Subscribe to Updates
Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.
Autor: disinfo1
Consultații, rețete, fișe medicale: informațiile a aproape 19 milioane de polonezi au fost compromise într-un atac cibernetic asupra unui furnizor de software medical, au anunțat, miercuri, autoritățile de la Varșovia, notează Agerpres. Ministrul afacerilor digitale, Krzysztof Gawkowski, a calificat incidentul drept „unul dintre cele mai mari” atacuri informatice din istoria acestei țări cu 37 de milioane de locuitori. „Nimic nu indică în prezent că avem de-a face cu un atac extern, provenit din Rusia sau din oricare alt stat”, a declarat el. Potrivit ministrului, primele date ale anchetei sugerează că atacatorii au fost motivați financiar. Acesta a exclus varianta achitării…
Toate depozitele mari Wildberries, companie considerată „Amazonul Rusiei”, au fost distruse în atacurile cu drone ucrainene. 12 astfel de mega-depozite au ars din temelii, iar pagubele provocate de ucraineni asupra acestei companii ruse continuă să crească, informează The Moscow Times. În total, compania a pierdut până în prezent o treime din capacitatea depozitelor sale de pe cuprinsul Federației Ruse. Wildberries are aproape 100.000 de puncte de livrare a comenzilor și vinde anual produse în valoare de 6 trilioane de ruble (echivalentul a circa 63 de miliarde de euro). Până în prezent, mărfuri în valoare de 480 de miliarde de ruble (în jur…
Rețelele de propagandă și dezinformare, specializate în manipulări, înșelătorii și promovarea de sferturi de adevăr s-au activat din nou cu ținta România. Protagonistul este din nou fostul candidat Călin Georgescu, care este portretizat ca un „martir” politic și în numele căruia se fac apeluri la „protejarea democrației din România”. E vorba de un recent articol de opinie publicat chiar ieri de publicația americană Newsweek, şi care astăzi a fost şters de pe site. Câteva lucruri sar în ochi când citești acest articol. În primul rând, e vorba de autor, un anume Dennis Portman. Numele pare un nume anglofon comun, deci ideea este…
Germania își face poliție antidrone, după incidentul cu drona explozivă de la aeroportul din Leipzig
Berlinul va dubla efectivele unităţii sale de poliţie antidrone, a anunţat luni Ministerul german de Interne, după descoperirea săptămâna trecută a unei drone explozive pe aeroportul din Leipzig, un nod-cheie militar pentru Ucraina şi NATO, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Ministrul (de interne, Alexander Dobrindt) va ordona astăzi poliţiei federale să crească la 300 numărul forţelor speciale angajate în unitatea antidrone”, a declarat o purtătoare de cuvânt a ministerului, Sonja Kock, în cadrul unei conferinţe de presă la Berlin. Până în prezent, această unitate număra circa 130 de persoane, potrivit site-ului guvernului german. Numărul siturilor dedicate apărării împotriva dronelor va creşte…
Rusia accelerează implementarea sistemului său de comunicații prin satelit numit Rassvet, ce se vrea un echivalent al sistemului Starlink al lui Elon Musk, scrie Kyiv Independent, care îl citează pe adjunctul șefului serviciilor de informații militare din Ucraina, generalul-maior Vadim Skibitskyi. Potrivit acestuia, planurile rușilor merg mai rapid decât se planificase inițial. „Moscova implementează Rassvet, practic un analog rusesc al sistemului Starlink. Și au început să-l lanseze semnificativ mai repede decât era prevăzut în planurile lor”, a precizat Skibitskyi într-un interviu acordat RBC-Ucraina. Rusia a lansat primii 16 sateliți Rassvet pe orbita joasă a Pământului în martie 2026 și continuă să extindă sistemul, potrivit lui…
În timp ce atenția lumii este concentrată asupra conflictelor din Iran, Gaza și Ucraina, Xi Jinping își consolidează puterea în China și își extinde ambițiile globale, mizând pe o politică tot mai agresivă atât în plan intern, cât și extern. Liderul chinez, mereu strateg, trece la ofensivă, atât în străinătate, cât și în țară. Este o veste proastă pentru ordinea mondială și pentru minoritățile din China, susține analistul pe politică externă Simon Tisdall într-o analiză publicată de The Guardian. Un exemplu ipotetic poate ilustra amploarea politicilor promovate de Beijing. Dacă un premier britanic le-ar spune scoțienilor că nu pot avea propriul…
Robert Brovdi, comandantul Forțelor pentru Sisteme Fără Pilot ale armatei ucrainene, cunoscut sub indicativul „Madiar”, a enumerat cinci condiții pe care le consideră necesare pentru încheierea războiului cu Rusia. Brovdi și-a prezentat evaluarea pe 9 august, chiar în ziua în care a împlinit 51 de ani, într-o postare pe canalul său de Telegram. Potrivit comandantului ucrainean, războiul se va încheia atunci când Rusia nu va mai avea capacitatea de a finanța conflictul, de a produce arme, de a-și proteja infrastructura din spatele frontului și de a trimite noi oameni pe câmpul de luptă. A cincea condiție, susține Brovdi, este reducerea…
„Oprirea ostilităților fără a aborda cauzele profunde ale crizei este imposibilă”, a declarat viceministrul rus al Afacerilor Externe, citat de The Moscow Times. Rusia nu va „îngheța” operațiunile militare din Ucraina fără a aborda „cauzele profunde” ale războiului, a declarat viceministrul de externe Mihail Galuzin. „Așa cum a afirmat în repetate rânduri președintele rus Vladimir Putin, nu este posibilă nicio «înghețare» fără a aborda cauzele profunde ale acestei crize”, a declarat Galuzin într-un interviu acordat agenției TASS, publicat duminică seară. Comentariile oficialului rus sugerează că Moscova nu este dispusă să susțină o simplă încetare a luptelor fără a-și asigura îndeplinirea revendicărilor politice…
Sosirea în masă a migranților în enclava spaniolă Ceuta a provocat una dintre cele mai grave crize de la frontierele Uniunii Europene. În timp ce autoritățile investighează rolul rețelelor de trafic și al propagării informațiilor pe rețelele sociale, unele surse susțin că Rusia ar fi putut încerca să exploateze situația. Nu există însă dovezi publice care să demonstreze că Moscova a organizat incursiunea. Aproximativ 78.000 de migranți s-ar fi concentrat în apropierea frontierei marocane, înainte ca mii dintre ei să încerce să pătrundă în enclava spaniolă Ceuta. Unii au venit pregătiți pentru traversarea pe mare, purtând labe de înot sau…
Un tribunal din Rusia a condamnat un bărbat de 34 de ani la 13 ani de închisoare pentru „înaltă trădare”, după ce acesta a făcut mai multe donații infime către o organizație ucraineană. Magistrații nu au ținut cont nici măcar de faptul că inculpatul suferă de epilepsie. Potrivit informațiilor citate de agenția EFE și publicate de portalul independent Mediazona, condamnatul a efectuat 11 transferuri de bani, fiecare în valoare de aproximativ 100 de grivne ucrainene, echivalentul a circa 2,2 dolari. Suma totală transferată se ridică la aproximativ 24 de dolari. Bărbatul a fost arestat în urmă cu un an pe aeroportul…