O analiză de Mădălin Necșuțu
Criza recentă a gazelor din Republica Moldova a arătat încă o dată că pe lângă succesul istoric repurtat de forțele pro-europene de la Chișinău este nevoie și de a strategie reală și voință politică pentru a face față șantajului energetic constant pe care Rusia îl practică în raport cu statele care sunt dependente de livrările sale de gaze.
Deși finalizat în această vară și ajustat la începutul lui octombrie, gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, care racordează de facto Republica Moldova la sistemul energetic european via România, și-a dovedit mai degrabă ineficiența. Prețul ridicat al gazelor pe piețele internaționale a făcut imposibilă achiziționarea de către Republica Moldova a unor volume de gaze din Europa care să fie aduse prin intermediul acestei conducte.
Republica Moldova privește acest gazoduct doar prin prisma raționamentului comercial și nu și prin cel politic. Cu alte cuvinte, gazoductul va rămâne doar o plasă de siguranță, care nu va fi folosită decât în cazul puțin probabil în care gazele venite dinspre România vor fi mai ieftine decât cele achiziționate de la Gazprom.
„Dacă gazele care vin din România au un preţ mai bun decât cele care vin din Rusia, atunci vom folosi gazoductul să aducem gaze până la Chişinău”, a spus ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale de la Chișinău, Andrei Spânu, care a mai menţionat că tot necesarul de gaze al Republicii Moldova pe timpul verii ar putea fi asigurat de Iaşi-Ungheni.
De altfel, gazoductul este proiectat pentru și mai mult și ar putea acoperi lejer consumul Republicii Moldova, dacă nu includem și regiunea separatistă transnistreană. Capacitatea maximă de livrare dinspre România spre Republica Moldova se ridică la 5.076.000 milioane de metri cubi zilnic, ceea ce înseamnă circa 1,85 de miliarde de metri cubi de gaz pe an. Republica Moldova, fără regiunea transistreană, consumă, în medie, circa 1,1 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Diferența până la aproape trei miliarde o constitutie Transnistria, mai precis centrala termo-electrică de la Cuciurgan, care produce energie electrică prin arderea gazelor.
(…)
Negocieri bizare pentru gaze și dezvoltarea infrastructurii energetice. România, sărită de la contracte în ciuda investițiilor făcute până acum
Cu alte cuvinte, România are pregătite toate pârghiile pentru a ajuta Republica Moldova să-și asigure securitatea energetică, dar deocamdată problema rămâne în preț. Cât timp Chișinăul preferă să evite achizițiile de pe piețele libere, unde gazele sunt mai scumpe, decontează politic în fața Moscovei.
Acest lucru s-a văzut din plin la ultimele negocieri, acolo unde Republica Moldova a fost atrasă într-un contract pe cinci ani cu preț flexibil care, sub pretextul secretului comercial, nu a fost făcut public.
Pe de altă parte, la prețul oricum exorbitant de 400-450 de dolari pe mia de metri cubi pe care Republica Moldova îl plătește în prezent la Gazprom (Serbia plătește 270 de dolari preț fix), actuala guvernare de la Chișinău va plăti din bugetul de stat către cetățeni care primesc compensații, circa 10 miliarde de lei (500 de milioane de euro) pentru perioada rece.
Combinând prețul de achiziție de 400-450 de dolari de la Gazprom cu compensațiile de la stat, la care se mai adăugă și dificultățile impuse de o negociere slabă cu plata la zi pe 20 ale lunii, obținem o formulă de preț care s-ar putea să fie mai costisitoare pentru Republica Moldova decât dacă ar fi achiziționat gazele de pe piețele libere și le-ar fi transportat apoi prin gazoductul Iași-Chișinău.
Mai mult, asta ar fi pus într-o dificultate majoră Rusia care ar fi trebuit să livreze separat în Transnistria prin subsidiara sa de la Chișinău, denumită Moldovagaz, asta în condițiile în care transnistrenii nu mai plătesc niciun ban pentru gazele rusești de 15 ani, ceea ce a dus la acumularea unei datorii istorice care se ridică deja la circa 8 miliarde de dolari și pe care Moscova o impune mai mult sau mai puțin tot Chișinăului.
Citește analiza integrală AICI