Epidemia de fake news. Cum îi virusează Rusia pe români cu minciuni periculoase. „Sunt echipe de sociologi, psihologi, agenţi secreți”

110

Milioane de postări false referitoare la noul coronavirus circulă, în aceste zile, pe platformele de social media din lume, conform celor mai recente date ale Comisiei Europene, în condiţiile în care Rusia desfăşoară, în această perioadă, o amplă activitate de dezinformare împotriva ţărilor din UE, inclusiv România. Până în prezent, Comisia Europeană a identificat, prin intermediul unui site specializat în depistarea ştirilor false, nu mai puţin de 110 narațiuni (teme principale) legate de Covid-19, prezente în peste 2.700 de articole de tip „fake news” provenite de pe site-uri apropiate Moscovei.

Întregul raport al Comisiei Europene dedicat crizei provocate de coronavirus poate fi citit integral, în limba engleză, aici.

În Marea Britanie, opinia publică a fost șocată atunci când cetățeni britanici creduli au citit pe internet că noua tehnologie 5G ar fi de vină pentru răspândirea coronavirusului si au incendiat stâlpii pentru telecomunicaţii ai unei mari companii, și i-au atacat pe stradă pe angajații acesteia. Guvernul britanic și companiile telecom au fost nevoite să reacționeze pentru a liniști spiritele, asigurând populația că NU există nicio dovadă științifică care să ateste o legătură între tehnologia 5G și orice fel de virus.

Unda de şoc a acestei bruşte epidemii de ură la adresa companiilor telecom s-a conturat mult mai bine după ce s-a descoperit că la capătul celălalt al firului se vorbea în rusă.

Russia Today, instituția de presă a Kremlinului, a devenit o veritabilă platformă pentru răspândirea conspirațiilor legate de 5G, încă înainte de epidemia de coronavirus. New York Times a sugerat  că insistenţa prin care canalele de presă ale Kremlinului susţin ideea „apocalipsei 5G” e parte a unui plan a lui Vladimir Putin, prin care se încearcă întârzierea răspândirii acestei tehnologii în țările mai dezvoltate decât Rusia, aflată în pericol să rămână în urmă, tehnologic și economic.

România, „cazul 191” din sertarul cu ştiri false 

De cealaltă parte a Europei, în România, alţi cetăţeni s-au lăsat convinşi că vitamina C reprezintă leacul-minune care te vindecă de Covid-19. Vitamina C administrată intravenos ar fi, astfel, un soi de super-aspirină a săracului, un mega-panaceu uşor de găsit şi procurat, dar mereu carotat de perfida şi atotputernica industrie Big Pharma.

Povestea vitaminei C din România figurează drept „cazul 191”, pe site-ul euvsdisinfo.eu, un instrument al Comisiei Europene specializat în depistarea ştirilor false care vin de la Răsărit. „Pacientul zero”, în acest caz, a fost site-ul Sputnik din Republica Moldova.

De la ruşi vine ploaia. De informaţii false. Moscova neagă şi pune totul pe seama „obsesiei antiruse”

De ceva vreme, STRATCOM, Serviciul European de Acţiune Externă al UE, arată tot mai obsesiv cu degetul către Kremlin, un client mai vechi al Europei occidentale, în materie de dezinformări şi operaţiuni care presupun producerea de mult fum şi ceaţă.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a respins acuzațiile Comisiei Europene şi a spus că aceste alegaţii sunt nefondate şi lipsite de sens, subliniind că documentul intern respectiv nu conţine niciun exemplu specific şi nu face legătura cu un organ de presă anume.

„Iar vorbim de acuzaţii nefondate, care în situaţia actuală sunt probabil rezultatul obsesiei antiruse”, a conchis Peskov.

Care e scopul final al dezinformărilor şi ştirilor false

„Ce se face? Se atacă sistemul de drepturi ale omului, fundamentul democraţiei”, spune analistul politic român  Cristian Pârvulescu.

„E un slogan care se reproduce, acela al incapacităţii democraţiilor în lupta contra coronavirusului. Avem, pe de o parte, exemplara mobilizare a Chinei, care a reuşit să reducă numărul de victime. Pe câţi nu aţi auzit în România să dea ca exemplu, iată, China!”, precizează analistul politic.

„Ce contează e decredibilizarea instituţiilor democratice occidentale, slăbirea încrederii în structurile europene”, adaugă analistul Sorin Ioniţă.

Sorin Ioniţă e de părere că, în prezent, sistemul rus de dezinformare nu mai e unul piramidal, care funcţionează strict, de sus în jos, la ordinului unor generali KGB. „Este un sistem destul de descentralizat. Are şi numeroşi actori statali, precum întreaga medie de stat, cu numeroasele canale, de la televiziuni, până la Sputnik, staţii de radio”.

În acest fel, adevăraţii beneficiari devin extrem de greu de depistat şi dovedit. Mecanismul de finaţare al propagandei şi al ştirilor false made in Russia e unul extrem de sofisticat.

Cum putem depista ingredientele informaţiilor false şi ale teoriilor conspiraţioniste

Alina Bârgăoanu, membru afiliat al Centrului European de Excelenţă pentru Combaterea Ameninţărilor Hibride şi fost expert al Grupului pentru combaterea ştirilor false din cadrul Comisiei Europene a identificat trei tipuri specifice de dezinformare şi precizează că graniţele dintre acestea sunt greu de trasat.

„În spectrul de dezordine informaţională intră trei manifestări rincipale: missinformationdisinformation şi a treia parte, cea mai nociviă, malinformation, in engleză. Şi în limba română ar trebui să ne pregătim să introducem acest termen, de «a malinforma», după exemplul «a maltrata»”, consideră specialistul român în ştiri false şi dezinformare.

În ceea ce priveşte principalele teme de dezbatere, Bârgăoanu a identificat trei narațiuni principale:

O primă temă se referă la natura fabricată a virusului

Ideea principală este a mâinii criminale care a născocit Covidul. „De aici, încep diferenţele: virusul e ori fabricat în SUA, ori în China, ori în Israel. Apoi, diferă scopurile pentru care a fost scăpat: a fost lansat cu bune intenţii pentru a impune o nouă ordine mondială, sau pentru a încetini procesul de îmbătrânire a populaţiei. Există un fir comun, dar internţiile diferă”, spune specialistul consultat de Digi24.ro.

Al doilea mare calup de narațiuni se referă la leacurile minune

Am avut, astfel, în România, pe lângă vitamina C, bicarbonatul amestecat cu lămâie, oţetul, apa sărată. „Sunt narațiuni care au circulat şi pe tv-uri şi pe mesageria WhatsApp sau Facebook. Ca o paranteză, aici mai avem vaccinurile descoperite sau furate din România, ori medicamentele ieftine ţinute departe, pentru a umple conturile Big Pharma”, apreciază Alina Bârgăoanu.

Al treilea calup narativ merge pe ideea că totul e o conspiraţie

Practic, totul e parte agendei de impunere a vaccinării obligatorii, idee cuplată, conform lui Bârgăoanu, cu mişcările anti-vacciniste anterioare şi ideea că totul e o conspiraţie împotriva familiei tradiţionale şi a valorilor conservatoare.

Pe lângă troli, avem şi categoria imensă a idioţilor utili.

„Idioţii utili sunt şi sinceri”, apreciază Sorin Ioniţă. „Ei cred într-un mesaj al surselor de dezinformare şi îl propagă din convingere. Asta e o categorie. Dar sunt şi cei care o propagă interesat. Există două categorii: pragmaticii şi idioţii utili. Şi balanţa între ei e schimbătoare. Pragmaticii se bagă imediat de unde simt vântul puterii”, declară analistul Sorin Ioniţă.

Acest tip de război informaţional va continua. În unele birouri cu uşi capitonate, sau simple apartamente de bloc, generali, troli, pragmatici sau simpli idioţi vor continua să raporteze victorii, vor transmite ordine sau cuvinte grele, de ocară, în caz de eşec. Informaţiile, oricât de secrete ar fi, sunt perene. De aceea, cea mai importantă valoare pentru servicii sunt oamenii. E un clişeu devenit atât de banal încât îl putem auzi în cadrul oricărui interviu de angajare. Iar serviciile de informaţii fix asta fac: în loc de informaţii, preferă să colecţioneze oameni. O colecţie de oameni. O fermă de surse. Sau de troli. De idioţi utili sau generali plini de importanţă.

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/epidemia-de-fake-news-cum-ii-viruseaza-rusia-pe-romani-cu-minciuni-periculoase-sunt-echipe-de-sociologi-psihologi-agenti-secreti-1290557?fbclid=IwAR0z15I475OTb539miBIJ-FB3nZo6_QjdVsvpYPFH7XbrjWKbSgul-0R16c

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și