Dodon, fără majoritate la Chişinău. Va rămâne şi fără guvern?
Autor: Iulian Chifu
În Republica Moldova, Parlamentul și-a reluat lucrările în situaţia unei majorităţi fragile, chiar inexistente, după ultimele voturi dinainte de vacanţă, dar şi cu un timp suficient care a adus aranjamente noi şi legături subterane care mai degrabă au consolidat puterea şi poziţia lui Igor Dodon, preşedintele ostentativ pro-rus în funcţie.
Joaca de imagine: cine demite guvernul? Dodon sau Opoziţia?
Mai întâi, Igor Dodon nu se mai ascunde aproape deloc în spatele interesului pentru integrarea europeană sau măcar a mesajului său constant că ar îmbrăţişa bi-vectorialitatea orientării strategice a Republicii Moldova. Discursul său ostentativ pro-rus şi drumurile bătătorite la Moscova şi numai la Moscova, şi echipa de polit-tehnologi ruşi cu grade în intelligence-ul militar l-au făcut să abandoneze chiar şi aparenţele şi să se afirme ca un candidat al Rusiei în Republica Moldova, abandonând chiar şi independenţa de stat şi suveranitatea pe marile dosare, în care doar câştigul personal şi avantajele Moscovei în Republica Moldova contează.
Pe de altă parte, pertractări subterane cu aeroportul şi procesul ce va fi pierdut la Stockholm de către statul Republica Moldova cimentează o altă relaţie subterană care este tot mai nesigură pentru opoziţie, respectiv voturile partidului Shor – că tot nu a fost acceptat vreodată la negocieri de nici un fel. Pe culoarele acuzaţiilor reciproce între foştii membri ai alianţei ACUM, PAS şi PPDA, circulă zvonuri despre acordurile fiecăruia cu Dodon şi socialiştii pentru avantaje proprii. Pavel Filip e deja damnat după ce a făcut acorduri pentru proprietăţile privatizate la scoruri derizorii pe care le-ar fi dat înapoi statului contra libertate şi linişte. Şi dincolo de toate aceste zvonuri ale trădărilor mai mici sau mai mari rămâne totuşi posibilitatea ca Dodon să rămână fără guvern.
Altfel nu s-ar explica o altă parte a lucrăturilor politice de culise de la Chişinău care spun că Guvernul fără nume, guvernul lui Dodon, al consilierilor lui Dodon împănat cu ceva interese PDM-iste, ar urma să fie retras chiar de Dodon. Să-şi dea demisia. Ar rezolva câteva probleme pentru preşedintele pro-rus:
- Mai întâi, ar elimina din prim planul public un responsabil al tuturor nemerniciilor care au loc astăzi, lăsând locul unui interimat pro-Dodon. Fireşte că Dodon nu are cum scăpa de responsabilitate, el a cauţionat şi a ţinut Guvernul chiar dacă a mai jucat scena criticilor, din când în când, sau a diferenţelor de abordare cu Guvernul său.
- Ar menţine un interimat care presupune mult mai puţină responsabilitate pentru guvern, în pragul exploziei pandemiei de coronavirus după deschiderea şcolilor. La 15 septembrie, două săptămâni după deschiderea şcolilor, numărul cazurilor ar trebui să explodeze din lipsa celor necesare unei protecţii corecte. Se mai ascund cazurile din lipsă de testare, dar impactul în zona suferinţei umane şi a cazurilor grave, a victimelor, e greu de acoperit, mai ales că Terapia Intensivă e plină iar medicii, câţi au mai rămas, sunt suprasaturaţi, obosiţi şi neprotejaţi, îndreptându-se spre sezonul rece care vine.
- Cel mai important e mesajul că nu opoziţia a dărâmat Guvernul, ci Guvernul a plecat la cererea lui Dodon. În termeni de imagine, e mai simplu ca Dodon să fie partea activă, nu opoziţia să-şi poată aroga victoria pentru demiterea Guvernului.
Nemerniciile lui Dodon şi fuga de responsabilitate a foştilor săi consilieri
În rest, e simplu să te joci cu candidaţii de premier pe care-i desemnezi. Cum opoziţia e diversă şi fragmentată, va fi greu de constituit o majoritate şi de acceptat un premier. Dar nu imposibil! Nu se ştie dacă mesajul căderii guvernului e cel al abandonării de către proprii consilieri ai lui Dodon, în mijlocul campaniei electorale, pentru a evita trădările pro-ruse ce vin – Statutul special al Găgăuziei, Transnistria şi statutul special, alte nemernicii locale precum indisponibilizarea bunurilor Viktoria Bank care a fost privatizată de doi ani deja, are alt proprietar decât vinovatul urmărit Plahotniuc, iar acţiunea judiciară are costuri de imagine, în zona investitorilor pe care-i alungă şi cu divergenţele importante şi sancţiunile româneşti şi europene ce vin, totul pentru a smulge economia Republicii Moldova din zona europeană şi a o readuce în siajul Moscovei.
Totuşi există o şansă ca Dodon să intre în alegeri prezidenţiale nu cu Guvernul său, ci cu Guvernul Opoziţiei, eventual cu Guvernul Maia Sandu. Trebuie curaj şi determinare, dar şi o justă aşezare a majorităţii ce va să vină pe temeiuri corecte, cu steagul opoziţiei purtat de cel mai bine reprezentat politician în cursa prezidenţială. Nu e simplu, trebuie să vrea şi Maia Sandu, aşa cum trebuie să vrea şi ambiţiosul Andrei Năstase, care riscă astăzi să-şi înmormânteze partidul sub prag în cazul unui scor nesemnificativ la Prezidenţiale, aşa cum se anunţă. Fireşte că o asemenea întreprindere presupune mai multe condiţii concomitent, iar opoziţia nu deţine azi resursele executive şi materiale pentru a face aceşti paşi. În multe puncte, compromisurile nici nu sunt acceptabile, deci solicitanţii trebuie să-şi modereze ambiţiile pentru a putea reuşi împreună să facă un asemenea pas. Dar acceptând că se poate face o nouă majoritate şi un guvern al opoziţiei, cu susţinere a parlamentarilor de toate culorile, abia atunci Dodon e în încurcătură şi riscă să-şi piardă postul la al doilea mandat. Altfel, are toate şansele să rămână preşedinte, ceea ce ar reprezenta un dezastru pentru Republica Moldova. Un dezastru în care va împărţi costurile şi responsabilităţile cu membrii opoziţiei care au făcut ca un asemenea gest politic major, de primă importanţă pentru Republica Moldova şi cetăţenii săi, să nu poată avea loc.
Responsabilitatea torpilării unui plan comun al opoziţiei pro-europene
Astfel că intră în linie dreaptă, de mână, cu responsabilităţi egale în torpilarea opţiunilor pro-europene ale Republicii Moldova, şi Andrei Năstase, şi Pavel Filip, şi Maia Sandu. Iar pe cealaltă parte, ignorarea parlamentarilor partidului Shor şi mai ales a grupului Pro Moldova al lui Andrian Candu pe mâna susţinerilor şi naraţiunii lui Dodon, este o gafă majoră. Fără Andrian Candu la masă – nu neapărat în guvern, până la prezidenţiale – şi fără parlamentarii lui Ilan Shor, o majoritate a opoziţiei nu se poate întruni.
Pavel Filip ar trebui să-şi salveze sufletul în ultima secundă a existenţei sale politice – partidul oricum şi l-a pierdut, o parte a plecat la PSRM-ul iubitului său partener Dodon, o altă parte a plecat natural la Candu, pe principiul vaselor comunicante – şi oricât dă vina pe Oligarh, Candu nu are bani să facă mişcările astea, e doar o motivaţie găsită de Filip pentru a justifica pierderea de atractivitate, speranţă, perspectivă şi de încredere de care mai beneficiază din partea colegilor săi – iar în rest se răsfiră parlamentari, primari şi aleşi locali ai PDM pe la mai toate partidele, de la Shor la pro-europeni şi chiar unionişti.
Andrei Năstase trebuie să demonstreze că e om politic responsabil şi că realizează că ambiţia şi emoţiile nu ţin loc de realizări, şi, pragmatic, să-şi salveze partidul la timp, predând ştafeta – ca să nu se înece precum Mihai Ghimpu când a avut şansa imaginii lui Dorin Chirtoacă sau a lui Vlad Filat cu Iurie Leancă. Să lase locul de premier, pe care şi-l doreşte şi pentru două luni, Maiei Sandu sau unei alte personalităţi convenite şi acceptabile, dar lăsând prim planul acţiunii politice acolo unde este şi susţinerea publică şi electorală. Pentru că aşa a pierdut constituirea majorităţii şi a guvernului la precedenta încercare, pentru că nu e omul potrivit şi acceptabil clasei politice de la Chişinău pentru a iniţia şi realiza credibil o asemenea întreprindere în Republica Moldova. Despre zvonurile că joacă la două capete şi are înţelegeri cu Dodon, nici nu am să comentez, le consider din sfera luptelor interne de imagine şi a pasării vinei reciproce pentru ruperea ACUM cu Maia Sandu.
Şansa Maiei Sandu de a demonstra că este un Preşedinte de stat: crearea majorităţii opoziţiei
Şi Maia Sandu trebuie să demonstreze maturitate politică, responsabilitate şi curaj. E momentul să ia steagul opoziţiei, să o ralieze în spatele său şi să forţeze un guvern până la alegerile prezidenţiale. Să demonstreze că este un lider naţional credibil. Doborârea Guvernului lui Dodon de către opoziţie îi dă un imbold major, şansa negocierii şi instalarea unui nou guvern al său, chiar dacă numai până la alegeri, îi permite să aibă un nou salt-trambulină pentru a prelua Preşedinţia Republicii Moldova. Sigur, asta înseamnă şi compromisuri politice, şi aranjamente de culise, şi negocieri. Dar ele sunt utile în a proba postura de prezidenţiabil, capacitatea de a fi Preşedinte, acolo unde vei conduce întreaga Republica Moldova. Şi cu unionişti, şi cu pro-ruşi, şi cu Shor, şi cu Candu, şi cu Năstase, şi cu Filip – chiar dacă nu neapărat în discuţii cu fiecare dintre aceşti lideri direct, ci prin intermediari de încredere, pe care să-i coordoneze.
Conceptul Albă ca Zăpada al lui Sebastian Lăzăroiu, pe baza căruia şi-a construit evoluţia politică Maia Sandu, presupune un referenţial moral pentru societate şi pentru viaţa politică. Construit pentru Monica Macovei – care a dispărut din politică – acest concept e urmărit prea mult de un politician care doreşte să constituie majorităţi şi să conducă statul Republica Moldova, deci are nevoie de compromisuri şi negocieri. Nuanţele devin foarte importante.
Am văzut un număr de semnale încurajatoare, candidaţi de primari şi politicieni care se alătură PAS, fiind primiţi în partid chiar dacă au avut un trecut de altă culoare politică sau nu ar trece de furcile caudine ale unui filtru moral. Fără a cădea în oportunism, fără a trece nişte linii roşii ale minimei morale, Maia Sandu are o şansă. Dar numai împreună cu toţi ceilalţi politicieni din Republica Moldova. Să vedem cine va distruge această şansă şi această posibilitate de doborâre a lui Dodon şi a drumului implacabil al Republicii Moldova sub Dodon de a deveni o colonie de periferie a Rusiei.