Autor: disinfo1

Înalți oficiali ai Uniunii Europene au fost vizați de atacuri cibernetice de tip „spearphishing”, atribuite unor hackeri susținuți de guverne străine, care au încercat să le preia conturile de mesagerie. Informația apare într-o prezentare internă a structurii de apărare cibernetică a UE, obținută de POLITICO. Documentul a fost prezentat în luna iulie unor reprezentanți ai guvernelor statelor membre și include „preluarea controlului asupra conturilor înalților funcționari” printre principalele amenințări cibernetice cu care se confruntă Uniunea Europeană. Este pentru prima dată când o structură europeană recunoaște public că oficiali ai UE au fost ținta unor astfel de atacuri prin intermediul aplicațiilor de mesagerie. Prezentarea reprezintă, de asemenea,…

Read More

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți, 25 august, că țara este „sub amenințare”, după ce o a treia dronă a fost găsită în apropierea aeroportului din Leipzig. „Atacul cu drone din Leipzig, printre altele, arată că ne confruntăm și cu amenințări foarte reale. Germania a intrat într-o măsură tot mai mare în atenția unor atacatori care folosesc metode hibride”, a declarat Merz înaintea reuniunii guvernului german de la Neuhardenberg, potrivit Politico. La începutul lui august, autoritățile germane au descoperit o dronă pe platforma aeroportului Leipzig/Halle. Aparatul avea atașată o substanță necunoscută, dotată cu un detonator, iar anchetatorii au considerat că ar putea fi…

Read More

Comisia Europeană propune o reformare a procesului de extindere a Uniunii Europene, în condițiile în care blocul comunitar trebuie să se pregătească pentru un viitor cu peste 30 de state membre. Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a prezentat marți, 25 august, la Conferința Ambasadorilor Croați de la Zagreb, principalele direcții ale noii abordări. Kos a descris momentul drept un nou „moment Helsinki”, făcând referire la extinderea Uniunii de după Războiul Rece, când zece state au aderat la blocul comunitar. În opinia sa, schimbările geopolitice impun și transformarea procesului de extindere. „Lumea s-a schimbat. Iar procesul de extindere trebuie să se adapteze…

Read More

Islanda, singura țară din NATO fără o armată permanentă, începe să-și regândească politica de apărare în fața intensificării activității Rusiei și Chinei în Atlanticul de Nord și în regiunea arctică. În timp ce NATO își consolidează prezența militară pe insulă, iar aliații trimit avioane de luptă și nave pentru exerciții și misiuni de supraveghere, la Reykjavik se intensifică dezbaterea privind capacitatea Islandei de a se apăra singură și dacă țara ar trebui, pentru prima dată, să își creeze propriile forțe armate, potrivit The Telegraph. De zeci de ani, insula cu 400.000 de locuitori s-a bazat pentru protecția sa pe alianță și…

Read More

Tancurile occidentale trimise Ucrainei sunt, în mare parte, ținute în rezervă și ascunse în păduri, după ce dronele au schimbat radical modul în care se desfășoară luptele pe front, relatează The New York Times într-un reportaj. Mașinile de luptă, care pot costa aproximativ 10 milioane de dolari fiecare, sunt întreținute și folosite la antrenamente, însă sunt scoase rareori în misiuni de luptă. Potrivit publicației americane, tancurile au devenit vulnerabile în fața dronelor ieftine, care pot lovi vehiculele blindate în punctele lor vulnerabile. Atât Rusia, cât și Ucraina au încercat să le protejeze prin montarea unor cuști și plase antidrone, însă, în cele din urmă,…

Read More

Letonia va impune o interdicție la importul unei serii de bunuri din Rusia și Belarus, care va intra în vigoare la 1 septembrie. După ce parlamentul a aprobat interdicția la import în iulie, guvernul a stabilit acum data intrării sale în vigoare și a finalizat lista grupurilor de produse afectate, a anunțat marți Ministerul de Externe, conform DPA și Agerpres. Interdicția acoperă cărți, ziare și alte materiale tipărite, îmbrăcăminte și alte produse textile, încălțăminte, jucării, jocuri și echipamente sportive. În viitor, importul acestor articole în statele baltice membre ale UE și NATO nu va mai fi permis, nici măcar din…

Read More

Fostul viceministru rus de Externe Andrei Fedorov a avertizat că fabricile din Marea Britanie care produc drone pentru Ucraina riscă să devină ținta unor forțe „semi-militare” sau „necunoscute”, ca răspuns la sprijinul militar tot mai amplu acordat Kievului de către Marea Britanie, relatează marți CBS News. Fedorov a declarat luni, în cadrul emisiunii Newsnight de la BBC, că președintele rus Vladimir Putin se află sub presiunea opiniei publice și a mass-mediei ruse pentru a lua măsuri împotriva Marii Britanii. „Ceva s-ar putea întâmpla cu întreprinderile, cu fabricile care produc drone pentru Ucraina”, a declarat el pentru BBC. „Acestea ar putea fi…

Read More

Directorul CIA, John Ratcliffe, a efectuat marți o vizită surpriză la Moscova, într-un moment în care serviciile americane urmăresc posibile pregătiri militare ale Rusiei. Directorul CIA, John Ratcliffe, a efectuat marți o vizită surpriză la Moscova, au declarat oficiali americani, aceasta fiind prima sa deplasare cunoscută public în capitala Rusiei, scrie The Wall Street Journal. Potrivit presei americane, Ratcliffe a ajuns în capitala Rusiei la bordul unui avion militar de transport Boeing C-17 Globemaster III, care a aterizat pe aeroportul Vnukovo. Nici autoritățile americane, nici cele ruse nu au oferit informații despre scopul vizitei sau despre persoanele cu care directorul…

Read More

Iranul a lansat noi amenințări la adresa Bulgariei, după ce Sofia a permis Statelor Unite să folosească o bază militară pentru aeronave de realimentare implicate în operațiunile din Orientul Mijlociu, potrivit Novinite. Teheranul susține că punerea teritoriului și infrastructurii militare bulgare la dispoziția SUA reprezintă participare la agresiunea împotriva Iranului și avertizează că își rezervă dreptul de a răspunde. Noile amenințări vin după ce Iranul a avertizat anterior că ar putea lovi ținte militare americane din Europa, inclusiv în Bulgaria și Cipru, dacă Washingtonul își intensifică războiul împotriva Teheranului. De asemenea, Grecia a mutat, duminică  un sistem antiaerian Patriot pe insula…

Read More

Autoritățile lituanienei au început instalarea de sisteme de apărare antiaeriană în apropierea capitalei Vilnius, relatează The Moscow Times. Inițiativa vine în urma unei alerte primite de la serviciile secrete din SUA, adaugă sursa citată. Alerta se referă la posibile operațiuni hibride rusești împotriva statelor baltice și a Poloniei.  Conform unei relatări a radioteleviziunii publice lituaniene, forțele armate ale țării și-au consolidat apărarea spațiului aerian în apropiere de capitală prin desfășurarea sistemului de apărare aeriană cu rază medie de acțiune NASAMS.  CIA i-a avertizat pe aliați că Rusia pregătește sabotaje și atacuri sub steag fals În august, Bloomberg, citând un oficial european, a relatat…

Read More