Cum a devenit Austria fortăreața alpină a lui Putin
În timp ce Austria a oferit sprijin Ucrainei furnizând ajutor umanitar, preluând refugiați și aprobând sancțiunile UE împotriva Rusiei, și a criticat public încălcarea normelor internaționale de către Putin, în spatele scenei legăturile comerciale între cele două țări rămân mare măsură intacte, mai ales în domeniile energetic și financiar, relatează Politico.
Atunci când cancelarul austriac Karl Nehammer a decis, în aprilie anul trecut, să fie primul lider european de după invazie care să zboare la Moscova (via Kiev) și să se întâlnească cu Putin de la om la om, a încercat să prezinte acest gest drept o misiune de pace și o „datorie” solemnă. Criticii europeni ai Austriei au simțit însă că este mai degrabă o acoperire. Deși puține detalii au ieșit la iveală din ceea ce Nehammer a numit o „conversație dură și sinceră”, scepticii au remarcat că gazul rusesc către Austria a continuat să curgă, prin contrast cu Germania, unde livrările au fost oprite.
Partenerii occidentali ai Austriei au tolerat mult timp relațiile acesteia cu Rusia, dar războiul din Ucraina a ridicat miza, iar Viena se află brusc sub presiune din toate părțile. Criticii de pe ambele maluri ale Atlanticului spun că îmbrățișarea de către Austria a „neutralității militare” și ceea ce mulți percep ca fiind abordarea sa echilibrată a crizei trădează un cinism adânc înrădăcinat în rândul elitelor țării în relațiile cu Rusia și reprezintă o amenințare substanțială la adresa unității europene în ceea ce privește Ucraina.
„Austria este, cu siguranță, veriga slabă a UE în ceea ce privește Rusia”, a declarat un oficial de rang înalt al Comisiei, subliniind ceea ce persoana respectivă a descris ca fiind infiltrarea cu succes a Moscovei în cadrul establishmentului țării de-a lungul anilor.
Din perspectiva UE, care se luptă deja cu veșnicele flirturi ale maghiarului Viktor Orbán cu Putin, refuzul Austriei de a se dezangaja față de Rusia îi complică și mai mult eforturile de a prezenta un front comun. Îngrijorarea Bruxelles-ului este că, în timp, apariția unei zone tolerante față de Rusia în inima geografică a Europei, s-ar putea răspândi, oferind Rusiei un avantaj în efortul său continuu de a crea o breșă pe continent.
Alexander Schallenberg, ministrul de Externe al Austriei și cel mai aprig susținător al Rusiei pe scena internațională, insistă că astfel de abordări sunt înrădăcinate în trecut și rupte de realitățile actuale. Departe de a pune în pericol unitatea europeană, Austria a consolidat-o, a susținut el într-un interviu recent.
„Din 24 februarie anul trecut, atât cancelarul Nehammer, cât și eu am arătat foarte clar care este poziția acestei țări și care este poziția guvernului nostru”, a declarat Schallenberg. „Pentru o țară precum Austria, o țară mică, dependentă de exporturi, situată în centrul continentului european, este esențial ca dreptul internațional și principiul pacta sunt servanda să fie respectate”, a subliniat el, făcând referire la dictonul latin care înseamnă „acordurile trebuie respectate”.
Neutralitatea Austriei
La un deceniu după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, țara a rămas ocupată de cele patru puteri aliate și împărțită în zone. Pentru a-i convinge pe sovietici să redea Austriei deplina suveranitate, această țară s-a simțit obligată să accepte să înscrie neutralitatea în constituția sa, ceea ce populația de atunci a considerat un rău necesar.
După ce sovieticii au zdrobit revolta din Ungaria din 1956, declanșând un val masiv de refugiați peste granița austriacă, Viena nu a ezitat să se alăture altor țări occidentale din ONU în critica față de acțiunile Moscovei.
Totuși, nu a durat mult timp până când Austria, prinsă între NATO și blocul sovietic, a descoperit avantajele inerente ale noului său statut. Ca țară neutră, nealiniată, putea face afaceri de ambele părți ale Cortinei de Fier. La 1 iunie 1968, Austria a devenit prima țară din Europa de Vest care a semnat un contract pe termen lung cu Uniunea Sovietică pentru furnizarea de gaze naturale, acestea ajungând, prin Cehoslovacia, la un centru de distribuție situat în interiorul graniței austriece.
Cu toate acestea, la doar câteva luni de la semnarea contractului, în 1968, s-a produs un dezastru. În august, tancurile sovietice au intrat din nou în Europa Centrală, de data aceasta în Cehoslovacia pentru a zdrobi ceea ce a devenit cunoscut drept „Primăvara de la Praga”.
Cu amintirile represiunii din Ungaria încă proaspete, austriecii se temeau că sovieticii ar putea invada și țara lor. Guvernul a făcut chiar planuri de urgență pentru a se muta din Viena în vestul îndepărtat al țării. De asemenea, s-a străduit să nu-i provoace pe sovietici, păstrând trupele austriece la 30 de kilometri de granița cu Cehoslovacia.
A fost un moment definitoriu pentru Austria în timpul Războiului Rece – sovieticii nu au invadat, iar gazul a continuat să curgă.
Lecțiile pentru majoritatea austriecilor au fost clare: neutralitatea este bună pentru afaceri și ne menține în siguranță.
Neutralitatea a permis, de asemenea, Austriei să devină o scenă importantă pentru diplomația internațională, evidențiind beneficiile de a nu lua partea nimănui. În anii șaizeci, OPEC și-a mutat sediul în Austria, urmată în 1979 de Organizația Națiunilor Unite, care a stabilit în Viena cel de-al treilea sediu al său. Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa s-a stabilit acolo în 1993.
Citește articolul integral AICI