Eruopa privește cu îngrijorare la summitul de la Beijing dintre liderul chinez Xi Jinping și președintele SUA, Donald Trump. Indiferent de concluziile acestei întâlniri, există puține motive pentru care oficialii UE de la Bruxelles să fie optimiști, informează Euronews.
Cea mai mare îngrijorare e legată de perspectiva în care UE riscă să sfârșească „strivită” între cele două superputeri – China și SUA – în cazul în care Beijingul și Washingtonul reușesc să încheie contracte în domenii viitale precum tehnologia, comerțul, enregia și securitatea. Într-un astfel de scenariu, „interesele europene” devin cu totul „secundare” (dacă nu chiar irelevante) în relația Bruxellesului cu Washingtonul sau Beijingul.
Practic, se arată în analiza Euronews, Europa privește acest summit dintr-o postură „lose-lose” (în care pierde, indiferent de deciziile luate).
Prinicpala îngrijorare la Bruxelles și Berlin o reprezintă supraviețuirea industriei europene, care depinde în mod esențial de metalele/pământurile rare.
În acest domeniu, China continuă să domine lanțurile de aprovizionare pentru mineralele critice folosite într-o gamă variată de produse, de la mașini electrice, la semiconductori și cu aplicații diverse, de la „tehnologii verzi”, până la sisteme de apărare.
Oficialii europeni se tem că un acord SUA-China în acest domeniu ar prioritiza accesul americanilor la resursele de minerale rare ale Chinei, în vreme ce Europa va continua să rămână expusă restricțiilor de export și vulnerabilă, în cazul izbucnirii unor situații de criză.
Citește mai mult AICI

