Durleșteanu spune una, Dodon – alta. Cine minte?

2 204

Liderul PSRM, Igor Dodon, susține că el a venit cu inițiativa către președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, pentru a o propune pe Mariana Durleșteanu pentru funcția de prim-ministru, deși în ziua anunțului candidaturii de către socialiști, Durleșteanu a declarat presei că „oferta a venit de la o persoană apolitică”.

În prima ei reacție după nominalizare, Mariana Durleșteanu a declarat că „propunerea nu a venit de la PSRM și nici de la o persoană politică, deși este în relații foarte bune cu Zinaida Greceanîi”.

Ieri seara, în cadrul unei emisiuni televizate, Igor Dodon a spus cu totul altceva, declarând că de fapt „ideea de a o propune pe Durleșteanu a fost a lui și a fost dezvăluită „Zinaidei Petrovna” (Zinaida Greceanîi).

Zinaida Petrova, eu am o idee năstrușnică. Am un candidat în minte – Mariana Durleșteanu. Hai să o sunăm”, a dezvăluit Igor Dodon la emisiunea televizată de ieri.

Potrivit lui Igor Dodon, Mariana Durleșteanu a avut nevoie de „câteva ore” pentru a da un răspuns afirmativ.

„Este o persoană puternică, o femeie puternică, profesionistă. A gestionat rulaje într-o companie internațională de circa 17 miliarde de euro și asta în contextul în care PIB-ul Moldovei este de 200 de miliarde de lei. Mariana Durleșteanu ar face față în această perioadă de criză socială, politică și economică. Ar găsi soluții și pentru buget, și pentru COVID, cu absolut tot”,  a spus Dodon.

Cineva se teme de venirea doamnei Durleșteanu în fruntea Guvernului”, a continuat politicianul, dându-se cu părere că șefa statului, Maia Sandu, nu ar vrea să fie „umbrită” de capacitățile candidatei.

https://youtu.be/k55GmYZCvaM

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și
2 Comentarii
  1. […] Liderul PSRM, Igor Dodon, susține că el a venit cu inițiativa către președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, pentru a o propune pe Mariana Durleșteanu pentru funcția de prim-ministru, deși în ziua anunțului candidaturii de către socialiști, Durleșteanu a declarat presei că „oferta a venit de la o persoană apolitică”, transmite SafeNews.md cu referire la disinfo.md. […]

  2. […] Liderul PSRM, Igor Dodon, susține că el a venit cu inițiativa către președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, pentru a o propune pe Mariana Durleșteanu pentru funcția de prim-ministru, deși în ziua anunțului candidaturii de către socialiști, Durleșteanu a declarat presei că „oferta a venit de la o persoană apolitică”, transmite SafeNews.md cu referire la disinfo.md. […]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata