Președintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizează că Beijingul ajută Moscova să dezvolte Rassvet, o rețea de sateliți concepută să ofere comunicații similare celor asigurate de Starlink. Sistemul rusesc ar putea deveni operațional în 2027 și ar permite, potrivit oficialilor ucraineni, identificarea și urmărirea în timp real a țintelor de pe teritoriul Ucrainei. Kievul cere sancțiuni împotriva companiilor rusești și chineze implicate în proiect, potrivit Kyiv Post.
„Știm că China lucrează la sateliți și la posibilitatea de a ajuta Rusia cu un sistem similar cu Starlink”, a declarat Zelenski.
El a adăugat că proiectul se apropie de finalizare și că sistemul este transferat Rusiei. Sistemul este dezvoltat de compania moscovită Biroul 1440 și este proiectat să funcționeze pe o orbită aflată la aproximativ 800 de kilometri deasupra Pământului. Rețeaua ar urma să utilizeze legături laser între sateliți și o infrastructură terestră 5G.
După lansările inițiale din iulie și august, bloggeri militari au susținut că sistemul s-a confruntat cu numeroase probleme tehnice. În septembrie, Biroul 1440 a anunțat că lucrează la versiuni îmbunătățite.
Potrivit publicației Intellinews, dezvoltarea acestora ar putea beneficia de sprijinul Chinei. Zelenski a avertizat că Rassvet ar putea deveni operațional la începutul anului 2027. Președintele ucrainean a ridicat în repetate rânduri problema în discuțiile cu președintele american Donald Trump. În septembrie, la Adunarea Generală a ONU de la New York, el a cerut sancționarea companiilor rusești și chineze implicate în dezvoltarea sistemului.
Potrivit Intellinews, rețeaua de sateliți ar putea face parte din cooperarea tehnico-militară dintre China, Rusia, Iran și Coreea de Nord, cunoscută informal drept „alianța CRINK”. Această cooperare urmărește, potrivit analizei citate, să reducă decalajul față de dezvoltarea sistemelor de armament occidentale.
Citește mai mult AICI

