Președintele Belarus, Alexandr Lukașenko, a povestit, marți, la o adunare cu oficiali ai statului său, cum au decurs discuțiile cu Putin, sâmbătă dimineața, și cum s-a oferit să îl convingă pe Prigojin să renunțe la rebeliune.
Ce a povestit Lukașenko:
După cum știți, vineri era o zi fericită. Ne pregăteam să sărbătorim ziua absolventului și eram și eu ocupat cu asta. Și primesc informații despre ce se întâmplă în Rusia.
Sincer să fiu, nici n-am băgat în seamă, merge războiul, cine știe ce se poate întâmpla. Sâmbătă, la 8 dimineața a ajuns la mine o informație îngrijorătoare despre situația din Rusia. Cineva îmi șoptește ce scriu oamenii pe canalele telegra și messeneger. Prin FSB și Comitetul nostru de Securitate Națională mi se raportează; președintele Putin vrea să ia legătura. Am stabilit la 9 și jumătate că vorbim oricând îi e comod lui. la 10 el a ținut discursul în fața națiunii, la 10 și 10 m-a sunat și m-a informat în cel mai mic detaliu despre situația care era în Rusia. I-am pus câteva întrebări, inclusiv despre contramăsurile luate și am înțeles că situația este dificilă. Cel mai periculos, după cum am înțeles, nu era despre cum era situația, dar despre cum putea să evolueze și ce consecințe să aibă.
Asta era cel mai periculos. Am mai înțeles și că a luat o decizie extrem de dură care a reieșit printre rânduri și din discursul lui – să-i măcelărim! Eu i-am propus lui Putin să nu ne grăbim. Haide, zic, să vorbim cu Prigojin, cu comandanții, la care el mi-a spus, ascultă Sașa, este inutil, el nici măcar nu-mi răspunde la telefon și nu vrea să vorbească cu tine. Eu întreb: Unde e el (Prigojin). În Rostov, zice Putin. Eu zic: bine. O pace fragilă e întotdeauna mai bună decât orice război. Nu te grăbi. Eu o să încerc să iau legătura cu el. El spune din nou: Este inutil! Eu zic: Bine, așteaptă. Noi am vorbit cam o jumătate de oră. După aceea el m-a informat despre ce întâmplă pe front. Țin minte exact cuvintele lui: Tu știi, pe front, oricât de ciudat ar suna, e mai bine decât a fost vreodată. Eu zic: Uite, vezi, nu e totul chiar atât de trist. La ora 11… Trebuia să găsim numărul de telefon al lui Prigojin. Eu zic: Cum să luăm legătura cu el? Dă-mi numărul de telefon! El zice: Cel mai probabil FSB are numărul. Am stabilit detaliile iar la jumătatea zilei avea chiar trei canale de comunicare pe care putem vorbi cu Rostovul. la 11 fix, chiar dacă Putin m-a avertizat că nu va răspunde, Prigojin a răspuns imediat. Uite, președintele Belarusului te sună, vrei să vorbești? Cu Alexandr Grigorievici voi vorbi. Am luat receptorul, discuția, cum să vă spun, euforie! Evgheni era tot într-o euforie. Prima rundă de discuții, vreo jumătate de oră, am vorbit doar cu înjurături, exclusiv cu înjurături. Înjurăturile, am analizat după aceea, au fost de zece ori mai multe decât cuvinte normale. El și-a cerut scuze și a început tot cu înjurături, să povestească. Eu mă gândesc, cum să-l abordez, ca să începem aceste negocieri. Băieții erau proaspăt veniți de pe front. Au văzut mii și mii de băieți de-ai lor morți. Băieții sunt foarte supărați, mai ales comandantii. Și după cum am înțeles eu, ei l-au influențat foarte mult, asta mi-am dat seama chiar de la început. El este un băiat, așa, eroic, dar l-au influențat cei care comandau unitățile de asalt și au văzut acei morți, și în această situație, plrcând de acolo în Rostov, într-o stare de semi nebunie, eu am purtat cu el acest dialog. Eu am început să cer detalii.
Tu, ce, ai ucis acolo pe cineva, în Rostov? Civili, militari care ți s-au opus? La care el răspunde: Alexandr Grigorievici, vă jur, nu am atins pe nimeni. Am ocupat Comandamentul, eu aici mă aflu. Și asta s-a dovedit a fi adevărat. Asta era foarte important, că ei nu au ucis pe nimeni în Rostov. El zice: Eu, Alexandr Grigorievici, nu vreau nimic. Doar să mi-i dea pe Șoigu și Gherasimov, și trebuie să mă întâlnesc cu Putin. Eu îi zic: Jenea, nimeni, nici pe Șoigu, nici pe Gherasimov, nici pe altcineva, nu ți-i va da, mai ales în această situație. Îl cunoști pe Putin la fel de bine ca mine. În al doilea rând, el cu tine nu că să se întâlnească, nici la telefon nu va vorbi. Tace. Și continuă după aceea: dar noi vrem dreptate. Vom merge spre Moscova. Eu îi zic: La jumătatea drumului te vor zdrobi ca pe o căpușă, chiar dacă trupele (și mie aici Putin mi-a vorbit multe despre asta) sunt ocupate de ce fac pe front. Îi zic: gândește-te la asta. Nu, era tot o euforie, am încercat mult timp să-l conving și la sfârșit am spus: știi, poți face cum crezi. Dar pe mine să nu te superi. Avem Brigada pregătită să meargă la Moscova și ca în 1941, noi vom apăra Moscova pentru că situația actuală nu este doar despre Rusia. (…) Următorii am fi fost noi. E nevoie doar de un trigger și acesta a apărut.