Viktor Orban i-a promis lui Vladimir Putin, într-o convorbire telefonică, că este dispus să depună eforturi pentru a-l ajuta, inclusiv să contribuie la încheierea războiului din Ucraina, găzduind un summit la Budapesta. Discuția a avut loc în octombrie, anul trecut, conform TVR, cu referire la Bloomberg.
Convorbirea a avut loc pe 17 octombrie, în jurul prânzului. Conținutul discuției a fost dezvăluit acum pentru prima dată și oferă noi indicii că sprijinirea Rusiei este o politică venită de la cel mai înalt nivel al Guvernului Ungariei.
Cei doi lideri și-au exprimat în mare parte aprecierea reciprocă, dar și pentru Donald Trump. Ambii discutaseră cu președintele american cu o zi înainte despre posibilitatea unui summit la Budapesta, care în final nu a mai avut loc.
„Cu cât avem mai mulți prieteni, cu atât avem mai multe posibilități să ne opunem adversarilor”, a spus Orban, potrivit transcrierii, confirmate și de o sursă familiarizată cu discuțiile.
Putin a lăudat apoi poziția „independentă și flexibilă” a Ungariei față de războiul din Ucraina. „Nu înțelegem de ce o poziție atât de echilibrată generează doar critici”, a spus liderul rus.
„Ieri, prietenia noastră a ajuns la un nivel atât de înalt încât pot ajuta în orice mod. În orice chestiune în care pot fi de folos, sunt la dispoziția dumneavoastră”, afirma Orban.
Pentru a-și etala ideea, Orban a amintit o poveste pentru copii, despre care a spus că este populară în Ungaria. Fabula lui Esop prezintă un șoarece care eliberează un leu prins într-o plasă, după ce acesta îi cruțase viața mai devreme.
Remarca a stârnit râsul lui Putin. Purtătorii de cuvânt ai celor doi nu au răspuns imediat solicitărilor de a oferi reacții privind scurgerea informațiilor.
Relația dintre guvernul lui Orban și Kremlin este tot mai atent analizată, în timp ce ungurii se pregătesc să voteze la alegerile din acest weekend. Între timp, la Budapesta a ajuns vicepreședintele american JD Vance, care ar urma să consolideze imaginea actualului premier ungar.
Anterior, în presă au fost scurse și discuții ale șefului diplomației ungare, care îl „menaja” pe Serghei Lavrov în discuții telefonice.

