Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a cerut ministrului sănătății, Mihail Murașko, să extindă programul de „screening reproductiv” pentru populație, în încercarea de a crește natalitatea aflată în scădere.

„Pentru ca numărul părinților să crească, trebuie, desigur, extinsă participarea cetățenilor la controale medicale din perspectiva evaluării sănătății reproductive”, a declarat Putin în cadrul unei întâlniri la Centrul Federal pentru Medicina Catastrofelor. El a subliniat că astfel de verificări ar trebui extinse atât pentru bărbați, cât și pentru femei. La rândul său, Murașko a afirmat că programul se bucură de o popularitate ridicată, potrivit TASS.

Putin a cerut încă din 2018, odată cu lansarea programelor naționale din al patrulea mandat, oprirea declinului natural al populației, început la scurt timp după anexarea Crimeei. Cu toate acestea, în pofida programului „Demografie”, evaluat la 4 trilioane de ruble (aproximativ 41 miliarde de euro), Rusia a pierdut circa 4 milioane de locuitori în perioada 2018–2024, din cauza faptului că numărul deceselor a depășit numărul nașterilor.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version