O dronă cu explozibil a căzut în satul Chiștelnița, raionul Telenești. Aparatul de zbor s-a prăbușit la 100 de metri de casa unui localnic.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit. Serviciile specializate intervin la fața locului, examinează zona și echipamentul căzut la sol.

Diplomația de la Chișinău a anunțat expulzarea unui colaborator al Ambasadei Federației Ruse. Acesta va fi declarat persona non grata și va trebui să părăsească Republica Moldova.

Conform MAE, „incidentul constituind o încălcare gravă a suveranității și securității țării și o amenințare directă la adresa siguranței cetățenilor”.

„Astfel de acțiuni sunt inacceptabile și demonstrează, încă o dată, riscurile generate de războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei”, a transmis serviciul de presă al instituției.

Conform Ministerului Apărării, în perioada 16–23 octombrie 2026, oficial au fost raportate încă două cazuri de încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova.

Pe 16 octombrie, un aparat de zbor fără pilot a căzut și a explodat în extravilanul localității Codrenii Noi, raionul Dondușeni. 

Pe 23 octombrie, la ora 13:59, o dronă a pătruns neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova, din direcția localității Verhnia Slobidka, regiunea Vinița spre Frunzeuca, raionul Camenca din stânga Nistrului.

Share.
Exit mobile version