Președintele american Donald Trump a făcut marți mai multe declarații controversate, prin care a șocat comunitatea internațională. Liderul american s-a expus din nou despre pacea în Ucraina, războiul din Iran și acordul privind carburanții din Rusia.

Liderul SUA a spus că Putin și-ar dori mai mult decât Zelenski un acord de pace, conform realitatea.md. Președintele american pare că nu s-a arătat dispus să pună mai multă presiune asupra Rusiei și a sugerat că Ucraina trebuie să facă mai mult pentru a ajunge la pace.

„Va trebui să văd despre ce este vorba, pentru că au existat încălcări de ambele părți. (…) Cred că ceea ce se întâmplă este că el (n. red.: Putin) vrea să ajungă la un acord. (…) Cred că vor încheia un acord. Cred că de fapt Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski”, a spus Trump.

În același timp, șeful de la Casa Albă s-a declarat sceptic că Rusia și China ar ajuta Iranul și i-a numit „cretini” pe cei care ar susține ideea, conform news.ro.

„Văd multe comentarii ale acestor cretini şi ţicniţi de stânga radicală, potrivit cărora China şi Rusia ar ajuta această „minunată” republică islamică iraniană. Dacă ele o fac, este în mod marginal, dar nu cred că o fac deloc. Ele au prea mult de pierdut, iar noi am şti chiar foarte repede”, a spus Trump.

Cu o zi înainte, liderul american a atacat UE, afirmând că îl critică, deși a plătit Rusiei 250 de miliarde de dolari pentru energie.

„Presa care răspândește știri false nu vrea să abordeze acest subiect. Am făcut alegerea corectă pentru poporul american”, a scris Trump pe rețelele de socializare.


În ultimele zile, liderul american a provocat și un adevărat ping-pong de declarații între Washington, Kiev și Moscova, după ce a spus că trebuie schimbat președintele Ucrainean. Zelenski a propus armistițiu de 60 de zile pentru a organiza alegeri, iar Kremlinul a punctat, după mai multe declarații critice, că va accepta să oprească focul doar în ziua scrutinului.

Înainte de asta, liderul SUA a intrat în gura lumii și a fost dur criticat de liderii occidentali pentru acordul cu Vladimir Putin, convenit la scurt timp după ziua de naștere a liderului rus, prin care accepta să cumpere de la Moscova motorină.

Share.
Exit mobile version