Conturile Ambasadei Finlandei la Moscova, blocate de Rusia fără nicio explicație

0 69

Rusia a blocat fără nicio explicaţie conturile Ambasadei Finlandei la Moscova şi ale Consulatului Finlandei la Sankt Petersburg, a anunţat miercuri Ministerul finlandez de Externe.

Potrivit ministrului finlandez de Externe Pekka Haivisto, conturile sunt blocate din 27 aprilie, iar misiunile diplomatice respective utilizează rezervele de numerar pentru plata facturilor.

Finlanda a trimis o notă autorităţilor ruse în 4 mai, cerând asigurarea posibilităţii de funcţionare a reprezentanţelor sale diplomatice din Rusia, însă nu a primit niciun răspuns.

Măsura aplicată de Moscova nu poate fi considerată o reacţie, deoarece Finlanda nu a blocat conturile misiunilor diplomatice ruse, a precizat șeful diplomației finlandeze.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns solicitării Reuters de a comenta această situație.

Anterior, compania energetică de stat Fortum din Finlanda dezvăluise că nu mai deţine controlul filialei sale din Rusia, care a fost preluat de statul rus în urma unui decret al lui Vladimir Putin. Fortum a redus valoarea tuturor activelor sale din Rusia, după ce constituise deja provizioane contabile pentru risc.

Finlanda este membră a NATO de la începutul lui aprilie, notează Agerpres, care citează AFP și Reuters.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata