Close Menu

    Subscribe to Updates

    Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.

    Excursie „turistică” cu substrat politic: influenceri moldoveni folosiți pentru propagandă electorală pro-Kremlin

    9 mai 2025

    Falsuri de 9 Mai: Istoria, confiscată de Kremlin

    9 mai 2025

    Un film despre deportările sovietice din Basarabia a devenit motiv de dispută în R. Moldova

    9 mai 2025
    Facebook X (Twitter) Instagram
    Facebook X (Twitter) Instagram
    DISINFO.MDDISINFO.MD
    • Moldova
    • Externe
    • Opinii
    • Analize
    • Stopfake
    • Română
      • Rusă
    DISINFO.MDDISINFO.MD
    Prima pagină » Diplomaţia vaccinistă a Kremlinului: jocuri de lumină şi sunet
    Opinii

    Diplomaţia vaccinistă a Kremlinului: jocuri de lumină şi sunet

    29 martie 2021
    Facebook Twitter LinkedIn Email VKontakte Telegram WhatsApp Copy Link
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Email Copy Link

    Editorial de Sorin Ioniță

    Ruşii nu dispun de resursele fără limită ale Chinei, dar se descurcă mai bine cu puţinul pe care îl au, mizând pe diplomaţia lor experimentată şi pe înţelegerea mai bună a contextului politic şi cultural din Occident, apăsând pe coarda emoţională la momentul potrivit. Confruntată cu probleme de organizare acasă şi capacităţi limitate de producţie a vaccinului Sputnik V, Rusia face bluf în Europa, prefăcându-se că abia aşteaptă ca Agenţia Europeană a Medicamentului (AEM) să aprobe pentru utilizare serul pentru a umple golul de aprovizionare al UE. Iar dacă aprobarea întârzie, asta nu poate fi decât din motive politice, zice Kirill Dimitriev, CEO al fondului suveran de stat care a finanţat dezvoltarea vaccinului rusesc.

    Sputnik V, mai degrabă agent de propagandă decât o soluție la criză

    Această victimizare preventivă ascunde realitatea că ruşii nici nu prea sunt de fapt interesaţi de aprobare, puţin probabilă atâta vreme cât ei înşişi trag de timp şi nu trimit documentaţia cerută de AEM, după cum spun sursele dinăuntru. Pe de-o parte, pentru că le e greu s-o producă cu fondurile puţine pe care le au, iar pe de altă parte, pentru că actuala situaţie e mult mai convenabilă. Birocraţia UE nu face polemică pe social media, ca să explice zilnic cum stă treaba, deci Kremlinul e singur pe terenul de joc şi răspândeşte pe continent toate poveştile care-i convin: că are un vaccin bun dar Occidentul cinic subminează politic Rusia chiar atunci când e vorba de sănătatea popoarelor. Nimeni nu are vreun ascendent moral, Vestul e ipocrit, totul e o bătălie pe interese şi profit – veşnica naraţiune relativistă pe care o preiau imediat extrema stângă, extrema dreaptă, conspiraţioniştii şi euroscepticii.

    Atât de mare câştigul, cu atât de puţine investiţii; tot ce se cere e să înţelegi cum funcţionează organic cooperativa de zgomot anti-occidental şi s-o alimentezi la momentul potrivit. Iar când europenii îşi mai şi dau cu stângul în dreptul, suspendând şi de-suspendând în doar câteva zile vaccinarea cu Astra-Zeneca, printr-o decizie pur politică, fără temei ştiinţific (în ambele direcţii), iar pirueta asta la 360º zăpăcește publicul şi-l face şi mai vaccino-sceptic decât era, atunci cu atât mai bine!

    Realitatea dură este că Rusia vaccinează foarte puţin la ea acasă, mai puţin decât europenii (care nu stau genial nici ei) şi aproape la fel de puţin ca fiasco-ul global numit Brazilia, o ţară unde politica populistă a anulat avantajele unei baze solide de cercetare biotehnologică existentă. Graficul de mai jos e grăitor. Rusia nu poate să producă suficient Sputnik V, dar în special nu poate organiza eficient distribuirea şi vaccinarea în vastul său teritoriu, pentru că statul rus e slab în asemenea sarcini civile care servesc populaţia, nu cine ştie ce mari obiective geostrategice.

    De aici vine şi efortul de a licenţia producţia de vaccin Sputnik cu companii de peste hotare, în Italia, Germania ori Elveţia. Teoretic nu e nimic suspect în asta: pur şi simplu nu au capacitate de fabricaţie la ei acasă, iar aceasta nu poate fi creată peste noapte. Nu trebuie să confundăm cercetarea de laborator care a produs reţeta cu producţia pe scară industrială, iar acestea două cu aprobarea pentru utilizare într-un stat; sunt trei lucruri complet diferite. Dacă s-ar fabrica Sputnik în Italia ori Germania iar dozele le-ar cumpăra înapoi Moscova pentru nevoi interne, chiar nu ar fi o mare problemă. Ar fi chiar normal să primească o reducere de preţ pentru propriul vaccin, deoarece Rusia trebuie ajutată de Europa într-un moment dificil.

    O sursă de incertitudine este însă şi preţul vaccinurilor, care se încearcă a fi ţinute confidenţiale. O scurgere de la Comisie conturează situaţia de mai jos, din care vedem că incertul vaccin rusesc nici măcar n-ar fi prea ieftin, prin comparaţie cu cele deja aprobate pentru utilizare în UE. Iar de cele chinezeşti, ce să mai zicem: ei sunt cei mai secretoşi cu subiectul, însă preţurile vehiculate sunt exorbitante.

    Astra-Zeneca 2 euro
    Johnson & Johnson 8-10 USD
    Pfizer 12-15 euro
    Moderna 18 USD
    Sputnik V 10 USD (?)
    Sinopharm 30 euro (?)

     

    „Cetăţenii ruşi sunt lăsaţi să moară nevaccinaţi pentru câştiguri de soft power”

    Dincolo de toate astea, mult mai suspectă şi politizată e însă actuala strategie a ruşilor de a exporta puţinul Sputnik pe care îl produc către ţări care vaccinează oricum mai bine decât Rusia, cum ar fi Serbia sau Ungaria. Seamănă cu ce făcea Ceauşescu cu noi în anii ’80, când ne înfometa ca să exporte alimente, doar că Rusia o face nu pentru valută cash ci pentru avantaje diplomatice şi de propagandă. Iar eventualele contracte de producţie cu firmele europene par să fie, pe aceeaşi linie, mai mult unele de PR decât cu adevărat eficiente, pentru că sunt vagi, e vorba de cantităţi nu foarte mari, dar sunt fluturate în presa internaţională drept mari lovituri diplomatice. Şi, din păcate, tratate ca atare de comentatori care le exagerează importanţa şi văd în ele un pericol pentru unitatea Europei, de parcă ar fi vorba de un nou proiect Nordstream 2, contribuind astfel la imaginea de Darth Vader omnipotent a lui Putin.

    Regimul lui Putin e departe de-a fi omnipotent. Cetăţenii ruşi sunt lăsaţi să moară nevaccinaţi pentru câştiguri de soft power la Belgrad, Budapesta şi posibil Bratislava, unde ruşii exportă vaccin (deşi în Slovacia sunt mari frământări în coaliţia de guvernare din cauza deciziei de a lua vaccin rusesc). Estimările publicate de presa din Moscova sunt că Federaţia Rusă a înregistrat aproximatix 400.000 de morţi excedentare de la începutul pandemiei, adică aproape cât SUA, care au o populaţie de 2.3 ori mai mare. Iar în SUA e scandal cât casa, s-a schimbat puterea şi s-a accelerat vaccinarea. În Rusia, e tăcere de mormânt pe subiect. Poporul rus ar trebui salvat de iresponsabilitatea propriilor conducători, doar că nu prea ştie nimeni cum să facă asta.

    Sursa: https://www.veridica.ro

    Share. Facebook Twitter LinkedIn Email VKontakte Telegram Copy Link WhatsApp

    Related Posts

    Apocalipsa economică după Simion. Cât de aproape e România de incapacitatea de plată. „Lucrurile sunt mai întunecate decât erau”

    5 mai 2025

    GHERMAN: Ziua Victoriei a fost transformată de Rusia în instrument de propagandă

    5 mai 2025

    Strategia de manipulare a zilei de 9 Mai: propaganda împotriva adevărului

    5 mai 2025

    9 mai – simbolul răsturnat: Rusia de la anti-nazism la neonazism. Op-Ed de Anatol Țăranu

    1 mai 2025

    Excursie „turistică” cu substrat politic: influenceri moldoveni folosiți pentru propagandă electorală pro-Kremlin

    9 mai 2025

    Falsuri de 9 Mai: Istoria, confiscată de Kremlin

    9 mai 2025

    Un film despre deportările sovietice din Basarabia a devenit motiv de dispută în R. Moldova

    9 mai 2025

    Analiză. Cum operează Storm-1516, gruparea rusă care are acțiuni de manipulare de dezinformare

    9 mai 2025

    Moldova dă dublu față de Rusia: Putin le „aruncă” veteranilor cei mai puțini bani sau doar un ceainic drept mulțumire

    9 mai 2025
    DISINFO.MD
    © 2025 Disinfo. All Rights Reserved. Dezvoltat de Disinfo.

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.