Consecințele deciziei-surpriză prin care al doilea om din lanțul de decizie militară de la Beijing a fost înlăturat și pus sub anchetă pentru spionaj și corupție par să-l ajungă din urmă pe Xi Jinping.
Generalul Zhang Youxia a fost arestat la sfârșitul săptămânii trecute, fiind acuzat că a transmis secrete nucleare către SUA și că a comis fapte menite să submineze autoritatea președintelui, în pofida unor vechi legături personale și familiale cu cu acesta din urmă.
Alături de Zhang Youxia, vicepreședinte al Comisiei Militare Centrale (CMC), a fost arestat și generalul Liu Zhenli, șef al Departamentului Statului Major Interarme.

După aceste evenimente, rețelele sociale, cu precădere X (fost Twitter), au fost inundate cu relatări neconfirmate, potrivit cărora în China are loc o lovitură de stat militară, iar președintele Xi Jinping ar fi fost plasat sub arest la domiciliu.

Pe acest fundal, mai multe curse aeriene care urmau să decoleze din capitala Beijing au fost anulate.

O înregistrare video intens distribuită pe X, dar fără a-i fi confirmată autenticitatea, prezintă, aparent, o coloană de zeci de vehicule militare ce s-ar îndrepta spre capitala chineză.

Detalii, AICI

 

Share.
Exit mobile version