Bancheri din Elveția condamnați pentru că i-au permis unui muzician, cunoscut ca „portofelul lui Putin”, să depună 50 de milioane USD

79

Patru bancheri care i-au permis unui prieten al președintelui Vladimir Putin să depună sume uriașe în băncile elvețiene au fost găsiți vinovați pentru că nu au făcut verificările necesare, relatează BBC. Foștii directori ai sucursalei din Zurich a băncii rusești Gazprombank au primit șapte luni de închisoare cu suspendare pentru că l-au ajutat pe muzicianul Serghei Roldughin, supranumit „portofelul lui Putin”, care a depus 50 de milioane de dolari între 2014 și 2016, fără să dea o explicație explicație credibilă despre proveniența banilor.

Conform legislației elvețiene, băncile sunt obligate să respingă sau să închidă conturile dacă au îndoieli cu privire la titularul contului sau la sursa banilor. Roldughin este nașul fiicei mai mari a lui Putin, Maria. Trei dintre bancherii condamnați sunt ruși, iar unul este elvețian. Bărbații, ale căror nume au fost făcute publice din cauza restricțiilor din legislația elvețiană, au spus că vor face apel împotriva deciziei instanței elvețiene. Judecătorul de la curtea din Zurich spune că nu există nicio îndoială că Roldughin nu este adevăratul proprietar al banilor pe care i-a depus.

Cei patru bancheri care au deschis conturile ar fi trebuit să pună întrebarea: „Roldughin nu avea venituri aparente, deci de unde au venit banii?”, a spus el. Sentințele sunt blânde, dar acest caz are implicații mari.

Președintele rus, aflat acum sub sancțiuni occidentale, ar avea o bogăție uriașă, o parte din ea investită în străinătate.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și