Bucata de rachetă, găsită pe plaja din România, provine din Rusia și a fost folosită în războiul din Ucraina
Ministerul Apărării din România spune că bucata de rachetă găsită duminică pe o plajă din județul Constanța a fost fabricată în Rusia și că, cel mai probabil, a fost folosită în timpul războiului din Ucraina.
Constantin Spînu, purtător de cuvânt MAPN, a spus că tubul de rachetă, din fibră de sticlă nu prezintă niciun pericol.
„Este vorba despre o componentă care a făcut parte dintr-o rachetă antiaeriană sol-aer din sistemul Panțir, care nu conține materiale pirotehnice sau periculoase”, a spus el.
„Având în vedere că acest tub este gol, a plutit și a fost adus de curenții marini în zona litoralului românesc”, a adăugat Spînu.
MApN recomandă oamenilor care descoperă obiecte asemănătoare să nu se apropie de ele și să anunțe de urgență autoritățile.
„Ne putem aștepta ca elemente de acest gen, care nu prezintă pericol, să fie aduse în continuare la mal, pentru că în apropiere este un conflict în desfășurare în care se folosesc frecvent astfel de instalații de rachete”, a mai spus Spînu.
Și Forțele Navale au precizat că motorul de start al corpului de rachetă a fost fabricat în Federaţia Rusă şi, cel mai probabil, după ce a căzut în mare, a fost adus de curenţi în zona litoralului românesc.
Citește mai mult AICI