #Patriarhia rusă #sor #Victorie/Pobeda #vizite mitropolia moldovei
    Share. Facebook Twitter LinkedIn Email VKontakte Telegram Copy Link WhatsApp

    Related Posts

    Scandal în Parlamentul European. Rizea a dat buzna la o ceremonie, pentru a o apostrofa pe Sandu

    19 mai 2026

    „Motivul pentru care Putin se teme cel mai mult”. Fostul mare campion Garry Kasparov a vorbit despre atacurile ucrainene de la porțile Moscovei

    19 mai 2026

    „Copiii mei dorm pe hol și în dulap de o lună”. Margarita Simonian, propagandista lui Putin, terorizată de atacurile ucrainenilor asupra Moscovei

    19 mai 2026

    Scandal în Moldova după Eurovision. Șeful televiziunii naționale a demisionat, după ce jurații au pus note mici României și Ucrainei

    18 mai 2026

    „Suntem gata să învățăm chineza”. Locuitori din Irkutsk îl roagă pe Xi să le construiască școală în cartier, după ce Putin le-a ignorat scrisorile

    20 mai 2026

    Moscova acuză Letonia că vrea să ofere spațiul aerian Ucrainei, pentru atacuri cu drone. „Va urma răzbunarea”

    20 mai 2026

    Președinta și premierul Lituaniei, evacuați. Populația – îndemnată să se adăpostească. Zborurile au fost suspendate

    20 mai 2026

    Rusia, în fața crizei bancare. Activele toxice au depășit pragul critic de 10%, avertizează analiștii de la Moscova

    20 mai 2026

    VIDEO // Imagini cu primirea fastuoasă a lui Putin în China: urale pe aeroport. Ce vrea liderul rus să obțină de la Xi Jinping

    20 mai 2026
    DISINFO.MD
    © 2026 Disinfo. All Rights Reserved. Dezvoltat de Disinfo.

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.