Autor: disinfo1

Kremlinul a salutat miercuri faptul că Kievul și-a exprimat în scris propuneri pentru un acord de pace, dar a spus că încă nu există rezultate „foarte promițătoare”.  Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia nu a observat nimic cu adevărat promițător sau care să pară un progres în negocierile de pace și a spus că mai este mult de lucru pentru un acord. Ucraina a transmis Rusiei luni, după negocierile de pace de la Istanbul, zece propuneri pentru un acord de pace printre care se numără garanții de securitate, posibilitatea de aderare la UE, fără integrarea în NATO,…

Read More

Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a anunţat miercuri o ordine mondială „multipolară, justă şi democratică” în parteneriat cu China, în timpul primei sale vizite în această ţară de la invadarea Ucrainei. „Trăim o etapă foarte serioasă în istoria relaţiilor internaţionale”, a declarat şeful diplomaţiei de la Kremlin, la începutul unei întrevederi bilaterale cu omologul său chinez, Wang Yi, în provincia Anhui din estul Chinei, relatează AFP. „Sunt convins că la finalul acestei etape situaţia internaţională va fi net mai clară şi că noi, împreună cu dvs. şi cu partenerii noştri, ne vom îndrepta spre o ordine mondială multipolară, justă, democratică”,…

Read More

Sediul misiunii UE de la Mariupol a fost bombardat. Diplomația europeană anunță că a obținut informații credibile, potrivit cărora atacurile au fost efectuate de militari ruși. Josep Borell, înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, precizează că biroul și echipamentele au fost grav deteriorate, însă nu menționează când anume s-a tras în clădire. În același timp, conform lui, nimeni dintre membrii misiunii și angajații biroului nu a fost rănit. „Condamnăm ferm aceste atacuri, precum și orice atac care vizează civili și infrastructura civilă. Cerem Rusiei să înceteze imediat ofensiva militară și să retragă necondiționat toate forțele…

Read More

Kievul doreşte garanţii din partea NATO, de tipul unui „analog ameliorat” al articolului 5 al Alianţei, în cazul încheierii unui acord de pace între Ucraina şi Rusia. Astfel, ucrainenii vor ca mai mulţi membri cheie ai NATO, precum SUA, Marea Britanie, Turcia, Franţa şi Germania, să fie garanţi ai unui posibil acord de pace cu Rusia, a declarat marţi un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelelenski, informează dpa. „Tratat cu garanţii de securitate cu un analog ameliorat al articolului 5 al NATO. Statele garante (SUA, Regatul Unit, Turcia, Franţa, Germania etc.) implicate legal şi activ în protejarea Ucrainei de orice agresiune”,…

Read More

Olanda a expulzat 17 diplomați ruși pe care autoritățile olandeze le acuză de spionaj, a informat marți ministrul de externe Wopke Hoekstra, potrivit Reuters. „Persoanele în cauză, acreditați ca diplomați pe lângă reprezentanțele rusești din Olanda, activează în secret ca ofițeri din serviciile de informații”, a anunțat ministerul. Ambasadorul rus din Olanda a fost informat de decizia Ministerului de Externe că diplomații trebuie să părăsească țara în cel mult două săptămâni. Într-o declarație separată, Hoekstra a menționat că SUA, Polonia, Bulgaria, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania și Muntenegru au luat deja măsuri similare împotriva unor persoane care au fost acuzate că sunt spioni și care, în mod oficial,…

Read More

Cotația grâului a coborât astăzi la cel mai redus nivel din ultimele patru săptămâni, iar porumbul și-a continuat declinul, după ce Rusia a semnalat că își va reduce atacurile asupra unor importante orașe din Ucraina, transmite Bloomberg. „Negocierile între Rusia și Ucraina oferă speranțe pentru o destindere”, susțin analiștii firmei de consultanță Agritel. Moscova a anunțat că își reduce activitățile militare în Ucraina și dacă se va confirma, o inversare a invaziei ar ajuta la diminuarea perturbărilor provocate de război asupra comerțului mondial cu cereale, potrivit Bloomberg. Imediat după anunțul Moscovei, la Bursa de la Chicago, cotațiile futures la porumb…

Read More

Liderul de la Kremlin pare să rămână cu tot mai puțini aliați. Consilierul pentru dezvoltare sustenabilă și relații internaționale, Anatolii Chubais, a demisionat, iar TASS și Bloomberg relatează, cu referire la surse, că ex-funcționarul ar fi părăsit Rusia. Chubais a fost printre apropiații liderului de la Kremlin care și-a exprimat dezacordul față de războiul din Ucraina. Consilierul a deținut mai multe posturi importante după destrămarea URSS și s-a aflat ani lângă președintele rus. Deși jurnaliștii ruși au încercat să îl contacteze, fostul funcționar a refuzat să vorbească despre plecarea sa și l-ea închis telefonul. Nici secretarul de presă…

Read More

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, nu a mai fost văzut în spațiul public de pe 11 martie. Acest fapt a fost observat de jurnalistul Mediazona, publicație declarată de Kremlin drept „agent străin”, Dmitrii Tresheanin. Ulterior, publicația rusă Agenstvo a încercat să dezvăluie misterul și a realizat o retrospectivă a evenimentelor la care a participat oficialul. Ultima dată Șoigu a apărut în vizorul presei pe 11 martie, când a avut o întrevedere cu omologul său turc. În aceeași zi el a vizitat un spital militar și a înmânat distincții celor care au participat la luptele din Ucraina. Pe…

Read More

Rusia ar putea folosi arma nucleară, dacă s-ar confrunta cu un pericol existențial. Declarația a fost făcută de către purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov și vine la aproape patru săptămâni de la invadarea Ucrainei. Precizarea Moscovei survine în contextul unor îngrijorări ale Occidentului cu privire la un posibil atac nuclear, la care ar putea recurge Rusia, scrie jurnaltv.md. La începutul invaziei în Ucraina, Vladimir Putin a anunțat că a pus forțele nucleare ale Rusiei în stare de alertă ridicată. Acest lucru i-a făcut pe jurnaliștii de la postul american de televiziune CNN să-l întrebe pe Dmitri Peskov dacă…

Read More

Șeful Rostelecom, cea mai mare companie de telecomunicații din Rusia, a numit atacurile cibernetice asupra site-urilor rusești fără precedent, anunță interfax.ru Atacurile cibernetice fără precedent asupra site-urilor web rusești continuă și devin mai diverse, a declarat Mihail Oseevsky, președintele Rostelecom. „Au fost multe provocări. În primul rând, acestea sunt asociate cu atacuri cibernetice fără precedent. Ele continuă, devin din ce în ce mai diverse”, a spus Oseevsky, la o reuniune extinsă a comitetului Dumei de Stat pentru dezvoltarea industriei IT. Șeful Rostelecom a remarcat, în același timp, că utilizatorii segmentului rusesc al internetului nu au de ce să se teamă. „Situația…

Read More