INVESTIGAȚIE: Ambasa rusă din Republica Moldova, centru de spionaj al ruşilor

126

Rușii și-au umplut Ambasada de la Chișinău cu multiple sisteme de antene, capabile să capteze orice tip de semnale la distanță lungă. Am numărat 28 astfel de dispozitive instalate pe acoperișurile celor două clădiri ale misiunii diplomatice de pe bulevardul Ștefan cel Mare. E aproape de două ori mai mult decât la Bruxelles, unde se află multe dintre subdiviziunile Uniunii Europene și stafful NATO. Echipamentele pot colecta informații sensibile pentru securitatea țării, avertizează experții, se arată într-o investigație Jurnal TV.

Acoperișul hotelului de pe teritoriul Ambasadei Federației Ruse de la Chișinău este împânzit cu antene parabolice și alte dispozitive. În aprilie curent, jurnaliștii mai multor publicații din Europa au publicat o investigație privind echipamentele de comunicații și spionaj montate pe acoperișurile ambasadelor Rusiei din occident. În vârful clasamentului se află consulatul de la Bruxelles, pe al cărui acoperiș sunt 17 antene, relatează „Le Monde”. Jurnaliștii francezi susțin că Bruxellesul a devenit una dintre principalele ținte ale spionilor ruși, deoarece acolo se află sediile Uniunii Europene și ale NATO. Pornind de la această anchetă, echipa noastră de investigație a descoperit că ambasada de pe bulevardul Ștefan cel Mare surclasează detașat capitala Belgiei în lista de priorități a rușilor la capitolul sisteme de supraveghere.

”Am numărat cel puțin 28 de antene fixate pe aceste două clădiri, pe care le vedeți în spatele meu. Și asta e doar ceea ce se vede cu ochiul liber. Cele mai multe, 13, sunt antene parabolice. Este și o serie de echipamente de frecvență înaltă, foarte înaltă sau ultra înaltă, care, conectate la tehnică specială, sunt capabile, potrivit specialiștilor, să intercepteze conversații de pe telefonul mobil, date WI-FI și comunicații la distanță lungă. Și toate aceste tehnologii sunt conectate în nemijlocită apropiere de principalele instituții ale statului.”

Inginerul radiotehnic Iurii Sainsus susține că orice tip de antenă poate fi folosită în scopuri militare. Numai știind la ce sunt conectate, putem stabili la ce servesc cu adevărat.

„Poate ea fi folosită în domeniul militar, asta poate spune numai un specialist care cunoaște la ce tehnică este conectată. Doar atunci vom putea constata că această antenă nu se folosește în scopuri civile. Adică antena este doar un instrument. Informația este translată, adică emisă și primită de alt aparataj care se află de acum în interiorul clădirii”, spune Iurii Sainsus.

Conectate corespunzător, antenele captează semnale printr-o metodă numită „A Man in the middle”, susține expertul în tehnologii informaționale și securitate cibernetică, Oleg Păduraru:

„Sistemul „Man in the middle” constă în amplasarea răufăcătorului la mijloc, între emițător și receptor. Acesta primește semnalele, le captează, și ulterior are și posibilitatea de a le modifica, și a le trimite către receptor cu semnal modificat. Toate tipurile de semnale, începând cu semnalele radio, semnalele TV, rețelele mobile pot fi interceptate, comunicațiile prin satelit, internetul prin satelit. – Asta se întâmplă în timp real? – Teoretic da. Asta deja depinde de echipamentul pe care îl are răufăcătorul și puterea lui de calcul.”

Din imagini se vede: cablurile conectate la antene sunt trase în interior. Asta denotă că înăuntru există un centru de comandă, care permite manevrarea sistemelor de la distanță. În posesia noastră au ajuns imagini care demonstrează acest lucru. A fost surprinsă o antenă parabolică în timp ce se rotea automat. O țară ca Rusia, care dispune de sateliți proprii pe orbită, ar putea folosi multitudinea de antene parabolice pentru transmiterea informațiilor decodificate către sateliți.

Un alt mister sunt magaziile mici, care răsar pe acest acoperiș. Arată ca două containere, amplasate de ambele părți. Astfel de „colibe” există în Bulgaria, Cehia, Germania, Spania, Grecia, Malta, Portugalia, România și Suedia, se arată în ancheta jurnaliștilor europeni. „Aceste magazii ar ascunde cele mai sensibile dispozitive de supraveghere și merită maximă atenție”, este opinia unui general din Polonia, consultat de „VSquare”. Am obținut imagini de pe vremea când acoperișurile acestor magazii au fost reparate. Echipamentul din interior este acoperit cu o peliculă opacă.

Modelele instalate de Rusia în aceste containere pot fi utilizate în special pentru a intercepta comunicațiile telefonice prin satelit, dar și comunicațiile aeronautice, maritime, militare și ale poliției, spun experții consultați de autorii investigației „Epsiomati”. De asemenea, pot transmite informații către nave militare rusești, notează experții citați de publicația belgiană „De Tijd”. Conectate la tehnica specială amplasată în incinta ambasadei, sau în misterioasele containere, cu ajutorul antenelor pot fi operate atacuri cibernetice asupra rețelelor guvernamentale. Acest lucru este însă imposibil de verificat. Imunitatea diplomaților și ai reprezentanților acestora este garantată de Convenția de la Viena.

Cum funcționează schema de spiionaj și cine sunt persoanele implicate

Dorința Moscovei de a ține Republica Moldova în zona de influență nu a slăbit niciodată, de 30 de ani încoace. Dimpotrivă. Rețeaua rusească de spionaj tehnic se dezvoltă aici mai insistent din 2015. Două structuri rusești bine-cunoscute, Direcția Principală de Informații (GRU) și Serviciul de Informații Externe (SVR) controlează un sistem sofisticat de recepție, cuibărit nu oriunde, ci la Ambasada rusă din Chișinău. Mai exact, pe acoperișul complexului amplasat în chiar centrul orașului. ”Urechile” tehnice ale Moscovei sunt, zi și noapte, în grija spionilor cu acte de diplomat. Rețeaua este asigurată de persoane, ale căror misiuni constă în a vedea și auzi tot ce mișcă în jur. Echipa de investigație a Jurnal TV, în colaborare cu jurnaliștii de la The Insider, a aflat cum funcționează schema rusească și cine sunt exponenții acesteia la Chișinău.

Duminică, 14 mai 2023. În loc să se odihnească, angajatul Oficiului atașat pe apărare al Ambasadei ruse la Chișinău, Pavel Iacunin, se află pe acoperișul reședinței ce aparține misiunii diplomatice. După mai multe estimări, atașatul apărării asamblează manual o antenă și o așază așa ca să aibă un semnal mai bun. După o oră de așteptare, o ajustează din nou. Coincidență sau nu, dar tot în acea zi, în autonomia găgăuză se desfășura turul doi al alegerilor pentru funcția de bașcan.

1 iunie 2023. O altă zi memorabilă în calendar. Republica Moldova găzduiește summitul Comunității Europene. La Chișinău au venit lideri din 45 de țări de pe continentul european. Dar iată că și în ziua aceasta, un angajat al personalului tehnic al misiunii diplomatice își face apariția pe acoperiș. Ca și în primul caz, acesta scoate o antenă. Un exercițiu similar îl făcuse cu o săptămână mai înainte, fiind însoțit de un coleg.

”Adevărul e că nu am reușit să găsim probe suficiente care ar demonstra că între evenimentele menționate și activitățile diplomaților de pe acoperișul reședinței există o relație de cauză-efect, dar, în posesia noastră a ajuns o serie de filmări, care dovedește că în ultimii doi ani, manipulări similare cu toate tipurile de dispozitive ce se află acolo sus se întâmplau regulat, iar cei care le-au operează sunt angajați a două structuri de spionaj din Federația Rusă. Cu ajutorul jurnaliștilor de la publicația „The Insider” am reușit să stabilim identitățile lor adevărate.”

Așadar, pe surse din FSB am confirmat că Pavel Iacunin, pe care vi l-am arătat mai devreme este de fapt un agent al Direcției Principale de Informații, cunoscută ca GRU, iar funcția de angajat al oficiului atașat al apărării pe care o deține e doar un paravan. The Insider a descoperit că Iacunin a absolvit Universitatea Militară de Radioelectronică din Cerepoveț. Alți doi ofițeri GRU, trimiși la Chișinău în misiune sunt al doilea secretar al ambasadei, Alexander Vasinovici, și atașatul Vitalie Renev. Ambii apar în aceste imagini surprinse pe 18 iulie curent. De ce doi diplomați de rang înalt, care în plină zi de lucru ar trebui să se afle în birou, stau pe acoperișul plin cu antene al clădirii de vizavi?

Mai mult. Secvențele video pe care le-am primit relevă că și predecesorii acestora îndeplineau aceleași misiuni. Bărbatul din imagine este Vladislav Bolotov, predecesorul lui Vasinovici. Alături de el apare fostul atașat economic al Ambasadei, Mihail Yumashev. Din imagini se vede că de fiecare dată când cei doi urcă pe acoperiș, atașatul economic ține în mână un cablu sau efectuează niște lucrări de setare. În acest caz, de exemplu, atașatul economic ciocănește într-o antenă parabolică, vizibil uzată, ca să-i verifice duritatea. Bazele de date, pe care le-au consultat colegii de la „The Insider”, denotă conexiunile lui Bolotov și Yumashev cu serviciile secrete ruse.

”Un element important din biografia lui Bolotov ne indică asupra apartenenței lui la rețeaua GRU. În perioada anilor 2010 – 2012, Bolotov a domiciliat pe adresa strada Norodnoe Opolchenie 50 din Moscova. La o căutare pe Google, descoperim că pe această adresă se află „Academia Militară a Ministrului Apărării a Federației Ruse”, supranumită în cercuri specializate drept „Conservatoriul GRU”.

Referitor la Yumashev, avem dovezi ale conexiunii lui cu Serviciul de Informații Externe, SVR. În 2019, el îl înlocuise în funcția de atașat al economiei pe Ruslan Gunin, un personaj despre care sursele noastre afirmă că este agent SVR. Colegul lui Yumashev din acea perioadă a fost Ilia Kovalev, un alt diplomat, care își făcea apariția cu regularitate pe acoperiș. Într-o zi de lucru, în maiou și în pantaloni scurți, atașatul misiunii diplomatice dă o raită în jurul instalațiilor de pe acoperișul hotelului ambasadei. Un detaliu de remarcat este că în bazele de date accesate de noi, se arată că din 2012 până în 2017, Kovalev a fost angajat al Centrului de Exploatare a Obiectelor de Infrastructură Cosmică, o instituție subordonată Ministerului rus al Apărării.

În 2022, locul lui Yumashev în calitate de atașat al economiei îl ocupă Artem Kuznetsov. În perioada 21-24 iunie 2021, Kuznetsov s-a aflat la Chișinău. Avem imagini cu Yumashev, în maiou roșu, și Kuznetsov, cu mască, care au urcat pe acoperiș să vadă infrastructura de antene. După ce Yumashev a plecat din Chișinău, Kuznetsov i-a preluat nu doar mandatul de atașat, dar și funcția de coordonator al grupului SVR din cadrul ambasadei. În subordinea lui se află atașatul Vladimir Gorokhov și doi angajați cu profil tehnic, Eduard Osechikin și Vladimir Zaykin. În una din secvențele video l-am surprins pe un alt angajat al echipei tehnice care ajuta la reglarea unei antene. Este vorba de Vladimir Savin, pe care îl vedeți în imagine. Nu am reușit să obținem dovezi, care ar demonstra apartenența lui Savin la unul din grupurile GRU sau SVR.

”Datele obținute de Jurnal TV arată că acest sistem de conlucrare între două grupuri de spioni de la structuri diferite a fost pus la punct înсă în 2016. De atunci încoace, executorii se schimbau o dată la câțiva ani, dar rolurile rămâneau aceleași. Secretarul 2 al Ambasadei e șeful grupului GRU, atașatul economic – șeful SVR. Iar ceilalți erau ușor depistați când urcau pe acoperiș. În cele ce urmează vă prezentăm oamenii, de la care a pornit totul: cei care au instalat rețeaua de antene și au pus-o în funcțiune.”

 

Acesta este Andrei Lenev. În martie 2016, el este acreditat în Republica Moldova în calitate de al doilea secretar al Ambasadei Federației Ruse. Trei luni mai târziu, i se alătură în misiune și Igor Bakulin, ca angajat tehnic al ambasadei. De fapt, funcțiile lor sunt doar niște paravane. După fațadă stau doi ofițeri de la Direcția Principală de Informații, cunoscută ca GRU. Sosirea lor la Chișinău declanșează pentru următorii trei ani consolidarea și extinderea intensă a ecosistemului de echipament special de pe acoperișul misiunii diplomatice.

”Până a veni în Republica Moldova, din 2011 și până în 2014, Levin a lucrat în San-Francisco, în calitate de viceconsul al Consulatului general al Federației Ruse. În 2017 Departamentul american de Stat i-a cerut Moscovei să-și închidă reprezentanța din San-Francisco, după o serie de învinuiri în spionaj, legate de ingerința rusă în alegerile prezidențiale din 2016. De remarcat că și pe acoperișul consulatului din San-Francisco a existat o încrengătură cu numeroase antene, instalate încă pe vremea Uniunii Sovietice. Sursele noastre din CIA ne-au confirmat că Lenev este agent al GRU.”

Așa se face că în 2016, duetul de ofițeri GRU era așteptat la Chișinău de un alt agent secret. Este vorba de Alexandr Tonkih, delegat ca atașat al misiunii diplomatice ruse. Documentele ajunse în posesia noastră, demonstrează că în acea vreme, Tonkih a fost conectat la Serviciul de Informații Externe. Până la sosirea colegilor din GRU, Tonkih a pregătit terenul: el a fost numit să primească echipamentele livrate prin poștă diplomatică și să le verifice înainte de instalare. La scurt timp după venirea lui Lenev și Bakunin, SVR mai trimite un angajat la Chișinău, tot pe linie diplomatică. Îi zice Konstantin Gunin. Din 2016 până în 2019, acesta a ocupat funcția de atașat economic al Ambasadei ruse la Chișinău.

”Gunin vizitase Republica Moldova cu jumătate de an înainte de a fi numit ca diplomat. Confirmarea o avem de la sursele noastre confidențiale. Am aflat că Gunin venise atunci în componența unui grup de programatori, care deservește ambasada rusă. Acesta a fost unul dintre indiciile, care ne-a ajutat să deducem cum de fapt sunt repartizate sarcinile între cele două grupuri. / Așadar, Lenev și Bakulin se ocupau de colectarea datelor, preponderent cu caracter militar, din rețelele guvernamentale și fibre optice, în timp ce grupul SVR, alcătuit din Gunin și Tonkih, ulterior înlocuit de Kovaliov, erau responsabili de setarea dispozitivelor și efectuarea atacurilor cibernetice prin penetrarea rețelelor de WI-FI. În linii generale, sarcina de bază era aceeași – de a aduna informații.”

Garnitura de antene propriu-zisă nu prezintă niciun pericol. Dar conectată la niște dispozitive speciale de spionaj, aceasta devine o amenințare reală. Acest lucru îl deducem din stenograma unei discuții, prin rație, a agenților ruși de la acea vreme, care dovedește că interiorul reședinței de pe teritoriul ambasadei sunt amenajate două camere, una în subsol, și alta la ultimul etaj, în care sunt amplasate aparatele de spionaj. Cea din urmă este și zona de lucru, în care ofițerii serviciilor secrete își desfășoară munca în fața computerelor. La început, nici agenții Moscovei nu aveau o închipuire clară de facilitățile noilor dispozitive. Din stenogramă reiese că rușii reușiseră să intercepteze semnale din România și Portugalia.

Frânturi din stenogramă 

Vorbește agentul GRU, Andrei Levin.

– I-am prins pe vecinii de peste graniță. Aproximativ e la fel ca aici, doar că ai noștri nu le cunosc limba. Și am mai prins semnale și de la alții…chiar din alt capăt al lumii…și în plus din nordul Europei.

– Nu le facem nimic. Doar îi înregistrăm.

– Vin atât de multe informații pe Viber, că trebuie să-i dau setări mai clare…

– …înregistrez, dar se vorbește în portugheză. Ce vreți de la mine?

– …avem o garnitură bogată de programe la alegere…

Informațiile sustrase se cifrează, se descarcă pe CD, iar apoi se transmit la Moscova prin poștă diplomatică. E o practică bine-cunoscută a ambasadelor ruse din toată lumea. În așa fel, mii de CD-uri au ajuns de la Chișinău la Moscova în ultimii ani, ne-au confirmat sursele noastre confidențiale. Niciunul dintre informatorii cu care am discutat, nu a putut să ne spună ce conțin acestea. Din 2015 până în 2018, funcția de cifrator în cadrul ambasadei o îndeplinea atașatul Ilya Shershnev. În perioada cât se afla la Chișinău, Shershnev a fost mai mereu acompaniat de ofițerii GRU Lenev și Bakulin, când părăsea teritoriul ambasadei. Acest lucru ne face să credem că cei trei sunt angajați ai aceleași structuri de spionaj. În fond, alți doi diplomați care îl înlocuiseră ulterior pe Shershnev sunt exponenți ai GRU.

 

”Este vorba de Evgeny Abaev și Alexander Mayorov. Jurnaliștii de la „The Insider” au obținut date care arată că în 2019, când Abaev se afla la Chișinău în misiune diplomatică, soția acestuia a primit venituri de la Unitatea militară nr. 45807. Aceasta e denumirea formală a unui complex de clădiri ale GRU de pe strada Horoshevskoe Shosse 76b. În 2018, portalul „Meduza” scria că mai mulți dintre agenții ruși deconspirați în Europa, după cazul Skripal, declaraseră că domiciliază la această adresă din Moscova. Iar Mayorov încă se află la Chișinău. Acreditarea lui e valabilă un an. „The Insider” a aflat că din 2008 și până în 2016, Mayorov a activat în cadrul Centrului de recepție radio nr.1 al Centrului de comunicații al Statului Major al Forțelor Armate ale Federației Ruse. Până la venirea în Chișinău, Mayorov a continuat să-și facă carieră în radiocomunicații. El a mai lucrat un an la Academia de Comunicații Militare „Semion Budionîi” și apoi în cadrul unei unități militare din Crimeea.”

Jurnal TV a trimis la Ambasada Federației Ruse o solicitare pentru reacție, însă până la ora difuzării materialului, nu au primit niciun răspuns.

În luna mai curent, Ministerul de Externe anunța că analizează mai multe modalități de instituire a parității diplomatice între Republica Moldova și Federația Rusă. Paritatea diplomatică reprezintă un număr egal de diplomați. În prezent, Republica Moldova are șase diplomați acreditați în Federația Rusă, în timp ce Rusia are aici 40. Deputații puterii își doresc un număr egal în ambele țări.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și