Crește tensiunea dintre Șoigu și Prigojin! Ministerul rus al Apărării susține că nu există penurie de muniţie în estul Ucrainei

0 87

Ministerul Apărării rus califică drept „absolut false” declaraţiile lui Evgheni Prigojin, şeful grupului de mercenari Wagner, care a susţinut în ajun că armata rusă a încetat să mai furnizeze combatanţilor săi muniţie pe frontul din Donbas, relatează EFE, citată de Agerpres.

„Conducerea grupului comun de trupe (în Ucraina) acordă o atenţie specială, constantă şi prioritară dotării cu tot ceea ce este necesar a voluntarilor şi militarilor unităţilor de asalt”, a transmis într-un comunicat Ministerul Apărării rus, care de mai multe săptămâni îi numeşte „voluntari” pe mercenarii din Wagner.

Ministerul, condus de Serghei Şoigu, a insistat că numai în ultimele două zile progresul total către poziţiile defensive ale forţelor armate ucrainene realizat de unităţi de asalt ruse în zona oraşului Bahmut a fost de „peste doi kilometri şi jumătate”.

„Operaţiunile de luptă reuşite nu ar fi fost posibile fără sprijinul total al ofensivei de către artilerie, vehicule blindate şi alte arme de foc (…)”, a subliniat ministerul rus, care a adăugat că, în pofida „condiţiilor climatice dificile în zona Bahmut, în ultimele zile au fost realizate 18 incursiuni ale avioanelor de asalt pentru a sprijini ofensiva detaşamentelor de asalt”.

Din acest motiv, toate declaraţiile „exaltate” cu privire la lipsa muniţiilor „sunt complet false”, a adăugat ministerul rus.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata